Semne de carte și biblioteci

Karl May provine dintr-o familie săracă de țesători, fiind al
cincilea fiu dintr-o familie cu 14 copii, din care nouă mor la câteva luni după
naștere. În anul 1844, probabil dintr-o carență de vitamina A,
copilul contracterază o hemeralopie, boală care, cu timpul, se va înrăutăți,
ajungând, după spusele scriitorului la o „orbire funcțională”, care va fi
tratată cu succes la vârsta de cinci ani.
Fiind un tânăr plin de fantezie, este sprijinit încă din școală să
urmeze un curs privat de muzică. Din anul 1856 studiază la seminarul
pedagogic din Waldenburg (Saxonia), de unde este exmatriculat în anul 1859, din
cauza sustragerii (furtului) a șase lumânări. În urma iertării păcatului său, i
se admite urmarea cursului de la seminarul pedagogic din „Plauen” (Saxonia),
curs pe care este nevoit să-l părăsească definiv după câteva zile, fiind
reclamat că ar fi sustras ceasul de buzunar al unui coleg, fiindu-i interzis de
a mai urma un seminar.
În următorii doi ani duce o viață grea, din punct de vedere
financiar, străduindu-se să-și câștige existența pe căi legale. Astfel, el va
acorda consultații private, va scrie narațiuni, va compune unele piese muzicale
și va recita (declama) poezii.
Aceaste ocupații nu i-a asigurat nevoile existențiale. Ca
urmare, a fost nevoit să recurgă la furturi, înșelăciuni, prezentându-se ca o
persoană de vază, cea ce face să fie urmărit de poliție. În anul 1865 este
condamnat la 4 ani de detenție și a fost pus să lucreze în „casa săracilor”.
După obținerea libertății, eșuează toate încercările sale de a-și câștiga
existența pe o cale cinstită, fiind nevoit din nou să recurgă la furt și
înșelătorii, de multe ori eforturile mari erau răsplătite cu o pradă de valoare
mică.
În 1870 este arestat în Niederalgersdorf, Boemia pentru
vagabondaj și după identificarea lui predat autorităților din Saxonia, unde va
sta între anii 1870 și 1874 în penitenciarul din Waldheim. În anul 1874, când
se poate întoarce în casa părintească, începe să scrie în noiembrie „Die Rose
von Ernstthal” (Trandafirul din Ernstthal). În anul 1879 primește o ofertă de
la un cotidian catolic din Regensburg de a-și publica povestirile
sale mai întâi la ei.
Cinci ani mai târziu, în 1879, la Stollberg (Sachsen) este
arestat timp de 5 zile pentru încercarea de înșelare a autorităților, prin
declararea unei identități false. După căsătoria cu Emma Pollmer, în anul 1880,
începe o viață normală, scriind cărțile care i-au adus succesul.
Karl May începe în anul 1880 cu povestirile din
"Orientzyklus" (Ciclul Orient) ce durează, cu mici întreruperi, până
în anul 1888. În paralel, scrie și pentru alte ziare cotidiene, în afară de cel
din Regensburg, folosind pseudonime diferite, pentru ca textele sale să
fie onorate de mai multe ori. Până la moartea sa, a scris peste o sută de
povestiri seriale în diferite cotidiene ca „Deutschen Hausschatz”, „Der Gute
Kamerad”, „Kolportage”, până ce va întâlni în 1892 pe editorul „Friedrich Ernst
Fehsenfeld” (1853-1933) care îi propune prezentarea narațiunilor sale în cărți.
Astfel va apare „Karl May’s Gesammelte Reiseromane” (Culegerea de romane de
călătorie a lui Karl May), încununată de succes. Printre cele mai renumite
volume se numără „Old-Shatterhand-Legende“ (Legenda lui Old-Shatterhand) unde
apare figura „indianului apaș Winnetou”.
În anii următori, autorul primește nenumărate scrisori de la
cititori și începe o serie de călătorii, încheind contracte în Germania și
Austria. Devenind tot mai popular, scriitorul se mută în „Villa Shatterhand“
din Radebeul (Saxonia), în care astăzi funcționează „Muzeul Karl May”.
În anii 1899/1900, scriitorul întreprinde călătorii în Orient,
unde o cunoaște pe Klara Plöhn, ajungând până în Sumatra, unde a scris un
jurnal de călătorie, din care s-au păstrat numai fragmente la Klara, a doua
soție a lui May. În ultimii ani de viață, scriitorul are faze de depresiuni
nervoase și halucinații.
La data de 9 decembrie 1902 Karl May primește la „Universitas
Germana-Americana” din Chicago titlul de „Doctor honoris causa”
pentru operele din seria de povestiri „Im Reiche des Silbernen Löwen”,
scriitorul fiind bănuit de istoricul literar „Cristian Heermann” că ar fi
organizat această înscenare prin soția sa Klara Plöhn. Această polemică,
procesele și problemele familiare (moartea soției) ar fi dus la data de 30
martie 1912 la o moarte prematură a scriitorului, cauzată de o „Herzparalyse,
akute Bronchitis, Asthma“ (paralizie cardiacă cu o bronșită acută astmatică).
P.S.
Pe rafturile bibliotecii: Drumul spre Mecca (Timișoara, 1992) Winnetou
încătușat (București, 1992); Caravana sfântă (București, 1992); În Kurdistanul
sălbatic (București, 1993); Pirat și corsar (București, 1996).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu