Textul documentului:
Jurământ
Jur în numele lui
Dumnezeu şi declar pe onoare şi conştiinţa mea:
Credinţă
domnitorului român Carol I şi constituţiunii ţării mele;
De a-mi împlini cu
sânţenie datoriile ce-mi impune funcţiunea mea;
De a aplica legile
şi de a mă conforma legilor întru toate şi pentru toţi, fără pasiune, fără ură,
fără favoare, fără consideraţiune de persoană, fără nici un interes direct sau
indirect.
Aşa să-mi ajute
Dumnezeu,
Mihaiu Eminescu
Jurământul de faţă
s-a săvârşit în prezenţa subscrisului
A. Iconom
Rectorele
Universităţii de Iassy
Astăzi în treizeci
august anul una mie optsute şaptezeci şi patru, jurământul de faţă s-a săvârşit
în aula Universităţii de Iassy.
Rector, Ştefan
Micle (L.S.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu