Lecturi pentru dascăli competenţi
Transformările profunde ce se petrec în societatea contemporană impun instituţiei şcolare noi exigenţe de pregătire a tinerei generaţii. Asumându-şi responsabilităţile de formare a cetăţenilor, şcoala se vede nevoită să se adapteze mereu, prin proiecte curriculare novatoare, rapidelor schimbări economice şi sociale. De aceia noile apariţii în domeniul literaturii didactice aduc noi abordări şi schimbări de fond în predarea disciplinelor şcolare. Vă propunem spre lecturare cărţi recent intrate în colecţiile bibliotecii din domeniul pedagogiei.
Ioan, Emilia. Cei şapte ani de acasă / Emilia Ioan. - Ed. a 3-a. - Bucureşti : Editura Diadactică şi Pedagogică, 2008. - 115 p.
La vârste diferite copilul prezintă particularităţi anatomice şi psihice distincte, diferite de la o etapă la alta. Interesul marilor cercetători ai psihologiei omului se îndreaptă astăzi către studierea vârstei copilăriei ca fiind baza personalităţii omului adult. De felul în care se va realiza educaţia copilului aflat în prima fază a dezvoltării depinde viitorul societăţii de mâine. În cartea de faţă autorii propun un «abecedar al comportării» ca ghid copiilor, iar părinţilor un minunat îndrumar ce dezvăluie câteva teme de maximă importanţă.
Popenici, Ştefan ; Fartuşnic, Ciprian. Motivaţia pentru învăţare : de ce ar trebui să le pese copiilor de ea şi ce putem face pentru asta / Ştefan Popenici ; Ciprian, Fartuşnic. - Bucureşti, Didactica Publishing House, 2009. - 143 p.
Această carte îşi propune să răspundă la întrebarea: Ce se poate face în clasă atunci, când elevii nu văd utilitatea orelor? Cum? În acest volum veţi găsi soluţii cum poate cadrul didactic sau părintele să asigure copilului motivaţia pentru învăţare. Autorii cărţii oferă diferite sugestii asupra principalelor mituri şi erori ce afectează motivaţia pentru învăţare. Ei îmbină inspirat încadrarea conceptuală cu metodele de lucru în familie şi acasă, rezultatul fiind un set de metode accesibile, prezentate cu claritate şi coerenţă.
Lucrarea este utilă tuturor celor care sunt interesaţi să organizeze un proces de învăţare sistematică în şcoală, să-şi dezvolte capacitatea de a utiliza strategii de motivaţie şi dezvoltare personală.
Bulzan, Carmen. Ghid de practică pedagogică / Carmen Bulzan, Iancu Ciobanu Mariana, Ilie Roxana Luminiţa. - Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică, 2009. - 279 p.
Prezenta lucrare reprezintă un ghid în spaţiul formării competenţei didactice. Ghidul face o incursiune în problematica formării practice a viitorilor profesori pentru toate ciclurile de învăţământ, prin conţinuturi şi metodologii necesare în formarea teoretică, oferind şi exemple practice din domeniul ştiinţelor naturii şi al ştiinţelor sociale, specializările autoarelor. În lucrare sunt îmbinate instrumente de lucru standartizate cu creativitatea autoarelor, abordând metode şi tehnici specifice pedagogiei, sociologiei, psihologiei. Totodată ghidul transmite şi un mesaj, nevoia de a forma un parteneriat socio-didactic fără de care educaţia mileniului III nu poate aspira ca o calitate pentru pregătire a unei noi societăţi a cunoaşterii. Volumul este orientat studenţilor, învăţătorilor, profesorilor, poate fi util şi altor categorii: inspectori, metodicieni, consilieri etc, care activează la toate nivelurile de învăţământ. Prin conţinut şi mod de prezentare, volumul vine în sprijinul celor care doresc să se formeze pentru cariera didactică în învăţământul preuniversitar.
Metode activ - participative aplicate în învăţământul primar : aplicaţii / Mirela Mihăescu, Mioara Măncescu, Maria Robu, Olga Cenac. - Bucureşti, Didactica Publishing House, 2010. - 143 p.
Prezenta lucrare propune utilizarea unor metode activ participative. Caracteristic pentru aceste metode este participarea, implicarea activă, angajarea deplină, cu toate resursele posibile a subiectului în procesul învăţării. Aceste metode şi tehnici implică activ elevul în procesul de învăţare urmărind dezvoltarea gândirii, stimularea creativităţii, ajutând elevul să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să le aplice în diferite situaţii de viaţă. Lucrarea este destinată profesorilor şi educatorilor, cadrelor didactice a învăţământului primar.
Egan, Kieran. Predarea ca o poveste: o abordare alternativă a predării şi a curriculum-ului în şcoala primară / Kieran Egan ; trad. : Olar Polexenia. - Bucureşti : Didactica Press, 2007. - 138 p.
Acest volum este un ghid practic, care arată cadrelor didactice modul în care pot transforma rutina didactică într-o poveste pasionantă. Volumul prezintă clar modalităţile de integrare a imaginaţiei în curriculum, în matematică, ştiinţe, literatură şi comunicare, arte sau alte arii curriculare. Cartea "Predarea ca o poveste» prezintă o nouă abordare a predării curriculum-ului în şcoala primara. A fost publicată in categoria Ştiinţe, Pedagogie, Educaţiue. Se adresează cadrelor didactice din învăţământul primar, secundar, superior în cercetare.
Egan, Kieran. Predarea ABC-ului învăţării / Kieran Egen ; trad. : Polixenia Olar. - Bucureşti : CD Press, 2007. - 140 p.
Volumul prezent este propus cadrelor didactice a căror responsabilitate este aceea de a-i ajuta pe elevi să dobândească noţiunile de bază ale literalizării, transmiterea informaţiilor într-un mod stimulativ nu este un ideal, ci o necesitate. Conştient de acest lucru, profesorul Kieran Egan, câştigător a numeroase premii, foloseşte umorul în predarea structurilor de bază ale literalizării, ajutând cadrele didactice să stimuleze imaginaţia şi emoţiile elevilor. În această carte, autorul respinge concepţia conform căreia ideile şi experienţele familiare sunt mijloace eficiente de instruire. Combinând jocul cu spiritul practic şi creativitatea, strategiile lui Egan pot fi aplicate elevilor de orice vârstă, aducând cu sine experienţa unei învăţări autentice şi plăcute. Cei interesaţi de ideile şi experienţa autorului pot citi cartea la biblioteca noastră.
Egan, Kieran ; Popenici, Ştefan. Educaţia elevilor hiperactivi şi cu deficit de atenţie : Ghid pentru părinţi şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar / Kieran Egen, Ştefan Popenici. - Bucureşti : Didactica Press, 2007. - 105 p.
In aceasta carte, dr. Kiegan Egan - unul dintre cei mai reformatori şi influenţi experţi în educaţie din lume a elaborat împreuna cu dr. Stefan Popenici un ghid practic care vine în ajutorul personalului didactic şi al părinţilor, ce se confruntă în viaţa de zi cu zi cu problemele copilului hiperactiv şi cu problemele de concentrare a atenţiei. ADHD reprezintă abrevierea diagnosticului pentru un număr tot mai mare de copii afectaţi de hiperactivitate şi de probleme de concentrare a atenţiei. Acest ghid oferă direcţiile pentru soluţiile educaţionale care se pot aplica copiilor hiperactivi, principii de acţiune, exerciţii şi elemente practice pentru implicarea în învăţarea şi elaborarea planurilor de lecţie. Sursa este destinată părinţilor şi personalului didactic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu