Cabine telefonice transformate în mini-biblioteci
Doi tineri cehi au decis să ofere o viaţă nouă
vechilor cabine telefonice din Praga, căzute în desuetudine din cauza boomului
telefoniei mobile, prin transformarea lor în mini-biblioteci.
Prima dintre ele a
fost inaugurată, joi, într-un spital din Praga, capitala cehă.
Pe rafturile instalate în această cabină
vopsită în roşu, pacienţii din spitalul IKEM vor putea găsi cărţi de toate
genurile, scrise de autori diverşi, de la John Grisham la John Galsworthy.
Monika Serbusova, în
vârstă de 27 de ani, coautoare a acestui proiect alături de un coleg, spune că
s-a inspirat dintr-un proiect similar din Marea Britanie.
Cei doi au obţinut
sprijinul unui operator local de telefonie şi au amenajat acele biblioteci în
miniatură cu ajutorul prietenilor şi colegilor lor.
"Vărul
meu, care urmează cursurile unei şcoli tehnice, ne-a spus cum să montăm etajerele,
bunica mea ne-a adus un sac plin cu cărţi, aruncate de proprietarii din blocul
ei", a spus Monika Serbusova.
Organizatorii dispun
pentru acest proiect de 700 de cărţi pe care le-au primit cadou.
"Planul
constă în instalarea la Praga a nouă cabine transformate în mini-biblioteci,
pentru a vedea dacă acestea au succes în rândul publicului",
a declarat Lucie Jungmannova, purtătoare de cuvânt a operatorului Telefonica
Czech Republic, care administrează peste 13.000 de cabine telefonice pe
teritoriul acestei ţări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu