Biblioteca „Ovidius” invită miercuri, 14 martie, ora 13.30 la Conferinţa literară: Consistenţa filozofică a demersului critic al cercetătoarei literare Ana Bantoş.
În cadrul conferinţei autoarea îşi va prezenta volumul „Deschidere spre universalism: Literatura română din Basarabia postbelică” (Chişinău, 2010),cercetare în care şi-a propus elucidarea diverselor şi complicatelor aspecte ale literaturii române din Basarabia postbelică, apreciind-o ca un scut de apărare a unei vieţi dedicate cercetării literare.

REFERINŢE ŞI APRECIERI
„Studiul doamnei prof. Ana Bantoş se remarcă, în primul rând, printr-o actualitate indiscutabilă, răspunzând la imperativul numărul unu al zilelor noastre: dialogul intercultural, care porneşte de la raportul ontologic Eu-Celălalt.”
Acad. MIHAI CIMPOI
„Noul volum al doamnei prof. Ana Bantoş este o cercetare extrem de valoroasă, care pune în lumină conexiuni revelatoare şi bine argumentate prin utilizarea unor procedee critice moderne, contribuind la consolidarea a ceea ce se numeşte literatura română generală.”
Prof. univ. dr. DAN MĂNUCĂ
„Studiul de faţă este şi o pledoarie în favoarea, pe de o parte, a românităţii acestei literaturi şi, pe de altă parte, explicit, a europenităţii ei.”
Prof. univ. dr. MIRCEA A. DIACONU
Vă aşteptăm pentru a vă informa despre fenomenul cultural şi literar basarabean postbelic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu