Panait Istrati sfâșiat de tuberculoză

Oglinzi obscure

În 1930 se reîntoarce definitiv în România. Publică în 1933 eseul L’Homme qui n’adhère à rien, în care se conturează atitudinea sa în privința independenței. Chintesența acestui eseu îi atrage vehemente contestări.

A fost tratat de TBC în Franța la Nisa și apoi a revenit la București. Izolat, singur și bolnav de tuberculoză, a murit la sanatoriul Filaret. Monumentul de la mormântul său a fost realizat de către Mihăiță Petrașcu.

Prozele și romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii și diverse orașele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieții. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.

Din colecția bibliotecii noastre:Opere alese, IV vol. (București, 1967); „Moș Anghel. Codin. Ciulinii Bărăganului” (București, 1967); „Domnița din Snagov” (București, 1971); Neranșula (București, 1984); „Les recits D, Adrien Zograffi. Kyra Kyralyna” (București, 1984); „Moș Anghel. Codin” (București, 1984); Spovedanie pentru învinți” (Cluj-Napoca, 1991) Publicistica de tinereșe (Galați, 1993); Chira Chiralina (București, 1994); „Ciulinii Bărăganului” (București, 1995); Chira Chiralina (Chișinău, 2008); Chira Chiralina. Codin. Ciulinii Bărăganului (București, 2010).