Semne de carte și biblioteci
Născut
la 25 septembrie 1897, în New Albany, William Faulkner și-a
petrecut în micul orășel Oxford din Mississippi
o copilărie legănată de poveștile bătrânei negrese Caroline Barr despre
glorioșii și dezastroșii ani ai războiului civil. Povești în care revenea mereu
figura legendară a străbunicului, colonelul William
Clark Falkner, aventurier, războinic și scriitor de succes. (Unul din
romanele acestui înaintaș:The White Rose of Memphis (Trandafirul alb din Memphis)
cunoscuse 36 de ediții.)
Școala
primară și liceul neterminat le va face în orășel, ca apoi să intre funcționar
la banca bunicului său, viitorul "model" al lui Sartoris.
În
timpul primului război mondial,
nefiind primit ca voluntar în armata americană, se înrolează în aviația engleză
"Royal Flying Corps", dar rămâne până în 1918 într-o tabără de antrenament din Canada.
Se
întoarce acasă, unde se înscrie la universitatea Ole Miss dar după un an se retrage, neavând
posibilitatea să-și continue studiile. Războiul nu-l văzuse decât de departe,
America o vedea de prea aproape. Și acum, după sublinierea unor biografi,
începe a se accentua sentimentul dramei din viețile oamenilor și meleagurile
natale.
Hrănit
în iluziile gloriei apuse și dezamăgit de viața mizeră a Sudului, tânărul Faulkner se refugiază în scrierea
unor versuri romantice sau ermetice.
Preia
postul de diriginte al oficiului poștal al universirății din Oxford. La New
Orleans face cunoștință cu scriitorul Sherwoord Anderson, cu ajutorul căruia îi
va apărea primul roman Soldier's
Pay (Plata soldatului), 1926.
Călătorește în Europa, vizitând Italia și Elveția și rămâne
câteva luni la Paris.
În
urma unei crize cardiace, marele scriitor moare la 6 iulie 1962.
P.S. Din colecția bbliotecii noastre: „Pe patul de
moarte”; „Casa cu coloane”; „Gambitul calului”; „Zgomotul și furia”; „Lumină de
august”; „Recviem pentru o călugăriță”; „Hoțomanii”; „Nuvele regăsite”;
„Pogoară-te, Moise” și altele.