Serviciul Învățăm Bunele maniere deși
a fost lansat în plină iarnă, în an nou, aceasta nu denotă faptul că a apărut
ca o invenție a bibliotecii pentru a impune anumite reguli, ci dimpotrivă își
derulează activitatea ca un răspuns firesc la cele mai actuale probleme ale
societății.
Ninsoarea lui făurar a adus
fulgușori și pentru enumerarea bunelor maniere, pe care copiii le-au relatat cu
atâta încredere în sine, fiind ferm convinși că toți ceilalți le respectă și le
utilizează permanent, căci e de datoria fiecărui copil să fie ordonat, harnic,
să posede un comportament adecvat fiecărei situații.
Astăzi copiii au fost
antrenați într-un joc de căutare, care pe lângă caracterul energic posedă o
notă educativă, căci copiii au găsit atât situațiile problemă cât și soluțiile
acestora, care trebuiau identificate conform bunelor maniere.
Au căutat, au găsit, au rezolvat, pe alocuri
au creat polemici, dar au ajuns la un numitor comun, ba chiar și au definit
termeni precum „frumos, politicos, nobil, superioritate” în baza textului
„Superioritatea lui Napoleon”.
Bunele maniere se realizează
atât prin vorbe, fapte cât și limbaj nonverbal, ceea ce au și demonstrat copiii
prin mimică și pantomimică, oferindu-le celorlalți posibilitatea de a ghici
gestul.
La final copiii au primit dulciuri
în dependență de munca pe care au depus-o la activitate, iată așa se-nvață
bunele maniere la biblioteca Ovidius.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu