Harta sferică de Arturo Perez-Reverte
Harta sferică de
Arturo Perez-Reverte este un roman al aventurii. Din prima şi până la ultima
filă eşti prins în acţiune, viaţa fâlfâie printre paginile sale. Aventuri care se desfăşoară pe mare şi pe uscat,
în trecut şi în prezent. Cartea este presărată cu întâmplări pe mare, intrigi,
aventurieri, căutători de comori şi relaţii cu persoane sus-puse din care se
trag foloase.
Totul
începe de la un vechi atlas maritim expus la licitaţie care este câştigat de o
muzeografă, Tanger, care se dovedeşte a fi o căutătoare de comori. Acesta şi
fiind scopul pentru care a obţinut atlasul.
Marinarul, Coy, ancorat pe
uscat, este amuzant cu legile inventate
de el ca LÎCPÎ: Legea Întâlnirilor Câtuşi de Puţin Întâmplătoare şi multe
altele. Atracţia lui pentru Tanger, sfârşeşte în a fi prins în căutarea comorii
navei Dei Gloria. De aici, autorul ne duce înapoi în timp, în anul 1767 când
intrigile la curtea Spaniei erau în toi, iar iezuiţii nu doreau să-şi piardă
influenţa. Lupta dintre Dei Gloria ce ducea comoara şi vasul corsarilor Chergui
te ţine cu sufletul la gură. Chiar întreg romanul te cuprinde în lumea sa şi nu
te lasă liber, până nu-i întorci ultima filă. Misterul comorii este dezvăluit
treptat, făcând cartea mult mai palpitantă. Comoara veche de 250 de ani consta
din smaralde „irişii Diavolului”, după cum sunt numiţi de autor. Sipetul
preţios este scos din străfundurile mării, smaraldele văd lumina soarelei, dar
Tanger se pierde. Jucând pe două fronturi, s-a ars, să te rupi în două nu ai
cum...
Recomand această carte celor
pasionaţi de romanul de aventură, în
special iubitorilor de peripeţii pe mare. Oricum toţi cititorii vor fi
cuprinşi de mrejele lui, romanul fiind extrem de captivant.
Cristina
Ciobanu, studentă
Universitatea ASM
E lăudabil faptul, că se implică şi utilizatorii în crearea blogului. Bravo Cristina Ciobanu, bravo biblioteca "Ovidius"! La mai mult!
RăspundețiȘtergere