Ultimele cuvinte: „Cu bine şi sănătate, şi de acum într-o mie de ani bejănie!”

Oglinzi obscure

Reuniunile Cercului au fost suspendate la începutul verii, o dată cu intrarea în vacanţă. Jean Boutiere spune că de atunci crizele deveneau din ce în ce mai dese, repetîndu-se de două ori şi de trei ori pe zi. „Cu toate acestea, bolnavul nu-şi pierdu curajul: „era tot vesel şi guraliv”; părea însă obosit şi slab: faţa îi devenea pămîntie, ochii nu mai aveau strălucirea de altă dată; cînd povestea ceva, părea că ideile îi sînt mai puţin limpezi, iar vorba mai puţin sprintenă”. În 1889, ultimul an al vieţii, Creangă a suferit enorm după pierderea celui mai iubit prieten, Eminescu.

„Pe la jumătatea lunii decembrie, cu două săptămîni înainte de moarte Creangă nu părea tare bolnav; era gata de glume ca totdeauna, şi-i povesti d-lui I. S. Ionescu, care venise să-l viziteze, anecdota Calicul de la Talapari. În ziua în care prietenii îl văzură pentru ultima dată, i-a condus pînă la poarta grădiniţii şi le-a spus, cu obişnuita-i bună dispoziţie: „Cu bine şi sănătate, şi de acum într-o mie de ani bejănie!”

Creangă a murit în ultima zi a anului 1889, pe 31 decembrie (12 ianuarie, stil nou), la ora unu după amiază. Avea doar 53 de ani. Nu a murit în bojdeuca lui, ci la fratele lui Zahei, la numărul 51 din strada Golia (astăzi strada Cuza Vodă). „Decedat în puterea vîrstei, nu avea trăsăturile răvăşite: „faţa îi era rumenă şi gura întredeschisă, ca pentru vorbire...pleoapele lăsate în jos, ca pentru a dormi”, citează Jean Boutiere din publicaţia „Neamul românesc literar”.

Florin JBANCA, Adevărul.ro