La 9 februarie, Societatea Științifică „Omul și Universul” a sărbătorit
Anul Luminii și împlinirea a 70 de ani de la nașterea președintelui de onoare a
societății, profesor Trifan Miroliubov. 
Au venit să-l felicite academicieni,
profesori universitari, poeți, jurnaliști, membrii societății și apropiații
omagiatului. Seara de amintiri a fost moderată de poeta Galina Furdui, membră și
ea a acestei societăți.
După un discurs susținut de Trifan Miroliubov despre activitatea obștească,
regizoarea Inga Margini a prezentat un film despre omagiat. Apoi, rând pe rând,
au luat cuvântul membrii Societății „Omul și Universul”: Aurelia Crivoi,
academicianul Alexandru Roșca, jurnalistul Nicolae Becciu, Marcel Cușnir, poeta
Claudia Partole, pictorul Ludmila Furdui, academicianul Vasile Șalaru, doctor
în științe fizico-matematice Aurel Marinciuc, domnișoara Ecaterina Sinița (cea
mai tânără membră a Societății), doctorul habilitat în economie Pavel
Movileanu, directorul Editurii „Labirint”, poetul Gheorghe Cutasevici, poeta
Lidia Grosu, lectorul Lidia Daukște, businessmanul Ion Catană, predicătorul
Dumitru Niță etc.
La festivitate, cu un recital de cântece populare și romanțe, a
participat Viorica Moraru, solistă a Orchestrei de muzică populară „Folclor”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu