Propunem, citim, discutăm

Despre Umberto Eco şi Numele Tranfdafirului

    Atunci, când care părea că filonul magiei  e pierdut definitiv, l-am redescoperit  în miraculosul roman de debut al lui Umberto Eco. Am citit Numele trandafirului într-o singură noapte, netulburat nici măcar de numeroasele citate în latină al căror înţeles îmi scăpară. A fost bulversant. Era ca şi cum Borges s-a apucat să scrie cu mâna lui Dumas. Erudiţie medievală asezonată cu răsturnări de situaţie, personaje pe care le vedeai în carne şi oase mai ceva ca la cinema, umor – tot tacâmul, ce să mai. Am citit, apoi, pe măsură ce au fost traduse în română, şi celelalte romane ale lui Umberto Eco.

    Vă imaginaţi cu câtă plăcere l-am regăsit pe Dumas, ca personaj literar, în Cimitirul din Praga, ultimul roman al lui Umberto Eco. Este tributul pe care italianul îl plăteşte celui de la care a învăţat meşteşugul de a-şi ţine cititorii cu sufletul la gură. Mi-am dat seama că magia lui Dumas încă funcţionează în epoca iPhone-ului. Şi va rămâne intactă şi de acum încolo, deoarece, după cum o descrie un personaj al lui Arturo-Pérez Reverte, un alt urmaş de seamă al lui Dumas, este „un drog care crea dependenţă şi care încă mai creează“.

 

Cojoharenco, Andrei,

cititor fidel Biblioteca ”Ovidius”