Semne de carte și biblioteci
George
Coșbuc s-a născut la 20 septembrie 1886, al optulea dintre cei 14 copii ai
preotului greco-catolic Sebastian
Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu. Copilăria și-o va petrece la
Hordou, în orizontul mitic al lumii satului, în tovărășia basmelor povestite de
mama sa. Primele noțiuni despre învățătură le primește de la țăranul Ion
Guriță, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coșbuc auzise „că știe povești”.
De la bătrânul diac Tănăsucă Mocodean, Coșbuc învață a citi încă de la vârsta
de cinci ani.
Începe să scrie versuri și activează în Societatea de lectură Virtus Romana Rediviva a gimnaziului, din clasa a V-a, ca membru extraordinar. În clasa a VII-a, Coșbuc este ales vicepreședinte al societății, iar în 1883 devine președinte. Publică primele poezii, citește la ședințele societății traduceri și o poveste populară, în 600 de versuri.
Contactul cu literatura clasică, mai cu seamă latină, cu principalele opere ale literaturii europene, dragostea față de folclorul românesc și față de cărțile vechi îi marchează, din această perioadă, destinul creator. În 1884 își susține examenul de bacalaureat, după trecerea acestuia, în toamnă, se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității maghiare din Cluj, care avea pe atunci și o catedră de limbă română. A continuat studiile clasice, frecventând cursurile de istoria grecilor vechi, traducere și interpretare de scrieri alese din Cicero, teoria și istoria retoricii la greci și romani, sintaxa greacă și istoria literaturii latine. A fost numit în comitetul Societății Iulia a studenților români; își începe colaborarea la Tribuna din Sibiu (decembrie 1884).
În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre studenții clujeni, frecventând doar anumite cursuri universitare. Continuă colaborarea la Tribuna. Directorul Tribunei îl caută personal la Cluj pentru a-l atrage în redacția revistei și pentru a stabili cu el o eventuală colaborare.
P.S. Opera lui George Coșbuc este în colecția de carte a Bibliotecii „Ovidius”
Începe să scrie versuri și activează în Societatea de lectură Virtus Romana Rediviva a gimnaziului, din clasa a V-a, ca membru extraordinar. În clasa a VII-a, Coșbuc este ales vicepreședinte al societății, iar în 1883 devine președinte. Publică primele poezii, citește la ședințele societății traduceri și o poveste populară, în 600 de versuri.
Contactul cu literatura clasică, mai cu seamă latină, cu principalele opere ale literaturii europene, dragostea față de folclorul românesc și față de cărțile vechi îi marchează, din această perioadă, destinul creator. În 1884 își susține examenul de bacalaureat, după trecerea acestuia, în toamnă, se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității maghiare din Cluj, care avea pe atunci și o catedră de limbă română. A continuat studiile clasice, frecventând cursurile de istoria grecilor vechi, traducere și interpretare de scrieri alese din Cicero, teoria și istoria retoricii la greci și romani, sintaxa greacă și istoria literaturii latine. A fost numit în comitetul Societății Iulia a studenților români; își începe colaborarea la Tribuna din Sibiu (decembrie 1884).
În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre studenții clujeni, frecventând doar anumite cursuri universitare. Continuă colaborarea la Tribuna. Directorul Tribunei îl caută personal la Cluj pentru a-l atrage în redacția revistei și pentru a stabili cu el o eventuală colaborare.
P.S. Opera lui George Coșbuc este în colecția de carte a Bibliotecii „Ovidius”
Rea de
plată
Ea vine de la moară;
Şi jos în ulicioară
Punându-şi sacul, iacă
Nu-l poate ridica.
- "Ţi-l duc eu!î - "Cum?î - "Pe
plată!
Iar ea, cuminte fată,
Datoare pe-nserat.
Se şi-nvoieşte-ndată.
De ce-ar şi zice ba?
Eu plec cu sacu-n spate.
La calea jumătate
Cer plata, trei săruturi.
Dar uite, felul ei:
Stă-n drum şi să socoate,
Şi-mi spune câte toate,
Că-s scump, că ea nu poate,
Că prea sunt multe trei!
Cu două se-nvoieşte,
Iar unul mi-l plăteşte,
Cu altul să-mi rămâie
Dar n-am să-l văd cât veacul!
Şi iată-mă, săracul,
Să-i duc o poştie sacul
P-un singur sărutat!
