Semne de carte și biblioteci
Marguerite Duras, cu numele la
naștere Marguerite Donnadieu,
s-a născut în mijloc de primăvară, anul 1914. la Gia Dinh, aproape de Saigon în
fosta Indochina Franceză sau Vietnamul de azi, dar a trăit și a activat
toată viața în Franța.
Duras a revenit în Franța în 1927 unde, după ce a
studiat matematica, științele politice și dreptul, a cunoscut o prodigioasă
carieră de romancieră (fiind considerată a fi parte a așa numitului curent literar nouveau
roman), scenaristă și cineastă. Ulterior, după ce a scris scenariul larg
recunoscutului film a lui Alain Resnais Hiroshima, mon amour,
a continuat alte două cariere, cea de realizatoare de scenarii de film și,
ulterior, cea de regizor de film.
În 1943 îi apare primul roman: „Les impudents”, dar a devenit cunoscută
în anii '50, mai ales după ce a scris scenariul filmului Hiroshima mon
amour (realizat în 1959). Biografia sa a fost extrem de
spectaculoasă. A fost, printre altele, secretar al Ministerului Coloniilor,
membră a Rezistenței Franceze, a lucrat ca jurnalist pentru revista
Observateur. În 1950, romanul „Un barrage contre le Pacifique” este
nominalizat la Premiul Goncourt, pe care totuși îl ratează din cauză că
simpatiza cu Partidul Comunist. Un alt roman, „Moderato cantabile”, (1958) a
fost ecranizat în regia lui Peter Brook, cu Jean-Paul Belmondo și Jeanne
Moreau, care a primit la Cannes premiul pentru cea mai bună actriță. In 1984
primește Premiul Goncourt pentru romanul „Amantul”.
A publicat zeci de volume de romane și nuvele. Opera ei, în aparență
statică, e populată de personaje care încearcă să scape de singurătate, găsind
un sens vieții lor prin recursul la o dragoste absolută, la crimă sau la
nebunie. A scris numeroase scenarii de film; scenariul filmului „Hiroshima mon
amour”, regizat de Alain Resnais, a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru
cel mai bun scenariu.
S-a stins din viață la Paris în ziua de 3 martie 1996, având
aproape 82 de ani, pe care trebuia să-i sărbătorească peste o lună.
P.S. Cărți pe polițe de
bibliotecă: Emily I. (București, 1990); Stăvilar la Pacific (București, 1993);
Marinarul din Gibraltar (București, 1993).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu