Semne de carte și biblioteci
Isaac Asimov s-a născut în iarna anului 1920 în localitatea
Petrovici, Republica Belarusă, de origine rus și a fost un autor american.
A lurcat biochimist, scriitor de mare succes și excepțional de prolific,
cunoscut mai ales pentru lucrările sale științifico-fantastice și pentru cărțile de popularizare a științei. Cea mai faimoasă lucrare este seria Fundația, pe care a combinat-o mai
târziu cu două alte serii ale sale, seria Imperiului Galactic și seria Roboților. A scris și romane polițiste și fantasy,
precum și o mare cantitate de lucrări non-ficțiune. Asimov a scris și editat
peste 500 de volume și estimativ 90.000 de scrisori sau cărți poștale și are lucrări în toate categoriile
majore ale Sistemului
Decimal Dewey, cu excepția filozofiei. Asimov a fost prin consens
general un maestru al stilului science-fiction, alături de Robert A. Heinlein și Arthur C. Clarke. A fost considerat
a fi unul dintre membrii "Marelui Trio" al scriitorilor de
science-fiction din timpul vieții sale. Asimov a fost mult timp membru al Mensa, deși nu-i făcea
mare plăcere — i-a descris drept „combativi intelectual”. Prefera mai degrabă
să activeze drept președinte al Asociației Umaniste Americane (American Humanist Association — AHA). Asteroidul 5020 Asimov este numit în onoarea sa. El a murit la 6 aprilie 1992, la New-York, în
vârstă de 72 de ani.
P.S. Cartea din colecția noastră: Fundația
(București, 1993).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu