Voronca se sinucide în timp ce lucra la un Manual al perfectei fericiri

Semne de carte și biblioteci

Ilarie Voronca, s-a născut la Brăila, în iarna anului 1903, , pe nume Eduard Marcus și a fost un poet evreu român de avangardă, promotorul revistelor 75 HP,  Integral și al mișcării integraliste. A mai semnat sub pseudonimele Alex Cernat și Roneiro Vâlcia.

Începuturile literare ale lui Ilarie Voronca sunt legate de activitatea cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, și de revista acestuia Sburătorul literar, unde debutează în 1922 cu versuri simboliste influențate de George Bacovia și de lirismul melodios și maladiv al lui Camil Baltazar. Publică apoi poezii de aceiași factură în revistele Flacăra, Năzuința și Contimporanul, care vor constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, intitulat Restriști. Este o poezie de atmosferă, care transcrie tristețile și deznădejdea omului condamnat la existența cenușie a orașelor de provincie. Aproape nimic din tonalitatea și sistemul imagistic al acestor poezii, în afara tentației asociațiilor insolite, nu anunță viitoarea evoluție a poetului, caracterizată prin extrema receptivitate față de doctrinele avangardiste.

Astfel, la numai un an de la apariția volumului de debut, Ilarie Voronca aderă la atitudinea pragmatic inovatoare cuprinsă în Manifestul activist către tinerime al revistei Contimporanul, publică el însuși în 1924, împreună cu Victor Brauner și Stephan Roll, publicația de avangardă constructivistă 75 HP (din care apare un singur număr), colaborează la alte reviste similare precum Punct sau Integral. Ermetismul, expresia eliptică, selectarea vocabularului poetic din domeniul industrial și tehnic probează orientarea poetului în această etapă.

În 1927, apare la Paris poemul Colomba, cu două portrete de Robert Delaunay, care marchează o nouă tendință în scrisul lui Voronca. Poetul părăsește constructivismul și intră în sfera de influență a suprarealismului, mișcare concretizată prin onirismul imaginii. Ritmul publicării plachetelor de versuri este foarte susținut și el nu încetinește nici după stabilirea poetului în Franța, în 1933, de unde păstrează legături strânse cu viața literară din România. După această dată, creația sa aparține spațiului literar de adopție: L'Apprenti fantôme (1938), Beauté de ce monde (1940), Arbre (1942), etc..

Naturalizat francez în 1938, va participa la mișcarea de rezistență, ca scriitor și luptător. În ianuarie 1946 face o vizită în țară, unde este întâmpinat cu un entuziasm general. Se sinucide în același an, la 8 aprilie, în Paris, în timp ce lucra la un Manual al perfectei fericiri.

La zece ani de la moarte, prietenii francezi publică volumul Poèmes choisis, iar în 1964 și 1965, tânărul grup de literați „Pont de l'épée" adună într-un volum poemele inedite ale lui Voronca. În 1972, la editura Minerva din București apar, sub îngrijirea lui Sașa Pană, două volume de Poeme alese.

P.S. Cartea de pe poliță de bibliotecă: Versuri (Chișinău, 1999).

Leagănul de zăpadă

Iarnă, tu, soră invizibilă

Când şoimul arată drumul viitor al vânătorului,

Şi buchetele strânse de pe câmp izbucnesc prin lacrimă,

Mă voi prinde şi eu de roţile carului tău triumfal.

Pleoape, pleoape de scrum peste fotoliile de stejar,

Şi tu noapte care ne amesteci obrajii în paharele somnului

Că dimineaţa nu ne mai recunosc oglinzile

Paloarea se urcă în sânge cu porumbeii aducătorii de veşti

Tresare timpurie de drumuri în zăpadă.

Ne-au vizitat salcâmii prin amintirea aceasta

Cum parfumurile sunt fantomele florilor,

Cum o muzică apare numai la un miez de noapte al auzului.

Anotimp aruncat cu hoiturile peste zidurile oraşului,

Unelte putrezind între frunze o dată cu vorbele noastre.