Semne de carte și biblioteci
Jerome David „J.D.” Salinger a fost un scriitor
american, cunoscut mai ales pentru romanul său De veghe în lanul de secară
(1951) și firea solitară. Ultima sa lucrare publicată a fost scrisă în anul
1965, iar în 1980, autorul a acordat ultimul său interviu.
Salinger s-a născut în New York, ca fiu al unui tată evreu și
al unei mame de origine irlandeză catolică. Și-a petrecut copilăria în Manhattan.
A început să scrie proză scurtă în timpul liceului, reușind
să publice câteva scrieri la începutul anilor 1940, înainte de a fi recrutat în
al Doilea Război Mondial. În această perioadă a publicat și două episoade din
ceea ce avea să devină De veghe în lanul de secară: „Sunt nebun” și
„Ușoară rebeliune în afara Madison-ului” (en. „Slight Rebellion Off Madison”).
A urmat Academia Militară Valley Forge din Pennsylvania, pe care
se bazează descrierea școlii Pencey Prep din romanul De veghe în lanul
de secară. A întrerupt scrisul câțiva ani pe durata celui de al Doilea
Război Mondial, unde a fost martorul unor acțiuni din cele mai feroce lupte.
Acestea l-au marcat emoțional profund și, mai târziu, a revenit asupra
întâmplărilor de război în mai multe povestiri, cea mai remarcabilă fiind
„Pentru Esme – cu dragoste și abjecție”, a cărei voce narativă aparține unui
soldat traumatizat. Moare la 27 ianuarie 2010, în vârstă de 91 de ani.
P.S.
Cărți pe raft: „Franny și Zooey” (Iași, 2002) „De veghe în lanul de secară”
(Iași, 2011).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu