Zile însemnate
Ziua
mondială a meteorologiei (World Meteorological Day) se marchează din 1961 şi
reprezintă intrarea în vigoare, la 23 martie 1950, a Convenţiei ONU care a
transformat vechea Organizaţie Meteorologică Internaţională într-o organizaţie
interguvernamentală, cunoscută sub numele de Organizaţia Meteorologică Mondială
(OMM). În 1951, aceasta a devenit agenţie specializată a ONU pentru
meteorologie, hidrologie operaţională şi ştiinţe conexe geofizice. Cu acest
prilej, Petteri Taalas, secretarul general al Organizaţiei Meteorologice
Mondiale, a declarat în cadrul unui mesaj intitulat “MAI CALD, MAI USCAT,
MAI UMED: Să PRIVIM VIITORUL ÎN FAȚĂ”: „Schimbările climatice afectează mediul
nostru natural şi antropic. Emisiile de gaze cu efect de seră continuă să
crească, la fel şi temperatura din atmosfera inferioară şi cea a oceanelor. În
prezent, Terra este deja cu 1 grad Celsius mai caldă decât la începutul
secolului XX. Comunitatea internaţională a recunoscut în mod unanim necesitatea
întreprinderii de acţiuni îndrăzneţe. Anul trecut, guvernele au adoptat Acordul
de la Paris pentru a menţine creşterea temperaturii medii globale în limita a
mai puţin de două grade Celsius faţă de nivelul din perioada pre-industrială şi
pentru a continua eforturile de limitare a creşterii temperaturii cu cel mult
1,5 grade Celsius. Acesta este un angajament ambiţios, iar planurile naţionale
adoptate până în prezent ar putea să nu fie suficiente pentru evitarea unei
creşteri de 3 grade Celsius. Totuşi, dispunem de cunoştinţele şi de uneltele
necesare pentru a face faţă viitorului". Misiunea fundamentală a
Organizaţiei Meteorologice Mondiale este de a sprijini ţările lumii în
furnizarea de servicii meteorologice și hidrologice, de a proteja viaţa și proprietatea
de dezastre naturale legate de vreme, climă și apă, de a proteja mediul, precum
și de a contribui la dezvoltarea durabilă. Acest lucru nu se poate întâmpla
fără observaţiile, cercetarea și operaţiunile necesare care dezvoltă
înţelegerea și cunoașterea vremii și a climei. (Z. V.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu