Maiakovski, disperat, s-a sinucis

Oglinzi obscure

 De ce s-a sinucis Maiakovski? Lili Brik sugerează în cartea ei de interviuri înregistrată în anii 70 la Moscova, “Avec Maiakovski”/1980, că se temea de bătrîneţe. Foarte probabil, mai mulți au remarcat în amintirile lor asta. Dar mai era ceva, Maiakovski simţea că îi trecuse vremea. Rusia o lua – sub pumnul de fier al lui Stalin – spre alte orizonturi. Dictatura se instala tot mai vădit şi controla deja literatura. Cenzura şi KGB făceau restul. În anii preluării puterii de Lenin şi bolşevicii lui, Maiakovski fusese foarte util, şi de aceea, preţuit. Acm nu mai era nevoie de el. În lumea literară îşi făcuseră loc activişti duri, scriitori duplicitari, servili, slugi ale partidului. Ei făceau jocurile. Maiakovski era omul anilor 20, al NEP-ului leninist. Pentru el nu mai era loc şi oricum nu ca un privilegiat. Dacă ar fi supravieţuit anului 1930, îl aştepta Gullag-ul. Singura opţiune era să devină un propagandist al lui Stalin. Cred că Maiakovski, mai avea în suflet anii de început ai futurismului şi avangardei. El crezuse că bolşevismul va elibera omul, că viitorul aparţine libertăţii. Aflase la sfişitul anilor 20 că era exact pe dos. În acest context s-a sinucis. Era de prisos. (STELIAN TANASE)

Din colecția de carte a Bibliotecii Ovidius: Стихотворения. Поэмы (Москва, 1970); Мистерия. Блуфф. Клопп. Баня. Пьесы (Москва,1971); Громада. Любовь (Москва, 1977); Избранная лирика (Кишинев, 1980); Стихотворения (Москва, 1980); Слов набат (Москва, 1985); Eu și Napoleon (București, 1908); Vioara și ceva nervi (Iași, 2011).

19 iulie - 121 de ani de la nașterea poetului-tribun

S-a sinucis Maiakovski?

Elita poetică a Rusiei n-a prea avut parte de linişte şi de fericire: romanticii Puşkin şi Lermontov au fost ucişi în duel, modernii Esenin şi Maiakovski s-ar părea că s-au sinucis.

Aproape nici un compatriot contemporan de-al lui Esenin şi Maiakovski nu a crezut în „sinuciderea" lor, cu atât mai puţin ruşii de astăzi. Vladimir Vladimirovici Maiakovski s-a născut la 19 iulie 1893 în satul georgian Bagdadi, care, în cinstea lui, a fost numit mai târziu Maiakovski. În anul 1902, Maiakovski s-a înscris la şcoala din Kutais, unde a studiat până în 1906, când a murit tatăl său.

Atunci s-a mutat cu familia la Moscova, împreună cu mama şi cele două surori mai mari, unde şi-a terminat studiile până în 1908. În acelaşi an s-a înscris în Partidul Social Democrat Rusesc şi a început să scrie literatură marxistă. În anul 1909 a fost închis 6 luni pentru activităţi subversive. După eliberare, a abandonat politica pentru o vreme şi s-a înscris la Şcoala de Arte din Moscova, succesele lui, îndeosebi la desen, fiind excepţionale. Dar încă din 1911, el s-a întors definitiv la poezie, vechea lui pasiune.

În 1912 a debutat în almanahul „O palmă gustului public", cu două poezii, semnând totodată şi manifestul colectiv al noii miş­cări futuriste, întreaga lui creaţie purtând urmele acestei orientări. În 1915, a cunoscut-o pe cea care avea să fie iubirea vieţii lui, Lili Brik, soţia lui Osip Brik, editorul şi colaboratorul său literar.

În anii 1915-1917, a lucrat ca proiectant pentru Şcoala Militară de Automobile din Petrograd, iar în 1918 a fost editor al revistei „Gazeta futuriştilor". În anul următor s-a întors la Moscova, unde revoluţia rusă l-a inspirat să scrie poeme încurajatoare pentru bolşevici. Din 1919 până în 1921 a scris scurte piese de propagandă comunistă. În 1923, împreună cu Osip Brik, a înfiinţat gruparea literară dadaistică „Frontul de Stânga al Artei", pe care o va conduce până în 1928. În anul 1924, scrie elegia morţii lui Lenin, care-l va face mai bine cunoscut în Rusia.

Călătoreşte în Europa, SUA, ­Mexic, Cuba, fiind unul dintre puţinii scriitori cărora li s-a îngăduit să călătorească liberi în străinătate. Îndepărtat din ce în ce mai mult de societatea sovietică, atacat dur de criticii literari în presă şi interzicându-i-se să mai călătorească în străinătate, se spune că Maiakovski s-ar fi sinucis, prin împuş­care, la 14 aprilie 1930.

Însă în folclorul sovietic s-a zvonit încă de pe atunci că ­ultimele cuvinte ale marelui poet, care chiar crezuse în comunism, au fost „Nu trageţi, tovarăşi!" 

Sursă: Adrian Bucurescu

СТИХИ О РАЗНИЦЕ ВКУСОВ

Лошадь
    сказала,

        взглянув на верблюда:

"Какая

    гигантская

        лошадь-ублюдок".

Верблюд же

    вскричал:

        "Да лошадь разве ты?!

Ты

 просто-напросто -

         верблюд недоразвитый".

И знал лишь

    бог седобородый,

что это -

    животные

        разной породы.

                              1928

P.S. Pe rafturile Bibliotecii „Ovidius” puteți găsi operele originale ale poetului și în traducere românească.