Am citit chiar
de două ori cartea lui Muhammad Yunus
„Dezvoltarea Afacerilor Sociale”. M-a atras conceptul lui de afaceri
sociale. Cartea aceasta m-a ajutat să cresc. Or, noi am lansat printre primele afaceri
sociale din Republica Moldova. A doua carte este „Minți conducătoare” de Howard Gardner. E o carte despre liderii
din politică, business și societate civilă care au influențat lumea. Citesc
exemple clare și motivaționale, pentru că în familia mea nu e nimeni
antreprenor, și lecturile mă ajută foarte mult, însușesc unii termeni, îmi
dezvolt vocabularul de afaceri. A treia carte pe care am citit-o recent este „Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege” de
Jacques Salome. De asemenea, mai am câteva pagini din cartea „Nuntă în cer” de Mircea Eliade. De
obicei citesc două sau trei cărți în paralel. Când citesc o carte și văd că nu
mă pot concentra sau nu o înțeleg, o schimb cu alta sau o închid și privesc un
serial. Am încercat să citesc și online, să ascult și cărți audio, dar totuși o
carte obișnuită îmi pare mai comodă.
Sursă: articol de Ion Macovei (Timpul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu