Mai ieri pentru toate relele din societate dădeam vina pe perioada de tranziţie. Nu mai înţeleg în ce perioadă suntem astăzi, una e cert, atitudinea faţă de carte, de omul deştept, de studii, de învăţătură, de cunoştinţe e cu tendinţă negativă.
Actorii acestui fenomen distructibil suntem toţi: părinţi, profesori, bibliotecari, societatea în întregime. Fiecare îşi are locul şi rolul lui în acest lanţ cu nume de degradare ca homo sapiens, ca neam.
Încercam într-o discuţie să conving feciorul unei bune cunoscute de necesitatea de a se pregăti serios de examene. Mi-a replicat, că nu are nevoie. El la vîrsta de 18 ani are tot ce-i trebuie enumărîndu-mi magazine, pămînt etc. Eu am insistat asupra studierii creaţiei scriitorilor motivînd creşterea noastră morală şi intelectuală prin lecturi, ca să fiu şocată de replica, că din învăţarea scriitorilor nu te faci deştept. S-au epuizat toate argumentele mele pro. E un copil din familie de intelectuali, a finisat un liceu de prestigiu din municipiu, cunosc profesorii de limbă rămână cu experienţe inedite, avea note bune şi gîndesc: cînd şi cum s-au întîmplat toate?
Copiii sunt nu numai a părinţilor, sunt a societăţii. Ei îşi vor pune în valoare competenţele şi vor construi această societate mîine. Care este locul nostru acolo? Unde ne vor plasa? A căuta vinovatul nu e o soluţie din cele mai bune, dar dacă fiecare şi-ar îndeplini munca ca o datorie faţă de Dumnezeu, precum o fac japonezii sau germanii, lucrurile ar fi altfel.
Un micuţ din clasa întîi deschide cu greu şi cu sfială uşa bibliotecii. În obraji îi înfloresc fiorii sfielii, dar ochişorii caută necunoscutul momind frica undeva în adîncul sufletului. O privelişte care te emoţionează. Invitat să păşească în lumea literelor, desenelor, cărţilor, el este captivat de prima carte. Ea îi va rămîne în amintire. Lectura ei este prima lui victorie, prima aventură intelectuală. Cine l-a lăudat? Bibliotecarul? Profesorul? Părinţii? Sau a trecut evenimentul neobservat de maturii, care sunt prea ocupaţi de grijile serviciului şi ale casei. Odată deprinzînd cititul mamele şi bunicile se lasă de grija poveştilor pentru odorul lor. Aici e greşeala cea mare. Acum e cel mai important ca maturii să-i citească, să citească împreună, să discute să se bucure de succese. Ar fi ideal.
Următorii 3-4 ani elevul va călători cu eroii preferaţi, va face descoperirea că biblioteca este locul unde poţi face temele de acasă. Iată şi prima comunicare, primul studiu independent pregătit în sala de lectură. Un efort, o muncă enormă de căutare şi studiu, care cel mai des rămîne ne apreciată de cei din jur. Şi ne pomenim, că în clasa a cincia micuţul a crescut, sfiala din priviri i-a dispărut şi de-l întrebi de ce nu mai vine la bibliotecă, cele două flori îşi amintesc, că trebuie să reapară în obraji.
Stimaţi colegi, noi putem strădui la schimbarea situaţiei. Să-i atragem pe copii la bibliotecă, să ieşim prin clase, să le vorbim sincer, prieteneşte, să le arătăm o carte nouă, să-i atragem spre „lumină”, să-i convingem că sunt importanţi pentru noi. E primul pas în procesul de transformare a lecturii în obişnuinţă şi necesitate. Să atragem elevii la bibliotecă stimulîndu-le interesele, punîndu-le în valoare reuşitele în faţa colegilor, profesorilor, părinţilor.
Interesul pentru lectură va determina interesele intelectuale. E necesar doar să ne unim forţele împreună cu cadrele didactice la un concurs, la o manifestare culturală, să punem în valoare aspectul intelectual al copilului.
În toate momentele vieţii e nevoie să argumentăm, că omul ca specie umană are şi necesităţi intelectuale şi de nivelul de acoperire a lor depinde fericirea lui de mîine. Într-o societate de consum, de non valori e greu, dar face să ne asumăm riscul, să le dorim binele copiilor de azi. Un prilej de motivare pentru toţi ce doresc să presteze servicii educaţionale de calitate este Ziua Mondială a Alfabetizării – 8 septembrie, care ar fi bine să fie transformată în Zi de promovare a „omului cu carte” cum se exprimau părinţii şi buneii noştri.
Liubovi Arion,
sp. principal metodist DGETS
