B
ucovinean din comuna Mălinești, Hotin, fiul
preotului Parfirie și al Margaretei, născută Alexandrescu, s-a refugiat cu
familia la Dorohoi (unde crescuse tatăl, rămas orfan), în iunie 1940, au
revenit la Mălinești și s-au refugiat din nou, de data asta în comuna Spineni,
Argeș. În comuna de pe Vedea și-a făcut școala primară, liceul la Pitești, iar
în 1955 urmează cursurile Filologiei din București, absolvind în 1960. În 1958
se căsătorește cu colega de facultate, viitoarea poetă Ioana Bantaș și vor avea
doi copii. După 3 ani de incertitudini, datorită faptului că era fiu de preot,
este corector, apoi redactor cu jumătate de normă la Gazeta literară. Debutează
în volum cu Comuna de aur, de
care în timp se dezice. A urmat o carieră de poet de prima linie, alături de
Nichita Stănescu și Ilie Constantin, lansați simultan în nou înființata colecție
Luceafărul. Are rubrici
permanente, devenite celebre: ideograme. În 1972 pleacă în SUA, împreună cu
Mircea Eliade și va deveni discipolul acestuia, traducând în timp cele 3 volume
ale Istoriei credințelor și ideilor
religioase, 1882-1888, apoi și Dicționrul
religiilor, 1993, încheind cu Nostalgia
originilor, 1994. Moare în ziua de 26 mai 1997, la București.
OVIDIUucovinean din comuna Mălinești, Hotin, fiul
preotului Parfirie și al Margaretei, născută Alexandrescu, s-a refugiat cu
familia la Dorohoi (unde crescuse tatăl, rămas orfan), în iunie 1940, au
revenit la Mălinești și s-au refugiat din nou, de data asta în comuna Spineni,
Argeș. În comuna de pe Vedea și-a făcut școala primară, liceul la Pitești, iar
în 1955 urmează cursurile Filologiei din București, absolvind în 1960. În 1958
se căsătorește cu colega de facultate, viitoarea poetă Ioana Bantaș și vor avea
doi copii. După 3 ani de incertitudini, datorită faptului că era fiu de preot,
este corector, apoi redactor cu jumătate de normă la Gazeta literară. Debutează
în volum cu Comuna de aur, de
care în timp se dezice. A urmat o carieră de poet de prima linie, alături de
Nichita Stănescu și Ilie Constantin, lansați simultan în nou înființata colecție
Luceafărul. Are rubrici
permanente, devenite celebre: ideograme. În 1972 pleacă în SUA, împreună cu
Mircea Eliade și va deveni discipolul acestuia, traducând în timp cele 3 volume
ale Istoriei credințelor și ideilor
religioase, 1882-1888, apoi și Dicționrul
religiilor, 1993, încheind cu Nostalgia
originilor, 1994. Moare în ziua de 26 mai 1997, la București.
Frunzele ochilor cădeau arzând,
Se ridicau topindu-se-n mare,Fluturi de spumă linsă de vânt
Roteau aceeați tristă chemare.
Trepte în sânge, trepte adânci,
Trepte spre inima, amforă spartă,Marea-și lipește pulpa de stânci,
Vântu-și izbește fruntea de poartă.
Scurtă, prea scurtă-i arderea noastră,
Ni-s de cenușă nările pline,Însă rămâne-vor veșnic albastre
Visele-n limpezi dulbine.
P. S. Versurile lui Cezar Baltag pot fi
citite la Biblioteca „Ovidius” din șos. Hâncești, 32
