MIHAI EMINESCU – POETUL ŞI OMUL
În colecţiile bibliotecii „Ovidius” sunt peste o sută de titluri de carte care includ opera eminesciană şi studii de analiză şi sinteză semnate de cunoscuţi critici literari. Prezentăm mai jos câteva titluri, parte mai recent intrate în fondul de carte al bibliotecii, parte mai deosebite în redarea chipului şi operei eminesciene, comemorând astfel ziua de 15 ianuarie, ziua în care resimţim mai vie flacăra vieţii şi creaţiei acestui mare geniu al literaturii române şi universale.
Eminescu, Mihai. Opera poetică / Mihai Eminescu ; ed. îngr., alcăt notelor, dicţ. de nume proprii, glosar, bibliogr. de Horia Zava ; în colab. cu BM „B. P. Hasdeu”. – Ch. : Gunivas, 2008. – 992 p.
În nota asupra ediţiei Horia Zava ţine să specifice că această ediţie a coincis, printr-o fericită împrejurare, cu aniversarea a 125-a de la publicarea nemuritorului poem „Luceafărul”, în Almanahul Societăţii Academice Social-Literare „România Jună” (aprilie 1883). Volumul se deosebeşte de alte ediţii ale operei eminesciene. În primul rând s-a abandonat tradiţionala ordonare a poeziilor (antume şi postume), ele fiind prezentate în ordine cronologică. Astfel cititorul poate descoperi că prima poezie cu care începe cartea este „De-aş avea…”, datată de însuşi Eminescu cu 1865. Pe lângă „Dicţionarul de nume proprii” regăsite în opera eminesciană, ediţia mai include un „Glosar al cuvintelor folosite de poet, proprii epocii în care a scris”, unele din ele fiind considerate specifice eminesciene. O parte din poezii sunt analizate şi comentate în compartimentul „Note”. Un bun ajutor pentru cititori va fi „Indicele alfabetic al poeziilor” în care este indicată pagina tipăririi şi menţionării în notele critice din acest volum.
Mihai Eminescu în amintirile contemporanilor / selecţ. text şi pref. de Daniel Corbu. – Iaşi : Princeps Edit, 2005. – 434 p. Beneficiind de peste două sute de evocări şi mărturii ale contemporanilor această carte trasează portretul celui care a întruchipat toate datele geniului tutelar al gândirii şi simţirii româneşti, al lui Mihai Eminescu, pe care îl considerăm fără ezitare cea mai mare personalitate a noastră după Zamolxe, afirmă prefaţa ediţiei Daniel Corbu. Majoritatea acestor articole memorabile au apărut în presa vremii mai ales în primele două decenii după moartea poetului, contribuind din plin la întregirea personalităţii lui. Noutatea conceptelor şi a limbajului poetic eminescian aveau să fie absolut cuceritoare pentru generaţiile care vor urma, arătând , cu orice prilej, cultul lor pentru Eminescu şi căutând în viaţa lui norme pentru viaţa lor artistică.
Cimpoi, Mihai. Esenţa Fiinţei: (Mi)teme şi simboluri existenţiale eminesciene / Mihai Cimpoi. – Ed. a 2-a rev. – Iaşi : Princeps Edit, 2007. – 218 p. Volumul este ediţia a doua, revăzută, a unuia din studiile profunde şi temeinice ale criticului ţi istoricului literar, academicianului Mihai Cimpoi care nu conteneşte să ateste de ce continuă să rămână Poetul Mihai Eminescu steaua polară a fiinţei româneşti. Volumul propune o re-lectură a poeziei eminesciene prin grila existenţială şi tensiunea ontologică a eminescianismului.
Autorul ne explică cum viziunea eminesciană asupra vieţii consună cu viziunea modernă asupra vieţii ca proces continuu de trecere de la neviu la viu. Conform aprecierilor critice prin Esenţa Fiinţei Mihai Cimpoi ne oferă o dublă alternativă în ceea ce priveşte abordarea şi descifrarea planetei Eminescu.Indicele alfabetic de nume de la sfârşitul cărţii îi va ajuta pe cercetătorii operei eminesciene să găsească mai repede corelaţiile cu operele altor scriitori, filozofi şi alte critici literare menţionate în volumul dat.
Corbu, Haralambie. Discursul direct : Aspecte ale publicisticii eminesciene / Haralambie Corbu ; Acad. de Ştiinţe a Moldovei. – Ch., 2000. – 236 p. O să prezint necesitatea lecturii acestei cărţi reproducând un fragment, care de fapt este o adresare a distinsului critic şi istoric literar, academicianului Haralambie Corbu către noi toţi: „Deci Eminescu trebuie citit! Trebuie citit permanent, din scoarţă în scoarţă, cu reveniri şi reluări, fiind siguri că de fiecare dată vom afla în durutul şi răscolitorul verb eminescian expresia celui mai desăvârşit adevăr, a celei mai desăvârşite arte”.
Dumitrescu-Buşulenga, Zoe. Eminescu: Viaţa / Zoe Dumitrescu-Buşulenga ; ed. îngr. de Dumitru Irimia ; cuv. înainte de Dan Hăulică. – Putna : Ed. Nicodim, 2009. – 290 p.
Personalitatea lui Mihai Eminescu a fost o constantă absolută în sfera de preocupări a omului de cultură Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Această ediţie nu ne prezintă o biografie romanţată, nici o pedantă redare ştiinţifică, autorul axându-şi fiecare moment al vieţii poetului pe documentul care îl atestă. Inedit este studiul „Eminescu, între credinţă şi cunoaştere”, studiu prin care viaţa poetului este privită din perspectiva tensiunilor interioare, în momente semnificative, ale situări faţă cu Divinitatea. Lucrarea a fost tipărită cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.
Papu, Edgar. Eminescu într-o nouă viziune / Edgar Papu ; eseu introd. de Zoe Dumitrescu-Buşulenga.– Iaşi : Princeps Edit, 2005. – 124 p. Lucrarea cuprinde o serie de articole în care prof. Edgar Papu sub formă lapidară face o serie de concluzii a judecăţilor de valoare asupra operei lui Eminescu
şi a întregii culturi române, înţeleasă ca fenomen centrat în jurul fondului ideatic eminescian.
Bărboi, Constanţa. Mihai Eminescu : Pagini alese, comentarii literare, sinteze, rezumate, noţiuni de teorie literară, personaje literare, aprecieri critice, teste de evaluare / Constanţa Bărboi. – Bucureşti : Ed. Universitară, 2007. – 266 p.
Ediţia ne pune la dispoziţie materialele informative necesare studiului creaţiei eminesciene.
A citi permanent opera şi despre opera lui Mihai Eminescu este o cerinţă pentru menţinerea unei forme intelectuale sensibile şi competitive, susţine autoarea acestui studiu, recomandându-l atât elevilor cât şi profesorilor. Prin conţinut lucrarea vine în sprijinul studiului în clasă, dar şi individual, în pregătirea şi susţinerea tezelor, testelor de evaluare, examenelor şi concursurilor şcolare. Astfel fiecare va parcurge un drum eminescian, ca o continuă rememorare a ceea ce este frumos, înălţător, sublim în cultivarea inteligenţei umane.
Ciobanu, Constantin Gh. Mihai Eminescu în filatelia şi cartofilia universală : Catalog enciclopedic / Constantin Gh. Ciobanu, Maria Godorozea ; Min. Culturii al Rep. Moldova. – Ch. : Ştiinţa, 2010. – 120 p.
Catalogul eminescian are în viziune autorilor, cel puţin, trei semnificaţii: primo – o încercare de pune o barieră în calea uitării ; secundo – de a lăsa un semn despre existenţa şi afirmarea în istorie a Omului Mihai Eminescu în arta filateliei şi cartofiliei ; terţio – de a fi un stimulent al memoriei, prin care îţi poţi reaminti unele lucruri studiate pe băncile şcolii sau poţi retrăi unele momente din viaţa poetului.
Pentru colecţionari acest catalog poate fi un instrument de lucru, fiecare imagine a mărcii sau cărţii poştale fiind însoţită de descrierea amănunţită a datei şi locului apariţiei, a evenimentului căruia este consacrat (aniversări de la prima apariţie a unei opere). Incontestabil este faptul că, răsfoind filele acestei cărţi, vor avea satisfacţie de ordin moral-spiritual toţi acei pentru care EMINESCU este un nume sfânt.
Selecţie: Margareta Cebotari, bibliotecar principal
Titlu
în dialog cu comunitatea
BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!
Menu
-
Calendarul
evenimentelor -
Despre noi
-
Servicii
oferite -
Produsele
bibliotecii -
Programe
si ateliere -
Personal
-
Intreab@
bibliotecarul -
Pagina
cititorului -
Feedback
- Regulament pentru public
- Structura Organizatorica a Bibliotecii
- Servicii si facilitati
- Inscrierea la biblioteca
- Consultarea publicatiilor
- Accesul la calculatoarele bibliotecii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu