Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

vineri, 6 aprilie 2012

REVISTĂ BIBLIOGRAFICĂ

ADEVĂRUL DESPRE 7 APRILIE 2009

Prezentăm câteva ediţii în care se cuprind mărturii ale unor participanţi la evenimentele din 7 aprilie 2009 şi acţiuni care au urmat mai apoi, cărţi ce pot ajuta la formarea unei opinii publice corecte.


Burcă, Rodion. 7 aprilie 2009. Afară din întuneric / Rodion Burcă. – Ch. : Prut Internaţional, 2010. – 86 p. – (Istoria trăită… ).
Necesitatea acestei cărţi este argumentată în cuvântul de introducere, în care se afirmă că societatea civilă este în drept nu doar să ceară, dar şi să se implice activ pentru ca populaţia acestei ţări, cât şi întreaga lume, să înţeleagă natura protestelor din 6-7 aprilie 2009.

Erizanu, Maria-Paula. Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o = C’est ma premiere revolution. Volez-la a moi = This is my first revolution. Steai it / Maria-Paula Erizanu. – Ch. : Cartier, 2011. – 140 p. – Text paral. în lb. rom, en, şi fr.
Ediţia este un jurnal autobiografic al unei adolescente de 17 ani care ne relatează în detalii despre evenimentele văzute cu ochii ei în aprilie 2009. Participând la aceste evenimente şi scriind această carte Maria-Paula Erizanu a dovedit că tineretul nu este indiferent faţă de tot ce se întâmplă în ţara lor.
Editarea cărţii în trei limbi: engleză, franceză şi română – induce posibilitatea de a fi citită de tinerii din diferite ţări, care vor dori să se informeze despre aceste evenimente.


Hâncu, Damian. Moldova mă doare = Moldova Hurts Me = J’ai mal a la Moldavie / Damian Hâncu. – Ch. : Prut Internaţional, 2011. – 128 p. – Text paral. în lb. rom, en, şi fr.
În prefaţa cărţii scriitorul Nicolae Dabija salută tineretul Republicii Moldova, care merită un viitor mai bun. Pentru acest viitor acest tineret a fost nevoit deja să treacă prin schingiuiri, batjocură şi umiliri. Damian Hâncu este unul din tinerii care şi-a adus contribuţia la schimbarea la faţă a Republicii Moldova. El este unul dintre acei care, fiind ameninţat că, dacă va spune adevărul ce a păţit în timpul aflării în arestul poliţiei, va fi lichidat, s-a hotărât să spună acest adevăr, îndată ce a fost eliberat. Fiind publicată în limbile română, engleză şi franceză, acest adevăr a fost aflat de o lume întreagă, în carte fiind reluate evenimente care au avut loc în viaţa sa în perioada 7 aprilie 2009 – 17 iunie 2010.
În cuvântul din partea autorului, Damian Hâncu, ne anunţă că datoria de a scrie această carte o are faţă de tinerii care au plătit cu viaţa lor preţul Libertăţii, datorie faţă de toţi cei care, în această lume, cred într-un ideal.

Revoluţia Twitter : episodul întâi. Republica Moldova / coord. : Adrian Ciubotaru ; trad. din lb. engl : Nina Iordache. – Ch. : ARC, 2010. – 132 p.
Nimeni nu ştie cu exactitate ce a declanşat furia maselor care au ieşit la proteste la 6-7 aprilie 2009, ne spune coordonatorul acestei ediţii în prefaţă. Autorii acestei cărţi – Nicolae Negru, Wim Van Meurs, Florent Parmentier, Petru Negură, Răzvan Dumitru, Petru Bogatu, Dan Dungaciu – încearcă să analizez mai multe cauze posibile, care au determinat direct sau indirect izbucnirea violenţelor în acele zile, când zeci de mii de oameni, în special tineri, s-au adunat în centru Chişinăului pentru a protesta.

Aceste cărţi sunt disponibile pentru Dvs. în colecţiile Bibliotecii ,,Ovidius''

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu