Bucov și etajele sale

Fiecare-și are o zi, doar a sa

Emilian Radu Bucov s-a născut la 8 august 1909, în Chilia din Basarabia, Imperiul Rus, într-o familie de ucraineni săraci. La 21 de ani absolvă Liceul „B.P. Hasdeu” din Chișinău, iar în 1936, Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Student fiind, devine membru al Uniunii Tineretului Comunist și desfășoară în ilegalitate diverse activități politice.

Din 1940, se refugiază la Moscova și contribuie prin versurile lui la difuzarea sloganurilor bolșevice antiromânești. Stabilit din 1944 la Chișinău, era considerat unul dintre scriitorii activiști de seamă din Republica Moldova. A fost președinte al Uniunii Scriitorilor (1945-1946,1955-1958), locțiitor al președintelui Sovietului Miniștrilor (1947-1951), redactor-șef al revistei „Nistru" (1966-1971). A fost distins cu Premiul de Stat al Moldovei (1966), cu titlul de Erou al Muncii Socialiste (1979) și de Scriitor al Poporului (1982).

Bucov a colaborat la reviste de stânga ori de avangardă de­butând, probabil, la „Herald" (1933), cu o traducere din rusește. Continuă apoi să publice versuri și proză la „Adevărul literar și artistic", „Cuvântul liber", „Făclia" și „Societatea de mâine", semnând fie Bâcov, fie Bucov. Lirica este a unui insurgent gălăgios, care anunță „apusul Parnasului" și respinge poezia „burgheză" (în care include și „hârdăul eminescian"), culti­vând programatic o tematică ostentativ proletară. Modelul era poezia sovietică a vremii, cu deosebire cea a lui Vladimir Maiakovski, din care a tradus și pe care l-a popularizat.

În jurul vieții și scrierilor sale, oficialitățile sovietice au creat o legendă profitabilă.

În colecția noastră: Scrieri (Chișinău, 1972); Oglinda (Chișinău, 1978); Mi-e dor de țara cu cireși (Chișinău,2005); Andrieș (Chișinău, 2007)