Despre Umberto Eco şi Numele Tranfdafirului
Atunci, când care părea că filonul
magiei e pierdut definitiv, l-am
redescoperit în miraculosul roman de
debut al lui Umberto Eco. Am citit Numele trandafirului într-o singură noapte, netulburat nici
măcar de numeroasele citate în latină al căror înţeles îmi scăpară. A fost
bulversant. Era ca şi cum Borges s-a apucat să scrie cu mâna lui Dumas.
Erudiţie medievală asezonată cu răsturnări de situaţie, personaje pe care le
vedeai în carne şi oase mai ceva ca la cinema, umor – tot tacâmul, ce să mai.
Am citit, apoi, pe măsură ce au fost traduse în română, şi celelalte romane ale
lui Umberto Eco.
Vă imaginaţi cu câtă plăcere l-am regăsit
pe Dumas, ca personaj literar, în Cimitirul din Praga, ultimul roman al
lui Umberto Eco. Este tributul pe care italianul îl plăteşte celui de la care a
învăţat meşteşugul de a-şi ţine cititorii cu sufletul la gură. Mi-am dat seama
că magia lui Dumas încă funcţionează în epoca iPhone-ului. Şi va rămâne intactă
şi de acum încolo, deoarece, după cum o descrie un personaj al lui Arturo-Pérez
Reverte, un alt urmaş de seamă al lui Dumas, este „un drog care crea dependenţă
şi care încă mai creează“.
Cojoharenco,
Andrei,
cititor
fidel Biblioteca ”Ovidius”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu