Cărți vechi la Biblioteca „Ovidius”

Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Istria și Macedonia, vol. III de Iuliu A. Zanne, București, 1899

Căciulă

1. Cu căciula într'o parte.

În semn de ne-pesare.

2.A îndesa (tufli) căciula pe urechi.

A se face că nu șcie. Arată ne-pesare pentru ceea  ce ni se spune sau ni se cere.

Cuvîntul a tufli se aude numai îmn Moldova.

3. A pune căciula pe'o sprinceană.

A se fuduli.

O asemenea locuțiune, născută dintr'un obiceiu identic, se întrebuințeză și la Turci.

4. Altă  căciulă.

E altă vorbă, altă cestiune;  S'a schimbat starea de mai nainte a lucrului.

5. A schimbat căciula.

a) A trecut de la un lucru la altul.

b) Și-a schimbat părerea.

c) Și-a schimbat purtarea.

Schimbarea căciulilor arată schimbarea, precu dzicerea: doue capete într'o căciulă, asemănarea părerilor.

6. Tot dintr'o căciulă căciulă scoși.

Adică toți de'o părere.

7. A umbla cu căciula'n patru.

a) A se căciuli la totă lumea.

b) A căuta mult și în tote părțile.

Când se face ore-ce în afară de vreme.

8. A'și lua căciula.

A se umili, a se ruga cu smerenie de care-va.

10. Pe sub căciulă.

 1. Cu gura pe jumătate, în dorul lelii. nimic sigur sau hotărît.

2. Fără înconjur de-a dreptul - Transilvania.

(Va urma)