Pe 10
februarie Biblioteca Publică “Ovidius” a organizat – Ziua de Informare cu
genericul: “Lectura contează în viața ta!”. Doritorii de a se informa despre
noile intrări de carte în colecţiile bibliotecii nu s-au lăsat aşteptaţi. Pe
parcursul zilei au fost prezentate 6 reviste bibliografice din cadrul
expoziţiilor de carte achiziţionate recent din bibliotecă. La Oficiul Copii
s-au bucurat de succes şi au trezit o curiozitate deosebită Colecţia “Adevărul” cu volumele sale
frumos ilustrate şi cu poveştile instructive precum “Divina Comedie”, “Zeii şi
Eroii din Olimp”, “Iliada – războiul troian” etc. De asemenea au fost expuse şi
alte colecţii de carte care au intrat recent în colecțiile bibliotecii: “Vreau
să ştiu”, “Să creşti mare”, “Cele mai frumoase poveşti”, “Biblioteca pentru
toţi copii”, “Enciclopedii pentru copii”, “De-a v-aţi ascunselea cu natura”
care au atras atenţia copiilor şi părinţilor prezenţi la ziua de informare. Au
fost expuse şi colecţiile pe suport electronic, care au trezit un interes
deosebit, precum ar fi “Tom şi Geri”, în 12 volume, ”Piticii exploratori în
lumea animalelor”, “Poveşti, povestiri, amintiri” etc.
În Sala de Referință a bibliotecii a
fost prezentată o expoziţie impunătoare de achiziţii recente. Cărţile
prezentate sunt din diverse domenii, preconizate pentru cercetătorii
ştiinţifici, cadrele didactice, studenţi, elevi, precum şi pentru publicul
larg. Cu o deosebită atenţie au fost consultate documentele din domeniul
inginerie şi informatică (16 volume şi CD), psihologie, lingvistică, istorie şi
nu în ultimul rând o colecţie de cărţi ce ţine de compartimentul geografie.La finele prezentărilor au avut loc discuţii unde au fost puse întrebări apărute pe parcursul prezentărilor. Beneficiarii Bibliotecii Publice “Ovidius” au rămas mulţumiţi de documentele intrate recent şi s-au familiarizat cu condiţiile de acces la ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu