Anton Pann moare de tifos virulent, după o răceală puternică

Oglinzi obscure

În anul 1848, anul revoluției de la Islaz, activitatea sa editorial-tipografică este mult mai redusă, reușind să dea la lumină doar patru cărți, dintre care două laice, una cu caracter religios, Cântece de stea, ediția a IV-a și Privighierul, care cuprinde cântările Vecerniei și Utreniei. În paralel cu munca didactică, o va desfășura și pe aceea de cântăreț la biserica Kretzulescu, unde reușise să formeze un cor de tineri, plătiți cu câte 20 de lei pe lună.

În ciuda greutăților întâmpinate în ultimul său an de viață (1854),  reușește să tipărească mai multe cărți politicești și încă cinci lucrări de muzică bisericească: Mica gramatică teoretică și practică (cu caracter didactic), Irmologhiu-Catavasier, ediția a II-a, unde adaugă un model de recitare a Apostolului și a Evangheliei; Noul Anastasimatar, tradus și compus după sistema cea veche a serdarului Dionisie Fotino, La Sfânta Liturghie a lui Ioan Gură de Aur și La Sfânta Liturghie a Marelui Vasile.

Anton Pann moare în ziua de 2 noiembrie 1854, la întoarcerea dintr-o călătorie prin Oltenia, de unde contractase o răceală puternică (tifus virulent). Este înmormântat la Biserica Sfântul Stelian (Lucaci) din București, din apropierea casei sale. Avea 64 de ani.

Din colecția bibliotecii noastre: „O șezătoare la țară” (București, 1968); „Felurite” (Cluj, „1973); „Povestea vorbii” (București, 1982); „Nezdrăvăniile lui Nastratin Hogea” (Timișoara, 1987).