Semne de artă

Un sfârșit tragic al supervedetei  Whitney Houston

După divorțul din 2006 cu Bobby Brown, Whitney a plecat în turneul mondial Nothing But Love. Era primul turneu mondial după 10 ani. Totuși a avut parte de atenție media destul de negativă. Houston a anulat câteva concerte din cauza bolii. În ianuarie 2012 ea a fost nominalizată pentru două Premii NAACP Image Awards.

La data de 7 octombrie 2011, RCA Music Group a anunțat că va închide Arista Records și J Records, Jive Records. Materialul viitor cu Houston urma să fie eliberat de brand-ul RCA Records.

La 11 februarie 2012  vedeta este găsită în cada din camera unde era cazată la Beverly Hilton Hotel, în Beverly Hills, California posibil din cauza faptului că a amestecat alcool cu Xanax. Poliția locală a declarat că „nu există semne evidente de intenții criminale”.

La Premiile Grammy 2012 i-au fost aduse omagii, iar Jennifer Hudson a cântat „I Will Always Love You” în memoria interpretei.

Regele Absurdului

Semne de carte şi biblioteci

Eugen Ionescu s-a născut la 26 noiembrie 1909, în oraşul Slatina, cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze, a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6). Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și moartea marelui său precursor Ion Luca Caragiale.

Tatăl său, Eugen Ionescu, român, era avocat, iar mama, Marie-Thérèse (născută Ipcar) avea cetățenie franceză. La vârsta de patru ani își însoțește familia în Franţa, unde va rămâne până în 1924. În copilărie Eugen Ionescu și sora sa au simțit pe pielea lor drama destrămării căminului: mama a pierdut custodia copiilor, iar tatăl i-a readus pe amândoi copiii în România. În noua lor familie cei mici au fost supuși la unele abuzuri fizice și verbale, iar această traumă a marcat profund destinul artistic al scriitorului.

Marta Petreu susține că Marie-Thérèse Ipcar ar fi fost evreică, iar Florin Manolescu va relua această afirmație în capitolul consacrat dramaturgului din Enciclopedia exilului literar românesc. Fiica scriitorului, Marie-France Ionesco, a demonstrat însă cu acte că bunica sa, Marie-Thérèse, era de confesiune protestantă și că nu este adevărată afirmația lui Mihail Sebastian din Jurnal că aceasta s-ar fi convertit la creștinism abia înainte să moară. Teza Martei Petreu era că tocmai acest amănunt al originii etnice l-ar fi împiedicat pe Eugen să se "rinocerizeze", într-o perioadă când colegii săi de generație cochetau deja cu ideile totalitare.

După ce mama sa a pierdut procesul de încredințare a minorilor, copilul Ionescu și-a continuat educația în România, urmând liceul la Colegiul Naţional Sfântul Sava din Bucurşti. Examenul de bacalaureat îl susține la Colegiul Naţional Carol I din Craiova. Se înscrie la Facultatea de Litere din București, obținând licența pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare în 1934, este numit profesor de franceză la Cernavodă; mai târziu este transferat la București. În 1936 se căsătorește cu Rodica Burileanu, iar în 1938 pleacă la Paris ca bursier. Acolo lucrează ca atașat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul de la Vichy. Tot acolo își scrie și teza de doctorat "Tema morții și a păcatului în poezia franceză" pe care nu o va susține niciodată. Numirea sa în postul de atașat cultural la legaţia României din Paris se datorează politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe a dus-o de a salva mai mulți intelectuali români, trimițându-i ca să lucreze în diplomație în țările de care erau legați sufletește, pe filo-germani în Germania sau pe filo-francezi în Franța. Activitatea politică a atașatului cultural la Paris era însă minimală, Ionescu rezumându-se să traducă sau să faciliteze traducerea unor autori români contemporani sau să aranjeze publicarea lor în revistele literare franceze.

Primele apariții ale lui Eugen Ionescu sunt în limba română, cu poezii publicate în revista Bilete de papagal (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de critică literară și o încercare de epică umoristică, Hugoliada: Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo. Volumul de debut e un volum de versuri și se numește Elegii pentru ființe mici. Cele mai de seamă scrieri în limba română rămân eseurile critice, reunite în volumul intitulat Nu !, premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru "scriitori tineri needitați". Desprindem deja o formulă a absurdului, cartea producând uimire, derută, comic irezistibil. Astfel, după ce atacă figurile majore ale literaturii române din acea vreme, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu pentru că nu ar fi creat o operă valabilă, Eugen Ionescu revine și susține că ar putea dovedi exact contrariul!

Întreaga operă ce va urma poate fi considerată ca un efort original și reușit de a desprinde din banalitatea contingentului sensul tragic și absurd al existenței, fatalitatea morții, splendoarea și neantul condiției umane.

Se stinge din Viaţă la Paris în ziua de 28 martie 1994. Regele Absurdului avea 85 de ani. 

Moldoveanca Angela Moldovan și cântecul românesc

Semne de artă

Angela Moldovan s-a născut la data de 19 septembrie 1927 la Chișinău, dar ulterior s-a mutat alături de familie la Târgu-Mureș, apoi la Timișoara și Suceava. A absolvit Conservatorul și Facultatea de Filologie (limbă franceză) din Cluj.

Apare prima dată în 1950 pe scena Operei din Cluj, unde a activat timp de patru ani.

Debutează ca interpretă populară în1954 cu romanța La oglindă și cântecele populare Marioară de la munte și Nu-i bai, pe care le-a înregistrat la Radio Cluj. Trece cu traiul la București.

În 1954 începe să colaboreze cu Ansamblul „Ciocârlia”, iar în anul 1955 devine solistă a Orchestrei „Barbu Lăutaru” din București.

Primul mare circuit a fost în 1956 cu Ansamblul „Ciocârlia”, care pe lângă China, a cuprins Coreea de Nord, Vietnamul și fosta URSS. A fost un turneu de 6 luni, dintre care patru în China.

După mai mulți ani, în 1962, a urmat turneul din SUA, care a durat trei luni, cu 64 de spectacole, în 56 de state. La „Carnegie Hall” din New York, a avut loc un mare spectacol, iar la Washington, la spectacolul de gală, care a avut loc la „Constitution Hall”, o sală cu 11.000 de locuri a venit secretarul de stat, Dean Rusk, care a mărturisit la dineul ce a urmat că, a fost fascinat de cele văzute și a rămas până la sfârșitul spectacolului, acordând autografe alături de artiștii români pe discurile distribuite spectatorilor. Tot la acel spectacol, Moldovan a înmânat drept cadou Carolinei, fiica președintelui Kennedy, o păpușă îmbrăcată într-un superb costum popular, fapt care a impresionat-o foarte mult pe fetiță.

În lunga și prodigioasa activitate de mesager al sufletului poporului român, prin cântec, ea a colaborat cu cele mai renumite ansambluri din țară: Orchestra de muzică populară „Barbu Lăutaru” din București, Ansamblul „Ciocârlia”, Orchestra de muzică populară „Înfrățirea” din Cluj Napoca, Orchestra de muzică populară Radio, Ansamblul „Rapsodia română” din București, Ansamblul „Doina Bucureștiului”, Ansamblul Folcloric „Târgu Mureș”, Orchestra „Brâulețul” din Constanța, Orchestra „Plaiurile Bistriței” -din Bacău, Orchestra „Rapsozii botoșanilor”, Ansamblul Folcloric „Ciprian Porumbescu” din Suceava.

Angela Moldovan a fost apreciată pe toate meridianele lumii unde a realizat zeci de turnee. A fost în Albania, Bulgaria (de două ori), Polonia (tot de două ori), în URSS (de cinci ori), China (de două ori), Mongolia (de două ori), RPD Coreeană (de două ori),Vietnam, India, SUA (de cinci ori), Germania (de trei ori), Franța (de trei ori), Italia, Belgia, Olanda, Austria (de două ori), Grecia, Iugoslavia (de trei ori), Israel (de zece ori), Canada, Maroc (de două ori), Algeria (de două ori), Kuweit, Birmania și Republica Moldova - locul ei de naștere. Fiecare turneu întreprins era un triumf bine meritat, al ei și al folclorului românesc, o contribuție firească la îmbogățirea culturilor lumii prin dimensiunea esențială a culturii și civilizației românești.

Repertoriul Angelei Moldovan este, în mare măsură din culegerile personale ale artistei, cu precădere din zona nordului Moldovei și a Bucovinei.

Interpreta este cunoscută publicului larg și din apariția în filmul „Veronica”, în rolul Smarandei.

