Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

duminică, 18 septembrie 2011

BIBLIOCLUB “SPIRIT ŞI INTELECT”

Nina BEJAN, membră activă a clubului literar de la biblioteca “Ovidius”, ne-a împărtăşit câteva impresii de vacanţă, care, după cum vedem, tot creativă a fost. Vacanţa la Sulina a obţinut-o tot prin efortul creaţiei sale, fiind participantă activă la concursurile literare organizate de TRM. O felicităm pentru succesele obţinute !

ÎN VACANŢĂ LA SULINA
Înainte de a vorbi despre cea mai frumoasă vacanţă din viaţa mea, aş dori să aduc sincere mulţumiri TRM şi tuturor persoanelor care au contribuit la realizarea acestui vis, îndeosebi Zinei Izbaş, Iuliei Buzenco şi Sabinei Vesnin.
Sulina este un oraş frumos şi încântător, în care am petrecut clipe de neuitat alături de prieteni. Pe lângă bronzarea şi scăldarea în Marea Neagră, am avut parte şi de dansuri pe plajă, plimbări pe faleză, plimbări cu barca pe mare şi Delta Dunării, desigur şi de multe concursuri. La concursul de eseuri am luat parte şi eu cu poezia „Noaptea la Sulina”, fiind premiată cu locul trei, ceea ce a fost o mare surpriză pentru mine, căci după cum vedeţi am prezentat poezie şi nu eseu.
Miezul fericirii din această vacanţă au fost prietenii: Nicoleta - cea mai dulce „căpşunică”, Inga – frumoasă şi enigmatică, Ion – plin de idealuri şi vise, Victoria – o adevărată enciclopedie, Vladilena şi Valeria – suflete pline de viaţă, Radu – cuceritor de inimi, Iuliana – sociabilă şi cu ochii ca mura, precum şi Mariana şi Sabina – două galaxii enorme încorporate în universu-mi pentru totdeauna.

Noaptea la Sulina

La ultima rază de soare
Spre tabără cete pornesc
Cântând cu dorul în suflet
Cuvântul lor strămoşesc.

În albia Mării Negre
Plonjează stea după stea,
Doar luna legată de-nalturi
Prelung se uită în ea.

Cuprinsă în braţele Dunării
Sulina adoarme uşor,
Doar farul transmite în larg
Semnale unui vapor.

Pe plaja încă fierbinte
Se-aruncă valuri nebune
Şi lasă file curate
Iubiţii să scrie cu urme.

În farmecul nopţii târzii
Doi tineri de mână se ţin
Ea crescută la Nistru,
El cu suflet român...

P.S. Cine doreşte să-şi facă cunoscută creaţia poate trimite versuri, eseuri pentru a fi publicate pe blogul bibliotecii la adresa ovidius@hasdeu.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu