Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

miercuri, 25 mai 2016

Bomboane magice la Ora Poveștilor


Miercuri, copiii au participat la tradiționala „Oră a poveștilor”. Bibliotecara Lucia Bacaliuc a continuat ciclul de povești americane cu povestea „Bomboanele magice”. Participanții au lecturat în lanț povestea,  expunându-și  impresiile despre subiect și eroi. Mai mult, ei au confecționat niște ambalaje de bomboane magice, așa cum și le închipuiau dânșii. După această „oră magică” vor cerca din bomboane, cu speranța că se va înfăptui magia, visul copilăriei. 



Aventurile virtuale ale copiilor de azi

 Biblioteca și noi

Bibliotecara Lucia  Bacaliuc  a prezentat unui grup de cititori cartea Miroslavei Metleaeva „Când părinții nu-s acasă” în cadrul Programului municipal „Chișinăul citește”, rezervat copiilor. Cartea a fost plasată într-un loc vizibil și promovată intens printre cititori.  La întâlnirea de astăzi copiii și-au expus impresiile despre această carte, accentuând diferența subiectelor trăite de ei și cele descrise de autoare, care au avut loc pe la începutul anilor 80. Or, atunci semnenii lor erau preocupați de joacă,  de pățaniile din curte, iar cei din prezent nu sunt despărțiți de telefoanele mobile, iPfone-uri și calculatoare. Aventurile lor sunt virtuale și au loc la computer. Cu toate acestea li se mai întâmplă și lor câte ceva haios, care se aseamănă cu pățaniile copiilor din trecut. 

Poeții care iubesc copii, vin la întâlnire și pe ploaie



Biblioteca și noi
Și de data aceasta, ca și întâlnirea cu Claudia Partole, am petrecut-o extramuros. De vină a fost ploaia. Scriitorul  Mihai Vâlcu și echipa de bibliotecari de la Biblioteca „Ovidius” au mers pe ploaie la Grădinița 78.  Or, mai degrabă venim noi printre stropi, decât copilașii.

În sala de festivități, picii ne-au întâlnit entuziasmați. Au venit la întâlnire cu poetul trei grupe, dornice de întâlnire. Mihai Vâlcu a încercat să le citească din cărțile precedente, dar, numai începea poezia și copiii o continuau, demonstrând că deja o cunosc. Și atunci poetul a decis să le citească din cartea proaspăt pregătită spre editare. Dar, mai întâi, fiindcă tot cunosc creația oaspetelui, și-au prezentat cunoștințele, spre bucuria autorului. Ei au recitat versuri despre mamă. Bogdan Guriev a recitat poezia „Rață-Măcăiață”, iar Adriana Neacu a recitat versuri din una dintre cărțile lui Mihai Vâlcu.
A urmat o serie de poezii despre zilele de naștere a mamei, a tatei, a buneilor ș.m.a. Poetul și-a încheiat recitalul cu „Balada vieții”, o poezie de dragoste dintre o albinuță și o floare, care le-a plăcut mult copilașilor.
Picii au mai vorbit cu nenea Mihai despre cărți, despre ce  preferă ei să citească, despre biblioteca pe care o frecventează, despre mini-bibliotecile de acasă, despre cărțile pe care le procură pentru ei mămicile, tăticii și buneii.
S-a încheiat întâlnirea cu colecția de ghicitori și rândul lung după autografe. Or, cărțile aduse de un poet aduc bucurie chiar și pe timp de ploaie.

Serviciu de informare virtual

Fumatul cea mai proastă alegere

 Potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, zilnic 11,000 de oameni își pierd viața din cauza afecțiunilor provocate de fumatul de țigară. Jertfe ale asestui viciu devin nu numai însuși fumătorii, dar și cei care se află în preajmă, adică fumătorii pasivi. S-a stabilit că fumul de țigară conține 40 de substanțe nocive, cancerogene. Pasiunea fumatului nu e doar o simplă obișnuință, ci o maladie infecțiosă, trasmisă pe cale informațională, grație publicității excesive din ultimul timp, ne informează Directorul General al OMS, dr. Gro Harlem Brundtland în mesajul de adresare către Ziua de 31 mai, declarată Ziua Mondială a Nefumătorilor. Astfel, Ziua de 31 mai, consemnată anual, oferă șanse reale de a promova o politică insistentă întru anularea pericolului de a nimici viața pe planeta noastră.
Să ne unim, deci și să spunemun NU categoric acestui atât de periculos viciu social.
Ne alăturăm la acest îndemn al Dr. Andrei Moșneaga, biroul OMS de Coordonare în Republica
Moldova și propunem spre lectură cărți din colecția Filialei Ovidius ce reflectă acest subiect. Tinerilor care încă stau la îndoială să înceapă sau nu, am vrea să le spunem „Tutunul ucide. Nu vă lasați ispitiți”.

Caracaș, Traian. Durerile celor două plăceri: Alcoolul și tutunul / Traian Caracaș. – București : Editura științifică și enciclopedică, 1988. – 107 p.
Lucrarea prezintă adevărurile despre două dintre cele mai răspândite droguri: alcoolul și tutunul, fără nici o idee preconcepută, fără că să urmărească să impună, nimănui, vreun punct de vedere. Fiecare cititor, după lectură, are libertatea să-și aleagă una dintre cele două căi posibile: o sinucidere lentă, voluntară, folosindu-le în continuare, sau o viață și bătrânețe fericită, evitându-le.
 



Carr, Allen. În sfârșit , nefumător : metodă ușoară a lui Allen Carr / Allen Carr. București : Humanitas, 2010. – 198 p.
ISBN 978-973-50-2594-6
Carte prezintă o metodă miraculoasă pe care o așteaptă toți fumătorii. Ea se bazează pe experiența proprie a autorului, care după o lungă „carieră” de mare fumător a trecut brusc de la 100 de țigări pe zi la zero.


Grigorieff, Gheorghii. Cum reunțăm la fumat fără să ne îngrășăm / Gheorghii Grigorieff; Sebastien Bally. – Iași : Polirom, 2006. – 260 p.
978-973-46-0282-7
Un ghid excelent pentru foști fumători ce prezintă principalele dezechilibre pe care fumatul le provoacă în organism, precum și cauzele creșterii în greutate odată cu renunțarea la țigări cât și soluții practice, regimuri bazate pe cunoștințele științifice actuale.





Seidman, Daniel F. Lasă-te de fumat în 30 de zile / Daniel F. Seidman. – București : Litera Internațională, – 182 p.
O carte extrem de valoroasă, care vă va ajuta să renunțați definitiv la țigări. Autorul cu ajutorul programului sau de 30 de zile, atent structurat, dar simplu și la îndemâna oricui, vă va ajuta sa depășiți toate obstacolele și veți redeveni stăpâni pe propria viață.

Stavros, C. Droguri concomitente: alcool, tutun, cafea / C. Stavros. – București : Editura medicală, 1988. – 111 p.
Alcoolul, tutunul, cafeaua, cuvinte ce nu inspiră teamă… și totuși, toate trei la un loc, aceste droguri care nu se găsesc încă în dulapul cu otrăvuri al farmaciilor, ci simplu etalate, la îndemâna oricui, în unitățile industriei alimentare, nu sunt altceva decât niște „alimente” care atentează subtil la viața indivizilor. Această lucrare reprezintă un studiu recent referitor la riscul pe care îl aduce fiecare drog consumat aparte sau concomitent.


Tutunul ucide. Nu te lăsa dus în eroare !



marți, 24 mai 2016

Mulți ani, pentru Liuba Ciobanu!


