Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

Se afișează postările cu eticheta Biblioteca și noi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Biblioteca și noi. Afișați toate postările

marți, 14 februarie 2017

Măria Sa, poezia viereană!

Ziua de 14 februarie e una însemnată pentru românii de pretutindeni, fiecare o sărbătorește în felul său, unii o pictează, alții o scriu, iar ceilalți o recită, o cântă în dependență de valorile pe care le posedă.

Această sărbătoare nu a trecut neînsemnată pe lângă ușa bibliotecii Ovidius, deoarece fiecare sală a acesteia a oferit câte un colțișor pentru sărbătoarea Marelui Poet Național- Grigore Vieru.
Deși am ordonat cu grijă colecția acestuia în expoziții, momentul-surpriză a fost reprezentat de către cititorii fideli ai bibliotecii și ai poeziei vierene - copiii, care se regăsesc în poeziile acestuia, care își întâlnesc mama grijulie printre versuri și care au participat cu trup și suflet la recitalul poetic Grigore Vieru – poet al neamului și al mamei.

Expresivitatea și emoțiile desprinse din recitalul poetic s-au îmbinat perfect cu temele și motivele regăsite de copii în poezie, cu acrostihul care a reliefat adevăratele calități ale poetului și nu în ultimul rând cu prietenia pe care a legat-o cu fir roșu de fiecare în parte.
Grigore Vieru rămâine a fi poetul copiilor, a culorilor de albastru-galben-roșu, care ne reprezintă ca popor și datorită căruia în sufletul copiilor încolțește noțiunea de patriot.

Cu dulciuri și diplome de participare și-au luat la revedere micuții, care sunt în așteptarea unor altor activități de promovare a valorilor general-umane alături de Marii Creatori ai scrisului.



Oglinda Dimineții

                       Biblioteca și noi

 Asemenea lui Sisif, căruia i s-a pus pe umeri prea mult, Grigore Vieru - Omul Dimineții, cel care reînvie la fiecare răsărit de soare pentru a culege picăturile de rouă sfinte și a le metamorfoza în cuvinte ca să creeze imnul națiunii române, conștientizează tragedia, astfel devenind un învingător, un Om Duminical. Nu va juca jocul celorlalți, va fi răstignit ca Iisus pentru a ne lăsa pe noi, muritorii, să continuăm ceea ce apărat Omul Vieru cu suflet. Poetul neamului se sacrifică pentru libertatea colțișorului de rai, cu nume poetic, Basarabia. El n-a mâzgălit Dumnezeul din ochii mamei, n-a călcat pe iarbă străină, a iubit până la lacrimi viața,...dar câtă deznădejde, câtă durere în acest suflet plăpând.
Pe fiecare dintre noi această floare cosită ne doare. Spiritul geniului dăinuie, se identifică cu fiecare fibră a noastră, iar atunci când suntem însingurați și triști ne amintim de unde ne-am rupt, cine suntem datorită poeziei vierene pe care o respirăm asemenea aerului la o pauză de lectură în incinta bibliotecii Ovidius sau chiar printre rafturile bibliotecii personale. Vieru ne învață că patria este înlăuntrul nostru, oriunde ne-am duce, nu putem uita de casa de humă, casa văduvă și tristă, de obiceiurile, poveștile spuse de bunica, mângâierea mamei, privirea ei care ne urmărește pretutindeni, de vorba-i caldă, ce ne-au învățat cei mai buni dascăli..., nu putem uita limba, comoara de limbă în care găsim bogățiile adevărate, că doar în limba noastră română durerea o poți mângâia și bucuria s-o preschimbi în cântec.
 Măria Sa – Omul Duminicii, a rămas, în memoria noastră, a românilor de pretutindeni, ca un sfânt dintr-o icoană veche, cu ochi strălucitori de lacrimi și lumină, iar din focul mare al dragostei de lege, ne mai luminează din ceruri cărările spre adevăr.
Reaprindeți candela...!

duminică, 22 ianuarie 2017

Jurământul depus de Mihai Eminescu la numirea în funcţia de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi

Biblioteca și noi
Textul documentului:
Jurământ
Jur în numele lui Dumnezeu şi declar pe onoare şi conştiinţa mea:
Credinţă domnitorului român Carol I şi constituţiunii ţării mele;
De a-mi împlini cu sânţenie datoriile ce-mi impune funcţiunea mea;
De a aplica legile şi de a mă conforma legilor întru toate şi pentru toţi, fără pasiune, fără ură, fără favoare, fără consideraţiune de persoană, fără nici un interes direct sau indirect.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu,
Mihaiu Eminescu
Jurământul de faţă s-a săvârşit în prezenţa subscrisului
A. Iconom
Rectorele Universităţii de Iassy
Astăzi în treizeci august anul una mie optsute şaptezeci şi patru, jurământul de faţă s-a săvârşit în aula Universităţii de Iassy.
Rector, Ştefan Micle (L.S.)

miercuri, 14 septembrie 2016

Poveștile ne adună la bibliotecă



Noi și biblioteca

Astăzi, la „Ora poveștilor” , copiii au îmbinat literele găsind proverbul care a stat la baza acestei frumoase legende, adică „Capul tăiat sabia nu îl taie”. După care a urmat lecturarea propriu zisă - „Capul plecat” din cartea „Vorba bună ne adună”, de Aurel Scobioală. Copiii au discutat subiectul acestei legende, iar bibliotecara Lucia Bacaliuc a adus date despre Zimbru, trezindu-le curiozitatea. Nelipsită a fost și integrama. Activitatea s-a încheiat cu  jocul energizant „Cele patru midii”.

miercuri, 7 septembrie 2016

Despre coada de topor și consecințele trădării



Biblioteca și noi

Astăzi la „Ora Poveștilor”, doamna bibliotecară le-a citit copiilor frumoasa legendă „Coadă de topor”, cum tânărul stejărel și-a vândut semenii, punând la dispoziția toporului un ram pentru a-și face coadă. Apoi, au dezlegat integrama despre trădare și consecințele ei. Copiii au discutat cum să ocrotească natura, pădurea. A urmat jocul „Cine ești”. Ei au pus câte 5 întrebări cu caracter personal, neapărat umoristice și neobișnuite. Au aflat multe lucruri interesante despre stejar și fructul lui. S-a încheiat activitatea cu înscrierea opiniilor pe o frunză de stejar, colorând frunza și ghindele de stejar.


miercuri, 24 august 2016

Sărbătorim Independența



Biblioteca și noi

Astăzi, la Biblioteca „Ovidius” copiii au anticipat sărbătorirea celei de a 25-a aniversări al Zilei Independenței print-o activitate de cunoaștere a țării noastre. Bibliotecara Lucia Bacaliuc le-a povestit copiilor despre această însemnată zi. Apoi, copiilor li s-a repartizat desene cu emblema de stat al Republicii Moldova, cu unele elemente care lipseau. Ei au completat desenul, aplicând culorile respective. În continuare au vorbit despre cele trei culori ale steagului național și despre imnul național.
 

Au urmat, cele 10 întrebări despre Republica Moldova. Copiii și-au numit calitățile, de la literele noțiunilor de roșu, galben și albastru. Evident, că nu putea lipsi indegrama despre independență și jocurile dinamice „Apă, furtună, foc” și „Spargem gheața”.  Prima repetiție a avut deja loc. Peste câteva zile, vom sărbători evenimentul cu toată țara.



joi, 18 august 2016

Poveștile, ca și anotimpurile, nu ne părăsesc

Biblioteca și noi
Ei, cum e fără rucsac? N-ați pierdut pe drum poveștile? Știu, poveștile sunt veșnice și nu depinde de unde le luăm, din rucsac sau din cufăr.
Astăzi, la „Ora Poveștilor”,  bibliotecara Lucia Bacaliuc  a lecturat cu copiii povestea „Omul care schimbă anotimpurile” de Petre Crăciun. Dar, mai întâi, au vorbit despre cele patru anotimpuri, formând cuvinte din lexemul „anotimpuri”. De menționat că bibliotecarii au obținut peste 70 de cuvinte. Printre copiii, cei mai activi au fost: Xenia, Carina, Sofia, Ștefan și Alexandru. A urmat lectura povestei și jocurile. Copiii s-au jucat în „Căutarea comorilor”. Au desenat anotimpul preferat și au aplicat floricele pe fluturașii decupați.
Și chiar dacă vacanța s-a cam terminat, dispoziția bună n-o papă lupul. Este mereu cu noi, la Biblioteca din șoseaua Hâncești. 

marți, 26 iulie 2016

Badea are 65!!!



Biblioteca și noi
 Astăzi, sriitorul Ianoș Țurcanu a împărțit în jumătate perioada de sexagenar! Ce frumos mai sună. Chiar îi stă bine tânărului poet să fie poreclit „sex-a-genar”.
Ianoș și-a croit calea în viață, mai întâi practicând medicina pentru cosmonauți. Dar, tot tratându-și pacienții de bolile stelare, singur s-a molipsit de poezie și si-a reprofilat jobul, devenind un romantic poet, un textier cunoscut și un admirabil bunel al miilor de copii.
Noi, însă, avem un prilej aparte să-l felicităm și să-i aducem mulțumiri pentru faptul că suntem aleșii lui. În acel îndepărtat an 1994, împreună cu Lidia Kulikovki și Elena Butucel a pus temelia acestei case, una a cărții. Nu înzadar poetul zice „mă simt acasă”, când vine la Biblioteca „Ovidius” și noi ne simțim neamurile lui. În acești pereți de casă se simte pulsul inimii lui, suflarea și dragostea de tot ce se face aici. O dată cu inaugurarea acestui lăcaș, el a fondat și Cenaclul „Ovidius”, cel mai longeviv cenanclu din Chișinău, care continue și-n prezent să ne adune în jurul cărții. Cine se poate lăuda cu un asemenea bade? Îi al nostru, și-l iubim!
Mulți ani, maestre! Multă vigoare și împliniri!!!
Cu profundă dragoste, nemurelele tale din soșeaua Hâncești.