Semne de
carte și biblioteci
Ziua
Internaţională a Persoanelor Vârstnice este o sărbătoare a vieţii. La 1 octombrie
îi omagiem pe cei care au dobândit experienţă şi înţelepciune, pe cei care au muncit,
au construit, au dat piept cu greutăţile şi au reuşit să învingă obstacolele.
Ei, părinţii şi bunicii noştri, ne-au dăruit totul fără să aştepte nimic în
schimb. Suntem datori să-i răsplătim cu dragoste şi respect. Tuturor
persoanelor vârstnice din Republica Moldova
le urăm multă sănătate şi clipe fericite alături de familie şi toţi
cei dragi!
Și fiindcă suntem o bibliotecă publică, care are
utilizatori de diferite vârste, inclusiv și bătrâni, am decis să evidențiem aceastăi
categorie de cititori fideli:
Veteranul
Bibliotecii „Ovidius” este Ludmila Goncearuc de 82 de ani, fostă profesoară de
muzică. În prezent este o cititoare activă, la curent cu toate noutățile din
lumea artelor.
Un alt
veteran de vârstă este și Eugenia David, traducătoare și autor de cărți. În
luna decembrie, dna David împlinește vârsta de 81 de ani. Este activă,
participă la diferite manifestări culturale organizare la biblioteca noastră.
76 de
ani a împlinit și utilizatoarea bibliotecii Ecaterina Ojoga. Doar cu un an mai
tânăr este Nicolae Radu, născut în 1939.
Sub
vârsta de 70 de ani sunt: Ada Canțin (68), Tudor Gherceavâi (66), Tatiana Gherceavâi și Efimia Popa (65),
Tatiana Cravțov (63), Iulita Știrbu (62) și fosta profesoară de limbă română
Anastasia Harabara (60).
Printre
veterani se numără și jurnalistul radio Ion Guriev, invalid de gradul I.
Imobilizat de boală, Ion citește mult, fiind deservit regulat la domiciliu de
bibliotecarii noștri.
La mulți
ani, stimații noștri veterani. Vă urăm multă sănătate, să fiți activi și
iubitori de viață!