 Astăzi Liuba Ciobanu, șefa colectivului de la Ovidius, a mai pășit peste un an. Colectivul îi dorește multă sănătate, creativitate și multă-multă răbdare, căci răbdarea e cea mai bună doctorie. Vorba din trecut: cu vreme și cu răbdare se face mătasea. Fii tânără precum ești și acumulează odată cu vârsta înțelepciune. Fă-ți rezerve că nu strică! La mulți ani, dragă colegă!!!
Și catrenul tradițional, de la colegi:



 
 
  Ghimpii copilăriei

Oare cum ar fi să fie,
Câmpul din copilărie.
Levănțica, fir cu fir,
Ghimpii cei de trandafir

De-ar fi cum a fost o dată
Chiar și dacă...înghimpată.

P.S: Liuba a copilărit, culegând petale de trandafiri și frunze de levănțică.
  

Lumea lui Alexei Marinat



File vechi de calendar chișinăuian

Alexei Marinat s-a născut în luna lui florar 1925 în Valea Hoțului, atunci în RSSA Moldovenească, azi în regiunea Odesa. Este un scriitor român din Republica Moldova, supranumit "Soljenițîn al Basarabiei".
La 27 mai 1947 este arestat de KGB datorită jurnalului "Eu și lumea" pe care-l scrisese. Va fi condamnat la zece ani de detenție într-un lagăr din Siberia. După 8 ani de detenție, la 5 noiembrie 1955 este eliberat, cândTribunalul Militar din Odesa îl reabilitează.
A fost unul dintre scriitorii care au susținut renașterea națională din Republica Moldova și revenirea la alfabetul latin.
A decedat la 17 mai 2009, cu 8 zile până a împlini 84 de ani.
Din colecția bibliotecii noastre: Фата ку харцаг (Кишинэу, 1981); Ла дой пашь де феричире (Кишинэу, 1989);  Scrieri alese ( Chișinău, 1991); Eu și lumea (Chișinău, 1999); Călătorii în jurul omului (Chișinău, 2004); La doi pași de fericire (Chișinău, 2006).

Ziua europeană a parcurilor naționale



Zile deosebite
La data de 24 mai, în fiecare an, este sărbătorită Ziua europeană a parcurilor naționale, cu scopul de a conștientiza comunitățile, factorii de decizie și publicul larg privind valoarea și beneficiile ariilor protejate din Europa.
Celebrarea acestei zilei își propune să aducă oamenii mai aproape de natură și să sensibilizeze opinia publică cu privire la importanța păstrării frumuseții naturale în zonele protejate (ariile naturale mari protejate, parcurile naturale și naționale) și importanța conservării și gestionării durabile a acestor locuri.
Tema ediției din 2016, care este "Gustul naturii" ("A Taste of Nature"), se referă la faptul că în Anul internațional al leguminoaselor, desfășurat sub egida ONU, oamenii trebuie să cedeze în fața gustului produselor naturale locale și de sezon și să aducă laolaltă natura și gastronomia.
În acest an sunt în desfășurare peste 90 de evenimente în 22 de țări europene, unde pot fi descoperite unele dintre cele mai bune gusturi din natură. Printre activitățile ce celebrează această zi se află, de asemenea, ateliere gastronomice, tururi ghidate, expoziții, concursuri etc.
Hotărârea sărbătoririi Zilei europene a parcurilor naționale a fost luată în 1999, când s-au împlinit 90 de ani de la crearea primelor nouă parcuri naționale în Suedia (mai 1909).
Inițiativa a aparținut Federației EUROPARC, organizație nonguvernamentală, fondată în 1973, ce reunește 365 de organizații din 36 de țări europene. EUROPARC dorește conștientizarea opiniei publice europene față de importanța rezervațiilor naturale protejate și a parcurilor naționale. România este membru al EUROPARC prin Academia de Științe Agricole, iar ariile protejate care intră sub incidența autorității EUROPARC sunt Delta Dunării și Parcul Național Retezat.