A fost căsătorită cu actorul Victor Moldovan, apoi cu textierul, scenaristul Mircea Block, autorul versurilor a mai multor bine cunoscute cântece precum Mi-am făcut bundiță nouă, Fata neichii, Sârba de la Deleni, Ia mai zi-i măi fluieraș, Merge satul la cules, Dorul mă cată pe-acasă.

Moare la București în 13 octombrie 2013. Avea 86 de ani împliniți.

Pe aripile muzicii lui Anatol Chiriac

Semne de artă

S-a născut la 9 octombrie în anul 1953. Părinţii viitorului compozitor au fost deportaţi în Siberia, aşa încât, micul Anatol a fost educat din fragedă copilărie la mănăstire. În anul 1956 părinţii săi s-au întors din Siberia, în acelaşi an se naşte fratele mai mic , viitorul poet Teo. Ca să înveţe limba maternă, Anatol a fost trimis la sora bunicii sale care era maică la mănăstire, iar pentru că era oarbă, Anatol o însoţea la slujbe. Aşa, treptat a învăţat Tatăl nostru, apoi primul cântec „Păsărică mută-ţi cuibul”, a început să vorbească limba maternă.

În anul 1979 a absolvit Conservatorul de Stat „Gavriil Muzicescu” din Chișinău (în prezent – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), clasa ‒ compoziţie. După absolvire a activat în calitate de profesor la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”.

Debutează în calitate de compozitor cu piesa „De-aş avea…” pe versurile lui Mihai Eminescu, interpretată de Ștefan Petrache. Pe parcursul anilor 1978 şi 1980 este conducătorul formaţiei de muzică uşoară a Sofiei Rotaru, iar în anul 1987 îşi crează propria formaţie  „Anatol Chiriac”, cu care are multe turnee prin ţară şi străinătate.

Parte  din cântecele sale au devenit şlagăre: „Romantică”, „Primăvara va veni”, „Orele”, „Tinereţe ‒ floare”, „Cântecul Zamfirei” ş.a., interpretate de Sofia Rotaru, Silvia Chiriac, Anastasia Lazariuc, Olga Ciolacu etc. A colaborat şi cu cântăreţi de peste hotarele republicii: Rusia, Ucraina și România.

A scris câtece pe versurile poeţilor Grigore Vieru, Teo Chiriac, Anatol Ciocanu ş.a. A scris muzică pentru filmele pentru copii, precum şi o mulţime de piese instrumentale, una dintre cele mai cunoscute, fiind intitulată „Mihaela”, transmisă zilnic, în perioada sovietică, în cadrul programului televizat unional „Vremea”. A lansat 12 CD-uri de muzică uşoară.

Anatol Chiriac abordează în creaţia sa mai multe genuri ale muzicii: de estradă, simfonică, vocal-simfonică, muzică de cameră instrumentală ș. a.

Pe parcursul anilor 1990-1993 a fost deputat în primul parlament al R. Moldova. În prezent, conduce Societatea de creaţie, comerţ şi relaţii economice externe „Mihaela”, prima firmă de impresariat din Chișinău. De asemenea, este preşedinte al Consiliului Asociaţiei „Drepturilor de Autor şi Conexe” AsDAC” din R. Moldova. În prezent, continuă să compună muzică.

Este laureat al Premiului pentru tineret „Boris Glavan”. A fost decorat cu medalia „Meritul Civic”.

                                                              Sursă: Moldovenii

Stiați că muzicianul John Lenon...

Semne de artă

Muzicianul, textierul şi compozitorul John Lennon s-a născut  pe 9 octombrie 1940, la Liverpool. Este fiul Juliei şi al lui Alfred Lennon, un marinar negustor. De-a lungul adolescenţei şi tinereţii, a trăit alături de unchiul şi mătuşa sa, George şi Mimi Smith,  care nu aveau copii.
Lennon a fost unul dintre fondatorii trupei The Beatles, o formaţie legendară de rock'n'roll, cu un impact cultural asupra anilor '60 şi o influenţă care se simte şi în muzica din prezent. Din trupă făceau parte şi Paul McCartney,  Ringo Starr şi George Harrison. În 1975, Lennon s-a retras din domeniul muzical pentru a fi aproape de familia sa. Cinci ani mai târziu, a lansat albumul „Double Fantasy”.
În 1980, pe 8 decembrie, David Chapman a tras cinci focuri de armă asupra lui Lennon,  în timp ce acesta se întoarcea acasă cu soţia lui, Yoko Ono. Potrivit Wikipedia, mai devreme în acea seară, Lennon i-a dat un autograf lui Chapman pe albumul „Double Fantasy”. Trupul artistului a fost incinerat la cimitirul Ferncliff, soţia sa risipind cenuşa în parcul central New York. După moartea sa, a fost inclus în Songwritters Hall of Fame (1987) şi Rock and Roll Hall of Fame (1994).
În 2010, în cadrul unei licitaţii, organizate de Sotheby's la New York, o foaie cu versurile melodiei  „A Day in the Life”, a trupei Beatles, scrise de mână de John Lennon, a fost vândută pentru suma de 1.2 milioane de dolari, care a depăşit cu mult estimările iniţiale. „A Day in the Life", clasată pe locul 26 în topul celor mai bune 500 de melodii ale tuturor timpurilor, a fost compusă de John Lennon, împreună cu Paul McCartney. Foaia licitată cuprinde corecturi şi însemnări, realizate de John Lennon, cu cerneală roşie.                                                                                                                    Sursa: Ziarul „Ziua de Constanța”

     P.S. Pe rafturile bibliotecii „Ovidius”:  Lars Saabye Christensen „Beatles” (București, 1996);  Lars Saabye Christensen „Beatles” (București, 2008).                                                                

Cele mai lungi aplauze pentru Dan Spătaru

Semne de artă 

Dan Spătaru s-a născut  în 2 octombrie 1939 (acum, 75 de ani), într-o familie de învățători (Gherghina și Aurel Spătaru). Și-a petrecut copilăria și adolescența la Aliman, comuna natală, în Ion Corvin și la Medgidia , alături de sora mai mare Puica (Maria Nicola) și a bunicilor, agricultori. Caii erau pasiunea lui de copil, mai târziu a apărut o altă pasiune, mult mai puternică, aceea pentru fotbal. Dan a crescut printre poveștile bunicilor și cântecelor interpretate de părinții lui. Când avea 12 ani, mama sa a murit, iar cei doi copii s-au mutat la Medgidia la o matușă pentru a îndeplini dorința mamei "copiii mei să învețe carte". Aici Dan a făcut liceul și a început cariera de fotbalist. Postul pe care a evoluat a fost cel de mijlocaș. A jucat la "Progresul", apoi la "Știința București".

În anul III la "Facultatea de Educație Fizică și Sport" a trebuit să se lase de fotbal, avea hernie de disc. S-a dedicat școlii și muzicii. Dan Spataru era student când a început să cânte la "Casa Studenților" în anul 1962. A început cu muzică italiană, care era la modă. Dragostea pentru muzică a moștenit-o din familie, tatăl său cântând la vioară.
Camelia Dăscălescu a fost aceea care l-a văzut. L-a ascultat odată la "Mon Jardin" și a făcut cu el lecții. Primele bucăți muzicale interpretate de Dan Spătaru au fost ale Cameliei Dăscălescu. Odată la o terasă l-a întâlnit Temistocle Popa, care i-a făcut aproape toate șlagărele. Primul mare succes l-a avut cu "Măicuța mea", de Temistocle Popa. În anul 1972 o cunoaște pe viitoarea soție, Sida, la "Teatrul Fantasio" din Constanța. S-au căsătorit în 1974 și au avut un copil, Dana. După mărturiile soției, Dan Spătaru a fost "familist convins" și "un model de tătic".

A urmat un lung sir de slagare: „Țărăncuță, țărăncuță”, „Nici o lacrimă”, „Nu-ți șade bine când plângi”, „Nu m-am gândit la despărțire”, „Oare, oare, îți pare rău”, „În rândul patru”, „Drumurile”. Dan Spătaru a bătut, în Cuba, recordul la aplauze: 16 minute și 19 secunde: „prin 1967 am fost la un festival internațional în Cuba, la Varadero, unde sunt trecut în Cartea Recordurilor pentru aplauze: 16 minute și 19 secunde!”.

 Moartea lui Dan Spătaru, în urma unui infarct,  a adus la înmormântarea lui peste 10000 de oameni. Din acea zi tristă de toamnă au trecut 10 ani.

Astăzi naistul Constantin Moscovici împlinește 52 de ani. Felicitările noastre, maestre!

Semne de artă

S-a născut la Cărpineni,  Hâncești. În doi ani a trecut cursul de patru ani a școlii muzicale. Vroia forte mult să studieze acordeonul, dar a fost înscris la nai.  În 1997 este admis la studii în Institutul de Arte din Chișinău „Gavriil Muzicescu” la facultatea „instrumente populare”. Și-a făcut studiile în clasa lui Vasile Iov – naist renumit. În 1983 a absolvit facultatea și a fost încorporat în rândurile forțelor armate sovietice.Din 1984 a început cariera muzicală, solist în Filarmonica Națională și a început să activeze în ansamblul „Legenda” sub conducerea lui Iurie Sadovnic. Între 1987-1990 a fost solist al ansamblului de muzică de estradă sub conducerea compozitorului Anatol Chiriac. Din 1990 până în 1995 activează preponderent în România, după care se va reîntoarce în Republica Moldova. Și în 1995 devine solist al trupei “Fag”, compusă din cinci persoane, care activează pe lângă Palatul Național. Din 1997 până în prezent este angajatul Filarmonicii Naționale. Evoluează împreună cu show-balet “Fan Fart”. Anual organizează concerte de binefacere pentru copiii orfani. Căsătorit cu soția Valentina, artist emerit a Moldovei, solista ansamblului de dansuri populare “Joc”. Împreună au un fecior pe nume Victor. 

P. S. Recent, Constantin Moscovici și-a invitat toți cumătrii la Biserica “Sfântul Dumitru” pentru a participa la creștinarea nou-născutului său fiu, Cristofer. Pruncul a fost botezat de preotul Pavel Borșevschi și a fost tot numai zâmbet pe parcursul ceremoniei. La eveniment a fost prezent și Victor, fiul mai mare al naistului, care a revenit acasă din Germania, unde își face studiile. Interpreta Tamara Gvertiteli este nană de onoare. Chiar dacă are doar jumătate de an, micuțul nu s-a dezlipit de microfon și se simțea în fața camerelor de luat vederi ca peștele în apă.

P.S. S. În fonoteca bibliotecii noastre este CD-ul Costantin Moscovici „Cele mai frumoase gânduri” (pan-flute)

Michael Chekvov. De la Stanislavski la Hollywood

Când s-a născut, pe 29 august 1891, la Sankt Petersburg, în afară de legătura de rudenie cu Anton Cehov, fratele tatălui său, prea puține lucruri păreau să-i prevestească uriașul și, în același timp, ciudat de nedreptul destin pe care avea să-l trăiască. Cel cunoscut astăzi în istoria teatrului și a cinematografiei drept Michael Chekhov a venit pe lume într-o familie din clasa de mijloc, mama lui fiind o evreică pe nume Natalia Golden, a doua soție a tatălui său.

Dacă Anton Cehov glumea sau nu atunci când spunea despre nepotul lui de patru ani că „e un mare talent în devenire” nu se poate ști. Însă felul cum au evoluat lucrurile în existența lui arată că Cehov a avut spirit de clarvăzător… Băiețelul pe nume Mihail Alexandrovici avea să se înscrie la Școala de Teatru Suvorin pe care o va absolvi cu brio. Atunci începea cariera lui în teatru, despre care, la acel moment, în 1911, nu avea de unde să știe că-l va purta până dincolo de ocean, în exil, unde avea să devină una dintre vedetele Hollywoodului și profesorul preferat al vedetelor de acolo.

1911 a fost anul în care a fost admis de Stanislavski la Teatrul de Artă din Moscova, unde a început să lucreze cu el și să-i învețe metoda, alături de alte figuri strălucite ale momentului. N-a trecut mult și Stanislavski avea să îl considere cel mai bun dintre elevii lui, rămânând celebre cuvintele pe care i le-a spus la un moment dat lui Gordon Craig, că, dacă vrea să-i înțeleagă pe deplin metoda, atunci trebuie să-l vadă jucând pe elevul lui, Mihail… De altfel, cei doi au devenit foarte buni prieteni, Stanislavski considerându-l un actor de geniu, studiile lor aprofundate cu „memoria afectivă” conducându-l pe Mihail prin tenebre care s-au sfârșit chiar cu o cădere nervoasă. Ceea ce l-a făcut pe Stanislavski să vadă limitele sistemului său.

În 1913 și-a început cariera în cinema, a jucat în câteva filme mute rusești și s-a căsătorit. Numai că în 1917, în timpul Revoluției din Rusia, soția lui, Olga, l-a părăsit, aruncându-l astfel într-o depresie din care nu avea să-și revină de fapt niciodată. Până în 1955, când a murit, la sfârșit de septembrie, avea să fie alcoolic și depresiv. Pe cât de scurtă, pe atât de tulburată, povestea lor de dragoste a început în primii ani petrecuți la Teatrul de Artă din Moscova, ea fiind una dintre actrițele vedetă ale momentului, care, ceva mai târziu, mutată în Germania cu al doilea soț, avea să fie admirată de… Hitler.

Tot în perioada în care l-a părăsit Olga și după Revoluția din Octombrie, Mihail s-a îndepărtat și de Stanislavski și de sistemului lui, iar acesta din urmă nu l-a iertat, considerându-i gestul o formă de trădare. Mihail, care va deveni nu peste multă vreme Michael, își dezvolta deja propriul sistem, pe care l-a aplicat mai târziu și care a influențat toată lumea de la Hollywood. Sistem care însă nu i-a adus consacrarea pe care i-ar fi putut-o aduce decât parțial.

Crescut în teatrul lui Stanislavski, Cehov, Vahtangov și Meyerhold, Michael și-a creat o tehnică nouă, psihofizică, pornind tocmai de la sistemul stanislavskian, dar ducându-l mai departe și încercând să-i descopere limitele și să le depășească, coroborând corpul, imaginația și intelectul. Numai că producțiile și gândirea lui erau mult prea „reacționare” pentru Rusia acelei perioade, iar regimul sovietic le-a catalogat drept „dușmănoase”, concediindu-l. Așadar, la sfârșitul anilor ’20 a părăsit Rusia pentru a nu se mai întoarce niciodată. Câțiva ani i-a petrecut în Europa, în diverse țări, în Germania jucând în filme alături de fosta soție. A predat actoria în mai multe țări din Europa, printre care Franța, Austria și Anglia, iar apoi a emigrat în Statele Unite, unde și-a deschis propria școală și a pus în scenă o dramatizare de mare succes după „Demonii” lui Dostoievski, pe Broadway.

Tehnica lui, în continuare folosită, se bazează pe o abordare care ține total de imaginație, în așa fel încât actorul să experimenteze adevărul clipei. Este vorba despre așa-numita „individualitate creativă”, care nu e direct legată de personalitatea lui. Această individualitate creativă îi permite actorului să folosească părți din subconștient unde există imagini arhetipale și universale.

„Tot ceea ce trăiești sau experimentezi în viață, tot ceea ce vezi sau gândești, tot ce te bucură sau te face nefericit, toate regretele și toate bucuriile, tot ce iubești sau urăști, tot ce eviți sau toate lucrurile spre care tinzi, toate realizările și toate eșecurile, tot ceea ce aduci cu tine pe lume la naștere – temperament, înclinații, talente, toate fac parte din acea zonă a ființei tale așa numită adâncimile subconștientului. Uitate de tine sau niciodată cunoscute ție, toate trec printr-un proces de purificare. Și devin sentimente. Transformate și curățite, ele devin părți ale materialului din care individualitatea ta creează psihologia, „sufletul” iluzoriu al personajului”. Așa s-ar rezuma teoria lui Michael Chekhov, cel care, în 1945, a primit o nominalizare a Academiei Americane de Film pentru rol secundar, în filmul „Fascinație”, al lui Alfred Hitchcock, de altfel cel mai cunoscut rol al său.

Cu doi ani înainte de moarte, în 1953, a publicat o carte despre metoda lui, „To the Actor”, cu o prefață de Yul Brynner, care, de altfel, i-a fost elev, alături de alte vedete de la Hollywood, printre care Marilyn Monroe, Ingrid Bergman, Anthony Quinn, Gregory Peck, Gary Cooper sau Clint Eastwood.

Rămâne emoționantă întâlnirea de la sfârșitul vieții, în însorita Californie, cu fiica lui, Ada, devenită și ea actriță. Fiica iubirii lui de câțiva ani cu Olga, dintr-o Rusie care i-a rămas departe…

Mihail Cehov a decedat în noaptea de 30 septembrie 1955 la Beverly Hils, California. Urna cu rămășițele defunctului au fost  înhumate la Cimitirul Forest Lawn Memorial Park din Hoolliwood.

Maria Tănase, legendă a muzicii românești

Semne de cultură

Maria Tănase s-a născut la Bucureşti, pe 25 septembrie 1913. Şi-a făcut debutul artistic pe scena teatrului de revistă Cărăbuş, condus de celebrul actor Constantin Tănase, în 1934. Aici a cântat, mai întâi într-un grup vocal, piese scrise de Nicolae Kiriţescu, pe muzica compusă de Gherase Dendrino, Petre Andreescu şi Elly Roman. A fost remarcată apoi de folcloristul Harry Brauner. Acesta a prezentat-o marelui muzicolog Constantin Brăiloiu, întemeietorul Arhivei Internaţionale de Folclor de la Geneva. El este cel care a sfătuit-o să-şi formeze repertoriul muzical pornind direct de la izvoare. Dramaturgul Tudor Muşatescu a îndrumat-o să înregistreze cântece din repertoriul propriu, în special din zona Olteniei, de unde era originar tatăl său. Cariera sa propriu-zisă a început în anul 1938, când a prezentat un program de piese folclorice într-o emisiune radiofonică.

Marele istoric Nicolae Iorga a invitat-o să cânte la închiderea cursurilor de vară de la Vălenii de Munte, în septembrie 1938. Acesta a numit-o "pasărea măiastră". În urma unei audienţe la Hanul Ancuţei, din al cărei juriu făceau parte nume celebre ca Constantin Brăiloiu, Mihail Jora, arhitectul George Cantacuzino, Maria Tănase, acompaniată de maestrul Grigoraş Dinicu, a fost aleasă în unanimitate să reprezinte cântecul popular românesc pe continentul american, la Expoziţia Internaţională de la New York (1939). Astfel, a cântat în faţa preşedintelui american H. Hoover, a lui André Gide, Yehudi Menuhin, Constantin Brâncuşi şi George Enescu.

În octombrie 1940, cu ocazia unui turneu în Turcia, a fost desemnată cetăţean de onoare al acestei ţări. În perioada războiului, alături de nume celebre ca George Vraca, dirijorul Ionel Perlea, a participat la spectacole pentru răniţi, în spitale. În decembrie 1943, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, a fost invitată să cânte în faţa suveranilor Mihai I şi Regina mamă, Elena, a mareşalului Ion Antonescu şi a membrilor Guvernului român.

Între 1953 şi 1961 a înregistrat nu mai puţin de 24 de albume, din care patru în limba franceză. A încetat din viaţă la Bucureşti, pe 22 iunie 1963, la numai 50 de ani, fiind condusă pe ultimul drum de mii de oameni.

Julio Iglesias la primul an după 70

Semne de artă

Julio Iglesias s-a născut la 23 septembrie 1943 în orașul Madrid. Cântăreț spaniol care a vândut cele mai multe albume din istorie. De asemenea, se numără printre primii zece artiști cu cele mai numeroase vânzări din istorie, conform Sony, care in decembrie 2011 i-a conferit, la Madrid, două premii ce confirmă aceste realizări de excepție.

Părinții lui, Dr. Iglesias Puga și Maria del Rosario au avut grijă ca fiul lor, Julio, să studieze Dreptul, dar viața nu l-a lăsat sa-și termine studiile din cauza unui accident de mașină ce l-a lăsat paralizat pentru un timp în care a realizat că cea mai bună metodă de a-și canaliza durerea morală ṣi fizică e să se închidă în minunata lume a muzicii. Totul a început atunci când într-o zi era internat în spital, a primit o chitară de la medicul care-l îngrijea. Așa, pe scurt, a început fulminanta sa carieră care se întinde pe o periodă respectabilă de 40 de ani, încununați cu numeroase albume răsplatite cu aur, platină și numeroase distincții, uneori unice în lume. În anul 1971 s-a însurat cu Isabel Preysler Arrastria cu care a avut 3 copii: "Chabeli" Marĺa Isabel(1971), Julio Iglesial Jr. (1973) și Enrique Iglesias (1975), ultimii doi alegând să calce pe urmele tatălui lor.

La începutul anilor 1990, și-a unit destinul cu Miranda Johanna Maria Rijnsburger cu care are 5 copii, ultimul născându-se în 2007.

P. S. După lovitura de stat a lui Augusto Pinochet, muzica lui Julio Iglesias a fost folosită în Chile pentru a-i tortura pe deținuții politici. Aceștia erau obligați să asculte non-stop și cu volumul la maximum piesele lui Julio Iglesias, pentru a-i face să cedeze psihic..