Gorunul Literelor Basarabene
E toamnă-n calendar, e toamnă în suflet şi gânduri. Toamna nu doar se numără bobocii, ci se mai şi citeşte. Citind îţi pui întrebări, mai rumegi uneori cele scrise pe hârtie. Vă propunem spre lecturare câteva opere din creaţia Marelui şi Genialului Scriitor Aureliu Busuioc pe care le găsiţi la Biblioteca Ovidius.
O cărţulie amuzantă şi totodată tragică, captivantă şi nepretenţioasă. Întitulat „ Lătrând la lună”, romanul lui Aureliu Busuioc deschide spaţii largi de meditaţie pentru fiecare cititor. Alcătuită din cincisprezece capitole, cartea descrie viaţa cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Viaţa unui câine. E surprinzător, nu? Personajul principal, cel care ni se confesează este un câine din speţa şoricarilor, un câine gânditor – Enrigue. Făcând parte dintr-o familie de intelectuali, câinele este şi el un inteligent (spre exemplu atunci cînd vorbeşte versuri bacoviene). E interesantă perspectiva eului narant. Scriitorul se preschimbă în câine, şi câinele în scriitor. O face pentru a descrie aventura vieţii sale. Începând cu copilăria, tinereţea, prima iubire (cânească), subiectul cărţii cuprinde o întreagă filosofie a existenţei unui necuvîntâtor. Cartea e foarte educativă, e binevenită pentru toate vârstele, e menită să-i sensibilizeze pe cei care se numesc oameni, deşi uneori acest cuvânt pare a stârni controverse.
Citind ,,Lătrând la lună" te laşi cucerit de umanismul unui câine, de finele observaţii aduse de acesta la adresa stăpânilor săi (deşi aici apar iar controverse, nu sunt ei oare mai stăpâni pe noi?!). Recomandăm acest roman confensativ, deosebit de creaţiile cunoscute ale dlui Busuioc, unic ca mesaj şi tehnică literară, unic ca conţinut.
Busuioc, Aureliu. Spune – mi Gioni! Sau Învăţăturile veteranului KGB Verdikurov către nepotul său / Aureliu Busuioc. – Ch. : Prut Internaţional, 2003. – 238 p.
Am putea considera că pactul cu diavolul este tema dezvăluită în acest roman. Aşa cum ne previne subtitlul, un pensionar KGB, aflat la venerabila vârstă de 77 de ani, se destăinuie nepotului său, făcându-şi autobiografia. Nu e o disculpare, unchiul nu cere îngăduinţă, nu înfăţişează circumstanţe atenuante, din simplul motiv, că el nu crede că, devenind agent de informaţii, a făcut pactul cu diavolul, ci cu îngerul său salvator. Nu avem în roman şi punctul de vedere al nepotului, dar deducem că el crede contrariul. Prima fază a confesiunii dezvăluie conflictul între generaţii, concepţii şi atitudini politice radical diferite. “Sunt perfect conştient, nepoate, că nici nu ştii că-ţi sunt unchi şi încerci zădarnic, seară de seară, să-mi spargi geamurile de sticlă incasabilă (aţîţat, fireşte, de taică-tău, bine cunoscut duşman al poporului), dar faptul e că nu sunt un ticălos şi un mizerabil”. E clar că nu vom asista la un proces de conştiinţă, ci la mărturisirile unui kaghebist, rămas la fel de inflexibil la bătrîneţe cum fusese şi în tinereţe, crezînd, fără nici un fel de remuşcare, în ciuda persecuţiilor şi a crimelor pe care le-a săvârşit, că el a fost un agent al binelui poporului său de moldoveni căruia i-a adus în dar comunismul sovietic ca soluţie a fericirii.Busuioc, Aureliu. D,ale vânătorii. Întâmplări vânătoreşti şi nu numai / Aureliu Busuioc. – Ch., 2005. – 189 p.
Literatura cinegetică pare a fi un gen intrat într-o glorioasă decadenţă. Potecile de pădure, pripoarele călcate doar de vânat şi vânător, ochiurile de baltă, etern foşnitorul stuf nu mai ademeneşte pe cei care obişnuiau să le cutreire, dar şi să le imortalizeze prin scris. E o poetică atinsă de declin. Vânătoarea s-a “profesionalizat”. Prozele vânătoreşti, sunt scrise în cel mai graţios spirit al genului. Pădurea, un colţ paradisiac al deltei – pe care o schiţeză cu ochi de expert – sunt cadrul natural în care se consumă drama cinegetică, acestea din urmă fiind mai mult un prilej de scruta omul – care demn de specia umană, cănd nepermis de aproape de regnul pe care pretinde că l-a părăsit. Uneori de o ironie incisivă, alteori de o tulburătoare tandreţe, naratorul îşi tratează personajele în funcţie de locul pe care acestea – cuvântătoare sau ba – tind să-l ocupe în ierarhia celor două regnuri.
“O sumă de cuvinte” e un volum relizat după celebra “O seamă de cuvinte” care prefaţează “ Letopiseţul...” lui Ion Neculce. Ca şi la Neculce, în cartea lui Aureliu Busuioc găsim “O seamă de cuvinte” ce sunt auzite din om în om, de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţe nu sunt scrise...” Dacă la Neculce prefaţa “Letopiseţului” cuprinde o sumă de tradiţiuni relative la diferiţi domni care au format subiectele legendelor şi poemelor din literatura noastră modernă, precum: “ Daniil Sihastru” de Bolintineanu, “Aprodul Purice” de Negruzzi, “Altarul mănăstirii Putna” de Alecsandri, “Cupa lui Ştefan” de Bolintineanu, “Dumbrava Roşie” de Alecsandri etc.
Aureliu Busuioc ne oferă un volum a cărui protagonist sunt domnii şi boierii contemporani, precum şi năravurile lor. “O sumă de cuvinte” este un volum pe care îl citeşti dintr-o răsuflare şi la care revii pentru a descoperi, de fiecare dată, noi şi noi adevăruri despre năravuri şi moravuri.
„O sumă de cuvinte” a lui Aureliu Busuioc este un volum „în tendinţe”, vă veţi convinge de actualitatea lui lecturându-l.
Busuioc, Aureliu. Hronicul Găinarilor / Aureliu Busuioc. – Ch. : Prut Internaţional, 2006. – 195 p.
“Hronicul Găinarilor” este un roman distins cu premiul Flilialei din Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România. Volumul este o cronologie tipic basarabeană a schimbărilor de macazuri şi regimuri, nu şi de năravuri…
Aşa cum apreciază scriitorul Mircea V. Ciobanu, “Hronicul Găinarilor e o parodiere a letopiseţelor şi romanelor istorice naţionale, este chiar mitologia basarabenilor, explicită şi explicativă –cea adevărată, cea meritată şi reprezentativă – expusă în limbajul timpului: savuros, detaşat, ironic, sentimental, ludic, oralizant – livreesc, astfel spus: postmodernist.”
Epopeea cuprinde chronologic toate “momentele cruciale” prin care a trecut satul Găinari, o aşezare născută pe harta Europei, ca din întîmplare, în anul 1812 şi de aici paralela între Găinari şi Basarabia. Momentele cruciale ale secolului al XIX-lea – căderea regimului ţarist, anii de administraţie românească, războiul – altfel spus, toată istoria, e raportată la această localitate ce nu accede măcar la statutul de cătun, după aproape două secole de existenţă. Astfel, din găinar în găinar, neamul lui Panteleu – întemeetorul aşezării, un tip atotmilostiv, cu o meserie secretă, descoperită în timp, aceea de a fura găini – nu numai că n-a sfinţit locul dar şi la predestinat pierzaniei.
Busuioc, Aureliu. Punct / Aureliu Busuioc. – Ch. : Ştiinţa, 2007. – 139 p.
Operînd constant cu un limbaj poetic de un rafinament aparte, dar schimbându-şi intermitent “măştile” Aureliu Busuioc îşi orchestrează notaţiile lirice - inspirate stilistic din clasicismul luterar antic, din Minulescu şi alţi simbolişti, din ironia şi detaşarea postmodernistă - în cîteva registre preferate, surprinse şi în acest volum anologic: solemn şi patetic, meditativ şi melancolic, ludic şi ironic, maliţios şi satiric.
Într-o scurtă prefaţă autorul ne descifrează ce conotaţie are acest punct în titlu. Ce vre-a să mai însemne acest Punct? – se întreabă autorul. Şi tot El ne răspunde: Ca gen literar – după aparenţe s-ar cere la poetică, insist însă să fie trecut la memoralistică. Pentru că fiecare vers, rimat sau nu, a fost la vremea lui, parte dintr-o biografie veselă sau tristă, brutală şi docilă, ironică şi aiurită, dar mereu chinuită de aleanul unui zbor nicicînd împlinit...
Busuioc, Aureliu. Plimbătorul de purici / Aureliu Busuioc. – Ch. : Editura Uniunii Scriitorilor, 1992. – 32 p. 
Poezia lui Aureliu Busuioc pare a fi scrisă de un cavaler medieval convertit la sensibilitatea modernă. Benevol sau nu prea, protagonistul nostru gentilom a părăsit spectaculoasele dispute din arenele politice, dezicându-se de turniruri în favoarea turnesolului ca reactiv intelectual pentru determinarea caracterului liric, acidic sau bazic al verbelor. În timp ce scrie îşi aţine privirea la reacţia binecunoscutei Mona Liza al cărei zîmbet îl inspiră spre ...o creaţie şi mai fructuoasa. În versurile sale Paiaţe, Sculptor, Bătrînul Poet, De pace scriitorul ne îndeamnă la o meditare asupra veţii şi fapt încă mai valoros asupra felului nostru al fiecăruia de a fi.
Lectură Frumoasă!
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu