Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

Se afișează postările cu eticheta Serviciul „Șezători de altădată”. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Serviciul „Șezători de altădată”. Afișați toate postările

duminică, 5 martie 2017

O zi de joi

Serviciul „Șezători de altădată” ne-au cuprins cu fiori și în luna martie, luna tradiționalului mărțișor, când doamnele și l-au prins la piept una alteia, dorindu-și  o primăvară plină de regenerare și întinerire sufletească.
Subiectul șezătorii are o strânsă legătură cu toate sărbătorile lui  Mărțișor, fiindcă la cântec, dans și voie bună, moldovenii poartă cu mândrie costumul popular.
De data aceasta, am studiat și analizat unele elemente ale costumului, stofa caracteristică și tehnicile utilizate la confecționarea catrinței, bondinței și broboadei care oferă un aspect specific fiecărei moldovence, pe timp de vară purtau broboadă din bumbac, iar în timpul iernii, pe lângă cea din bumbac, femeile purtau deasupra un șal din lână.
Atât bondița, cât și catrința se deosebeau prin ornamentele specifice care depindeau de la zi la zi, de la o zi obișnuită la una de sărbătoare.
Doamnele nu au uitat nici de încălțări, care atât la ciorapi, cât și la opinci aveau gusturi diverse ca și zilele, și locurile pentru care erau destinați: pe acasă, pe la biserică, de sărbători și în ospeție, diferența mare era între culoare și ornamente, cei împletiți pe acasă aveau culoarea neagră, iar la ceilalți erau cu o gamă largă de culori.
La cercul meșterițelor de ciorapi s-a alăturat astăzi Doamna Zinaida Sochircă, care a încântat urechile doamnelor cu creația sa proprie „Floarea, piatra, lutul/ În Prut s-a înfrățit”, dar creația rămâine creație și în muzică, căci soțul unei doamne ne-a surprins pritr-o romanță la pian.

În asemenea condiții, munca merge strună, iar dispoziția și voia bună ne amintește despre vechii greci care începeau lucruri mari în zi de joi, ceea ce denotă că șezătoarea desfășurată la biblioteca Ovidius în zi de joi este un lucru măreț, care adună oameni cu același potențial.



vineri, 17 februarie 2017

O lecție de cultură

Biblioteca Ovidius este o instituție  de cultură, din acest considerent toate serviciile și activitățile bibliotecii sunt strâns legate de cuvântul cultură.
Serviciul Șezători de altădată a adunat un șir de oameni care posedă numeroase valori, atât spirituale, cât și materiale, pentru a le prezenta celora care nu știu cum arăta cu adevărat o șezătoare și care e specificul ei.
Armonia, voia bună și dispoziția și-au dat binețe la această masă de îndată ce doamnele, meșterițe în ale artei au aranjat masa tradițional cu mere și nuci, cu plăcinte și bomboane, nici ceaiul din ierburi nu a lipsit, căci așa e la moldoveni, munca sporește când masa e plină.
Însă elementul primordial l-a constituit subiectul acestei întâlniri: Portul popular în Basarabia. Confecționarea și croșetarea iei și a cămașelor bărbătești.
Această temă i-a intrigat pe toți cei prezenți, așa că meșterul popular, Elena Boțan nu a stat mult pe gânduri și ne-a condus pe tărâmul acestei culturi cu cămașe și ii brodate pentru zi de zi, dar și pentru sărbătoare, cu bondițe și catrințe, cu brâuri și opinci pe care le purtau străbunii noștri de la mic la mare, toate croșetate și prelucrate, în culori deschise pentru celibatari, ceva mai închise pentru familiști, dar toate, absolut toate prin fir de ață și muncă depusă descriu localitatea și caracterul  celora care le poartă.
Punctul culminant al șezătorii l-a prezentat doamna Elisaveta Onofreiciuc, care ne-a frapat privirea cu costume naționale din Bucovina, din Codrii Cosminului, pe unde Ștefan cel Mare a dus bătălii, costume îngălbenite de vreme, cu o vechime de peste 100-150 de ani, dar și unele mai noi, pe care le-a purtat doamna și fiica ei, căci așa e tradiția ca fiecare fată să posede un costum național pentru biserică, nuntă și alte manifestări.
Analiză și sinteză asupra elementelor ornamentale povestite anterior și regăsite în țesătura acestor porturi populare.
Povestiri din alte vremuri, tratarea unor valori ce azi s-au păstrat preponderent, într-un cuvânt cultură dezvoltată într-o instituție cu același nume - biblioteca „Ovidius”.