Semne de
carte și biblioteci
Cezar
Petrescu S-a născut la sfârșitul anului 1892 în localitatea Hodora-Cotnari,
județul Iași, fiu al inginerului Dimitrie Petrescu, profesor la Școala agricolă Trifești lângă
Roman, unde viitorul scriitor a și învățat între 1901-1903. Urmează liceul
la Roman și, apoi, la Iași, unde își ia bacalaureatul în anul 1911.
Obține licența în drept în anul 1915.
Cezar Petrescu, scriitor fecund,
care, pe urmele lui Honoré de Balzac, aspira să
scrie o nouă "Comedie umană", o Cronică românească a veacului
XX. Este cunoscut, totodată, ca unul dintre cei mai de seamă gazetari ai
primei jumătăți a secolului trecut.
Alături de Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista Gândirea în
anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul (1924) și Curentul 1928;
director al ziarului oficios România în 1938 și al
revistei „România literară”; membru al Academiei Române, din 1955. Se
afirmă ca romancier cu romanul "Întunecare" (1927-1928).
Obține Premiul național pentru
literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru
piesa Nepoții gornistului - colaborare cu M. Novicov.
Opera lui Cezar Petrescu cuprinde
circa 70 volume - romane , nuvele, piese de teatru, proză fantastică și
literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică.
Scriitorul a murit la 9 martie
1961, la București.
P.S. Din
colecția
bibliotecii noastre: Vino și vezi! (București, 1954); Ajun de revoluție
1848 (București, 1954); Ai noștri ca brazii (București, 1955); 1907 (București,
1957); Apostol (București, 1963); Romanul lui Eminescu în 3 vol. (București,
1968); Aurul negru (București, 1974); Calea Victoriei (București, 1985); Proză
fantastică (Iași, 1986); Baletul mecanic (Iași, 1987); Adăpostul Sobolia
(București, 1989); Calea Victoriei (Timișoara, 1989); Întunecare în 2 vol. (București,
1992); Comoara regelui Dromichet (Timișoara, 1993); Cei trei regi (București,
1996); Întunecare în 2 vol. (București, 2010);Dumineca orbului (București,
2011).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu