Biblioteca
și noi
La Biblioteca
„Ovidius” a avut loc întâlnirea elevilor claselor a 5-a de la Gimnaziul 53, cu
Miroslava Metleaeva, autoarea cărții „Când părinții nu-s acasă”, selectată
pentru Programul „Chișinăul citește...”.
Bibliotecara Victoria
Cebanu i-a făcut o succintă prezentare, enumerând școlile și funcțiile
îndeplinite, printre care și cea de bibliotecar școlar, la vârsta de doar 13
ani.
Apoi, a început dialogul
cu sala. Au vorbit despre particularitățile copilăriei de azi, comparând-o cu
cea a anilor 80, lucruri care le deosebesc, dar și cele ce țin de copilărie,
indiferent de perioadă. Copilăria înseamnă peripeție, năzbâtie, joacă.
Dna Metleaeva s-a
interesat de cărțile citite de copii, din literatura națională și cea modernă,
universală. Răspunsurile copiilor au satisfăcut-o, constatând că elevii
continuă să citească mult și literatură bună. Plăcut a fost pentru scriitoare
și faptul că participanții la întâlnire au citit cartea pusă în discuție -
„Când părinții nu-s acasă”.
- Cartea a fost
scrisă în limba rusă. Mi-a tradus-o în română scriitorul Nicolae Rusu,
prietenul meu, a declarat Miroslava Metleaeva.
Scriitoarea traduce
mult din limba română în limba rusă, iar traducerea cărții sale a fost un gest
de prietenie.
Apoi au trecut la
subiectele povestioarelor. Au găsit subiectele mai triste, subiecte de
îngrijorare, dar cele mai multe au ținut de peripeții, năzbâtii și pățanii, în
mediul orășenesc. Chiar dacă elevii au citit cartea, scriitoarea a insistat să
lectureze pentru ei câteva povestiri.
A urmat răspunsurile
la întrebările cititorilor. De exemplu, o elevă s-a interesat cum a memorizat
scriitoarea ce pățanii au făcut feciorii ei prin anii 80.
- Mi-am făcut un
jurnal, în care le descriam. Știam că o să-mi prindă bine.
Copiilor le-a plăcut
mult cartea și au solicitat s-o procure, însă vânzările s-au epuizat deja. Până
apare o nouă ediție, unica soluție rămâne să le împrumute de la biblioteci.
Scriitoarea Miroslava
Metleaeva a pozat cu copiii în fața bibliotecii, imortalizând momentul
întâlnirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu