Zile însemnate
Pe 23 aprilie 2010, Legislativul a declarat
această dată drept „Ziua Drapelului de Stat”.
În decembrie 2007, fostul președinte moldovean
Vladimir Voronin și-a arătat antipatia față de drapelul și stema Republicii
Moldova, pe motiv că sunt prea românești, și l-a numit „drapel fascist”.
În mai 2011, câțiva vorbitori de limba rusă din Chișinău
au ars demonstrativ Drapelul Republicii
Moldova.
În martie 2012, consiliile primăriilor din Bălți
și Cahul, au adoptat, ilegal, un drapel necunoscut, cu 2 benzi, roșu și
albastru, și cu stema Republicii Moldova, motivându-și astfel gestul prin
faptul că acest drapel este unul istoric, fapt ce contravine spuselor
ulterioare a oamenilor de știință.
Drapelul de stat al Republicii Moldova este
asemănător cu cele ale Andorrei șiCiadului, dar evident nu are nici o legătură
cu acestea. Este deasemenea asemănător cu cel al României, dar diferă prin
proporția dintre lățime și lungime (1:2, al Republicii Moldova față de 2:3 al
României), prin nuanța albastrului (cobalt în România) și prin prezența stemei
Republicii Moldova pe culoarea galben.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu