Cântăreața Ioana Radu - a doua femeie motociclist din România

Semne de cultură

 

Ioana Radu s-a născut la 17 februarie 1917,  în orașul București și a fost o cântăreață română de muzică populară și romanțe, sora cântăreței Mia Braia și a doua femeie motociclist din România.

Pe numele adevărat Eugenia (Jana) Braia, copilărește în Craiova, unde era stabilită familia artistei. De la lăutarii cârciumei tatălui său culege și învață primele cântece populare și lăutărești.

Studiază la Liceul „Elena Cuza” din Craiova, unde profesoara de muzică, Elena Simionescu, îi cultivă dragostea pentru cântecul lăutăresc și mai ales pentru romanță. În 1936, din cauza situației financiare precare, și-a părăsit soțul – compozitorul și profesorul de muzică Romeo Rădulescu, stabilindu-se la București. Aici, se înscrie, cu ajutorul cântărețului Petre Alexandru  la un concurs de muzică populară organizat de Societatea Română de Radiodifuziune. La acest concurs s-a prezentat cu cântecele „În pădure la Stroești” și „Dorule și-o boală grea”. Au fost admise doar Eugenia Braia și Eugenia Nedelea (Rodica Bujor). Ion Filionescu, pianistul lui George Enescu făcând parte din comisie, i-a ales pseudonimul artistic – Ioana Radu.

Cântă prima oară la Radio pe 30 aprilie 1939,  într-un program de muzică ușoară cu soții Petre Alexandru și  Mia Braia, cu numele Jana Radu și acompaniată de Ansamblul „Serenada” condus de Sandu Marian. După succesul de la Radio ajunge în Ploiești unde cântă la restaurantul „Azuga” timp de 6 luni.  De trei ori pe săptămână revenea în București pentru a-și susține „micro-recitalurile” la Radio.

După încheierea contractului cu restaurantul „Azuga” se stabilește definitiv în Capitală, cultivând cu mare succes de public valorile muzicii populare în vestite restaurante și grădini de vară ale timpului.

După război, și-a continuat activitatea concertistică la Radiodifuziunea Română, la Teatrul de Estradă „Constantin Tănase” (unde cânta și Maria Tănase), la Circul de Stat și la Orchestra de muzică populară „Barbu Lăutaru” din București.

În 1947, cântă împreună cu Maria Tănase, Rodica Bujor, Ion Luican, Petre Gusti și Nicu Stoenescu, la sărbătorirea a 40 de ani de carieră a compozitorului Grigoraș Dinicu, la Ateneul Român, având drept acompaniament Orchestra „Barbu Lăutaru”.

A participat la mai multe ediții ale Festivalului național de romanțe „Crizantema de Aur”, de la Târgoviște, și a făcut parte din juriul Festivalului-concurs „Maria Tănase” de la Craiova încă de la prima ediție (1969).

Cântă în filmul „O zi în București” (1987). În film mai apar cântând Gică Petrescu, Anda Călugăreanu, Angela Similia. În același an, Pompiliu Gâlmeanu realizează filmul „Omagiu romanței — Ioana Radu”, ce are drept personaj principal artista.

Într-un turneu, în anul 1961, pe șoseaua Orșova-Caransebeș, autobuzul care transporta artiștii a fost implicat într-un accident de circulație, Ioana Radu a fost grav rănită la picioare, rămânând cu sechele pe viață.

Spectacolele de adio, de retragere din viața muzicală, le-a dat în 1967 în Timișoara, Arad și Cluj-Napoca, pe stadioane, datorită mulțimii oamenilor care doreau să fie alături de marea artistă.

Se stinge din viață pe 19 septembrie 1990, într-o cumplită singurătate. Este înmormântată în cimitirul Bellu din București.

 

Astăzi, Sofia Vicoveanca împlinește 73 de ani

Semne de cultură

Sofia Vicoveanca s-a născut la data de 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuți (Toporuica de astăzi), localitate aflată în apropiere de orașul Cernăuți (astăzi, în Ucraina), primind la naștere numele de Sofia Fusa. A fost unul din cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe și Veronica Fusa.

Copilăria i-a fost întunecată de greutăți, tatăl său fiind luat prizonier de sovietici, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa, Sofia s-a refugiat în comuna Vicovu de Jos, unde și-a petrecut copilăria. „Părinții mei au fost înstăriți acolo, la Cernăuți, au avut prăvălie, case, vite, cai, dar aici nu mai aveam nimic”, a mărturisit mai târziu. Din dragoste pentru satul copilăriei, i-a împrumutat ulterior numele, alegându-și numele de scenă Sofia Vicoveanca.

Din copilărie, constrânsă de greutățile materiale prin care treceau refugiații, micuța Sofia a învățat să coasă, să țeasă covoare, să împletească, să croiască etc. A absolvit Școala Populară de Artă din Suceava și a fost angajată, prin concurs, în anul 1959 ca solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece și Dansuri "Ciprian Porumbescu" din Suceava. În anul 1965, îi apare primul său disc. Din anul 1998, devine solistă de muzică populară la Ansamblul Rapsozii Botoșanilor.

Numele de scenă a fost ales deoarece directorul ansamblului artistic unde era angajată a considerat că numele Sofia Fusa nu avea rezonanță artistică și astfel a numit-o Vicoveanca (de la zona de proveniență).

Sofia Vicoveanca a fost căsătorită cu ziaristul sucevean Victor Micu, care a decedat în aprilie 2001, la vârsta de 70 de ani. El a lucrat timp de peste 40 de ani la ziarul Zori noi din Suceava, devenit după decembrie 1989 Crai Nou. Împreună, cei doi au un fiu.

Repertoriul Sofiei Vicoveanca cuprinde cântece de leagăn, de nuntă sau cumetrie, doine de dragoste și dor, colinde, bocete sau balade, dar cele mai multe sunt cântece de voie bună, unele ușor dojenitoare sau pline de umor specifice lumii satului.