Acolo unde
este cald și bine, precum la biblioteca Ovidius, partenerii și voluntarii nu trebuie căutați, căci ei vin
singuri, fiind siguri de efectul serviciilor pe care le propun publicului larg.
În așa mod s-au lansat mai
multe servicii, printre care unul cu caracter exact, dar original, organizat
la-ndemnul profesorului de chimie al Liceului Teoretic Agricol, Ureche Dumitru,
care cu ajutorul celor patru discipoli ai săi au transformat sala de lectură a
bibliotecii în una magică.
Magia serviciului Chimia distractivă a stârnit
curiozitatea celor mici prin experimentele „Spuma arzătoare”, „Bancnota în
flăcări”, „Vulcanul” și „Chirurgia magică” , iar pe cei mari i-a cointeresat cu
toate substanțele utilizate și efectul lor în urma reacțiilor.
Deși vârsta publicului nu se
încadra nicidecum în vârsta chimiei, pentru că cei mici habar nu au ce e cu
aceste elemente și cum se numesc, însă au conștientizat că aceste farmece le văd doar aici, acasă nu le
pot experimenta din lipsă de soluții, iar cei mari, părinții, probabil trebuie
să depene ani în urmă ca să-și amintească de laboratorul de chimie.
Deci, suntem mândri, noi,cei
de la Ovidius că dispunem de un serviciu-beneficiu atât pentru cei
mici care când vor ajunge la etapa dată își vor aminti cu drag despre ceea ce
au văzut, cât și pentru maturi, care și-au răscolit amintirile și totodată au
văzut poate ceea ce n-au putut vedea la timpul lor.
Vino la biblioteca Ovidius în fiece zi, căci niciodată nu
poți a ști ce fel de magie te așteaptă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu