Semne de artă
S-a născut la 9
octombrie în anul 1953. Părinţii viitorului compozitor au fost deportaţi
în Siberia, aşa încât,
micul Anatol a fost educat din fragedă copilărie la mănăstire. În anul 1956
părinţii săi s-au întors din Siberia, în acelaşi an se naşte fratele mai mic ,
viitorul poet Teo. Ca să înveţe limba maternă, Anatol a fost trimis la sora
bunicii sale care era maică la mănăstire, iar pentru că era oarbă, Anatol o
însoţea la slujbe. Aşa, treptat a învăţat Tatăl nostru, apoi primul cântec
„Păsărică mută-ţi cuibul”, a început să vorbească limba maternă.
În anul 1979 a
absolvit Conservatorul de Stat „Gavriil Muzicescu” din Chișinău (în
prezent – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), clasa ‒ compoziţie.
După absolvire a activat în calitate de profesor la Colegiul de Muzică „Ștefan
Neaga”.
Debutează în calitate
de compozitor cu piesa „De-aş avea…” pe versurile lui Mihai Eminescu,
interpretată de Ștefan Petrache. Pe parcursul anilor 1978 şi 1980 este conducătorul
formaţiei de muzică uşoară a Sofiei Rotaru, iar în anul 1987 îşi crează propria
formaţie „Anatol Chiriac”, cu care are
multe turnee prin ţară şi străinătate.
Parte din cântecele sale au devenit şlagăre:
„Romantică”, „Primăvara va veni”, „Orele”, „Tinereţe ‒ floare”, „Cântecul
Zamfirei” ş.a., interpretate de Sofia Rotaru, Silvia Chiriac, Anastasia
Lazariuc, Olga Ciolacu etc. A colaborat şi cu cântăreţi de peste
hotarele republicii: Rusia, Ucraina și România.
A scris câtece pe
versurile poeţilor Grigore Vieru, Teo Chiriac, Anatol Ciocanu ş.a. A scris
muzică pentru filmele pentru copii, precum şi o mulţime de piese instrumentale,
una dintre cele mai cunoscute, fiind intitulată „Mihaela”, transmisă zilnic, în
perioada sovietică, în cadrul programului televizat unional „Vremea”. A lansat
12 CD-uri de muzică uşoară.
Anatol Chiriac
abordează în creaţia sa mai multe genuri ale muzicii: de estradă, simfonică,
vocal-simfonică, muzică de cameră instrumentală ș. a.
Pe parcursul anilor
1990-1993 a fost deputat în primul parlament al R. Moldova. În prezent, conduce
Societatea de creaţie, comerţ şi relaţii economice externe „Mihaela”, prima
firmă de impresariat din Chișinău. De asemenea, este preşedinte al
Consiliului Asociaţiei „Drepturilor de Autor şi Conexe” AsDAC” din R. Moldova.
În prezent, continuă să compună muzică.
Este laureat al Premiului pentru
tineret „Boris Glavan”. A fost decorat cu medalia „Meritul Civic”.
Sursă: Moldovenii