Semne de crte
și bibliteci
Mihail Afanasievici Bulgakov s-a născut în ultima lună de
primăvară a anului 1891 la Kiev în familia unui profesor al Academiei Teologice
și a fost un romancier și dramaturg sovietic de origine ucraineană.
Destinul lui Bulgakov pare guvernat de același amestec de satiră,
fantastic și tragism care e amprenta operei sale.
În 1909 absolvă
Gimnaziul nr. 1 din Kiev, școală de prestigiu, după care urmează cursurile
Facultății de Medicină din același oraș. După facultate, practică medicina
pe front, în timpul Primului Război Mondial, apoi într-o comună de lângă Kiev.
Peste un deceniu va publica Însemnările unui tânăr medic, în care
evocă această perioadă. Încă din perioada studenției, 1913, se căsătorește
cu Tatiana Nikolaevna Lappa. Devine dependent de morfină, dar, cu ajutorul
primei sale soții, reușește să învinga răul.
În 1920 renunță
la cariera de medic și se dedică scrisului. Începe să colaboreze cu ziarele și
trupele de teatru locale. În 1921 se mută la Moscova. Editura
moscovită "Nedra" îi publică nuvelele Diavoliada și Ouăle
fatale. În revista “Rossia” apare primul său roman, Garda Albă.
În 1924 se desparte de Tatiana Lappa pentru a se recăsători cu Liubov
Evghenevna Belozerskaia.
Din 1925 începe
să colaboreze cu Teatrul Academic din Moscova. Transformă romanul Garda
Albă în drama Zilele Turbinilor. După multe momente de
tensiune și incertitudine are loc premiera piesei, care constituie un adevărat
triumf. Piesa Zilele Turbinilor, dramatizarea romanului Garda
Albă, are mare succes, fiind considerată un Pescăruș al noii generații de
dramaturgi. Simpatia evidentă pentru ofițerii "albi" face ca piesa să
fie interzisă, dar (paradoxal!) e, in același timp, piesa preferată a lui
Stalin. În 1925 scrie nuvela satirică Inimă de câine.
Se impune tot
mai mult ca scriitor de excepție. Odată cu faima lui crește și interesul
criticii proletcultiste față de opera sa, care începe să fie ținta
unor atacuri de pe pozițiile ideologiei vremii. Puterea sovietică îl
etichetează drept un autor antibolșevic și un element „dușmănos”. În 1928 înaintează
prima cerere de plecare în străinătate și primește primul răspuns negativ.
Începe întâia schiță a romanului Maestrul și Margarita sub titlul Inginerul
cu copite. Îi sunt interzise piesele Zilele Turbinilor, Apartamentul
Zoicăi (1929) și Cabala bigoților (1930) și nu se mai
publică nimic din proza sa. Din 1929 nu i se mai publică nici o carte și nu i
se mai joacă nici o piesă. Trăind la limita supraviețuirii, Bulgakov se vede
nevoit să-i trimită dictatorului o petiție, apoi, într-o scrisoare adresată
guvernului sovietic, să vorbească despre dezechilibrul psihic la care e expus
un creator al cărui existență este amenințată. Scrisoarea rămâne celebră atât
ca model al disidenței asumate, cât și prin efectele ei neașteptate. Trei
săptămâni mai târziu primește un telefon bizar direct de la Stalin, în
urma căruia, deși Bulgakov crede că a fost victima unei farse, este reangajat
la teatru. Scrierile lui rămân însă tot nepublicate.
În 1931 îi
este respinsă cea de-a doua cerere de plecare în străinătate. În 1932 se
căsătorește pentru a treia oară. Elena Sergheevna Shilovskaia devine un punct
de sprijin pentru scriitorul aflat în dizgrație, îi este secretară,
dactilografă și cronicar al vieții lui.
În ultimul
deceniu al vieții scrie cu frenezie, temându-se că nu va termina romanul Maestrul
și Margarita. În 1933 se dă citire, pentru prima dată, în public,
noului său roman sub denumirea care l-a făcut celebru, Maestrul și
Margarita, romanul fiind publicat pentru prima dată în Rusia în 1966-1967.
Cere din nou pașaport pentru plecarea temporară în străinătate și din nou este
refuzat.
Piesa Batum,
despre tinerețea revoluționară a lui Stalin, este inclusă în repertoriul
Teatrului Academic, apoi respinsă de însuși Stalin.
La 10
martie 1940, la capătul unor grele suferințe, Bulgakov moare la locuința sa.
Ultimele corecturi le face in 1940, pe patul de moarte, orb, până în
ultima zi a vieții dictează sotiei sale, Elena Sergheevna, care este, de
altminteri, chiar modelul Margaritei.
P.S.
Din colecția noastră: Дьаволиада (Кишинев, 1989); Белая Гвардия (Москва, 1990);
Собрание сочинений в 5 томах (Москва, 1990); Garda albă (București, 1996);
Inimă de câine (S.i., S.a.); Scene moscovite (Iași, 2004); Garda albă. Roman
teatral (Iași, 2009); Maestrul și Margarita (Chișinău, 2006).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu