Serviciile bibliotecii
Demult, n-a fost
atât de așteptată duminica de către copii. Participanții la programul „Rătăcind
prin Chișinău” au venit la bibliotecă din timp și s-au așteptat unul pe altul pe
parcursul a două ore. Apoi, la ora 13.00 am mers organizat în Parcul din Valea
Morilor. Primul obiectiv vizitat a fost Monumentul „Recviem Dragostei” , în
memoria Doinei și a lui Ion Aldea Teodorovici.
Am coborât treptele și ne-am oprit în fața Monumentului Polițiștilor
căzuți în luptă. A urmat Orășelul Copiilor și Teatrul de Vară sau Teatrul Verde
cu 5000 de locuri. Aici, la sfârșitul anilor 80 se întruneau membrii Cenaclului
„Alexe Mateevici”, o formațiune literar-politică care lupta pentru independență,
limbă și alfabet. Ne-am plimbat pe malul Lacului, săpat de tinerii chișinăueni
în 1950, la inițiativa lui Leonid Brejnev. Am urcat Cascada Scărilor până la
Rotondă. Am vizitat Estrada de Vară, unde cândva se adunau muzicienii aerofoni
din tot orașul într-o mare și frumoasă fanfară. Și aici s-au petrecut ședințele
Cenaclului „Mateevici” la care au fost prezenți scriitorii Grigore Vieru și
Dumitru Matcovschi. Iar când făceam cale întoarsă, ne-am oprit pentru câteva
clipe la Casa Radioului de pe strada Mateevici, 65. Bibliotecara Natalia
Cojoharenco le-a povestit cum a fost sădit parcul și săpat lacul, iar Ion Borș
le-a vorbit copiilor despre Cenaclul „Mateevici” și despre Casa Radioului și
imisiunile puse în eter în direct. Le-a vorbit despre casa în care a locuit la
începul anilor 50, secretarul general al URSS, tovarășul Brejnev, pe atunci
conducător al RSSM. Copiii au rămas satisfăcuți și de excursie, și de plimbare
în sânul naturii, făcându-le companie veverițele jucăușe, alergând prin copaci.
Vor avea ce povesti părinților și buneilor acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu