Gogol moare la 43 de ani, chinuit de boală

Semne de carte și biblioteci

Nikolai Vasilievici Gogol se naște la 20 martie 1809 (stil vechi) în localitatea Sorocinții Mari (ucr.Velikie Sorocințy). La 9 ani, împreună cu Ivan, fratele său mai mic, se înscrie la Școala județeană din Poltava. La 1 mai 1821 (deci spre sfârșitul anului școlar) este mutat la Gimnaziul de științe superioare din orașul Nejin. În 1828 absolvă gimnaziul, ca la 13 decembrie, însoțit de un prieten, să plece spre Petersburg, unde ajunge în ultimele zile ale anului. Încearcă, fără succes, să-și găsească o slujbă în capitală. La 7 mai primește aprobarea cenzurii pentru tipărirea poemului Hans Küchelgarten (scris, după spusele sale, încă din 1827). Apariția acestei opere de tinerețe (semnată cu pseudonimul V. Mov) este întîmpinată cu recenzii nefavorabile în revistele "Moskovskii telegraf" ("Telegraful Moscovei") și "Severnaia pcela" ("Albina Nordului"). Deziluzionat de eșec, Gogol retrage din librării exemplarele nevândute și le arde.

În ianuarie 1830 traduce din franceză articolul "Despre comerțul rușilor la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XII-lea" care este acceptat, dar nu și publicat, de revista "Severnîi arhiv" ("Arhiva Nordului").

În numărul pe februarie și martie al revistei „Otecestvennîe zapiski" ("Însemnări din patrie"), fără semnătură, i se tipărește povestirea Bisavriuk sau "Seara în ajun de Sînt-Ivan Kupala"; în lunile mai și iunie frecventează Academia Artelor, unde studiază pictura.

La 18 decembrie, cenzura aprobă tipărirea almanahului Severnîe țvetî na 1831 god ("Florile Nordului pe anul 1831") unde, cu semnătura „oooo", Gogol publică un capitol din romanul istoric neterminat Hatmanul.

La 1 ianuarie 1831 apare primul număr al revistei "Literaturnaia gazeta" ("Gazeta literară"), unde, cu pseudonimul P. Glecik, Gogol publică un capitol din nuvela malorusă Mistrețul fioros și, cu pseudonimul G. Ianov, articolul "Câteva idei despre predarea geografiei la copii". Iar la 16 ianuarie apare numărul 4 al aceleiași publicații, în care se tipărește articolul Femeia, prima scriere semnată cu numele de N. Gogol (în gimnaziu fusese cunoscut ca Gogol-Ianovski sau pur și simplu, Ianovski,după numele străbunicului său Jan Gogol ). Pe 20 mai, la o serată dată de Pletniov, Gogol face cunoștință cu Pușkin, cu care continuă să se vadă. În septembrie apare prima parte a Serilor în cătunul de lângă Dikanka.

La 27 februarie 1834, cenzura interzice tipărirea povestirii Banduristul sângeros, prevăzută a apărea în revista "Biblioteka dlea citenia" ("Biblioteca pentru lectură"). Iar la 18 aprilie, tot ea aprobă apariția părții a doua a almanahului Novosele ("Casa nouă"), unde se tipărește, cu unele tăieturi, nuvela Cum s-a certat Ivan Ivanovici cu Ivan Nikiforovici.

 În ianuarie 1835 apare volumul Arabescuri, care, pe lângă nuvelele Nevski prospekt, Portretul, Însemnările unui nebun, conține și 13 articole axate pe probleme de literatură, estetică, arhitectură, artă, istorie etc. În martie apare Mirgorod. Ambele volume sânt întâmpinate de Vissarion Belinski cu o scurtă recenzie binevoitoare în "Molva" ["Opinia"].

 La 13 martie 1936 se obține aprobarea cenzurii pentru tipărirea numărului 1 al revistei "Sovremennik" ("Contemporanul"), fondată de Pușkin; în acest prim număr Gogol publică nuvela Caleașca, fragmentul dramatic Dimineața unui funcționar (titlul schimbat de cenzură în "Dimineața unui om ocupat"), articolul Asupra mișcării literaturii din reviste în anii 1834 și 1835 și câteva recenzii mărunte.

La 9 decembrie 1842 are loc premiera comediei Căsătoria la Petersburg . În această perioadă, deși gloria sa atinge apogeul , starea dispoziției psihice și fizice îi este din ce în ce mai precar.

 În primăvară anului 1850, Gogol o cere în căsătorie pe contesa Anna Vielgorskaia, care îl refuză.

La 4 februarie 1852 se hotărăște să înceapă un post mai lung și, după spusele doctorului care l-a îngrijit în ultimele zile, "și-a întrerupt lucrul la corectură, reducându-și la extrem hrana și somnul". La 7 februarie se spovedește și primește împărtășania. Același doctor spune: „împărtășania nu l-a calmat: a rămas la fel de posomorât, în ziua aceea n-a vrut să mănânce nimic: și când, mai târziu, a mâncat o prescură, a început să-și zică lacom, afurisit, nerăbdător și s-a întristat foarte tare". La 10 februarie scrie ultima scrisoare, mamei. Refuză orice medicament și postește în continuare. În noaptea de 11 spre 12 februarie arde manuscrisul volumului al doilea al Sufletelor moarte.

Moare la 4 martie, la ora 8 dimineața. La 25 februarie este înmormântat "unde a lăsat cu limbă de moarte să fie îngropat în pământul unei mănăstiri, cea a Sfântului Daniil din Moscova".După închiderea mănăstirii de către regimul sovietic rămășițele sale au fost reînhumate la cimitirul Novodevicii.

P. S. Din colecția noastră: Serile în cătunul de lângă Dekanka (București, 1961); Шинель (Лентнград, 1976); Избрание сочинения в 2 томах (Москваб 1981); Ревизор (Москва, 1983); Suflete moarte (Chișinău, 2007).