Comunicare multiculturala

Comunicare multiculturala

Comunicare multiculturala

Comunicare multiculturala

Poetul care a trăit prin și pentru poezie

Semne de carte şi biblioteci

Juan Ramón Jiménez s-a născut în satul andaluz Moguer, în 1881. Vădind o vocație precoce, la paisprezece ani se poate mândri cu poezii publicate în câteva reviste din Andaluzia. La nouăsprezece ani vine la Madrid, unde intră în legătură cu cercurile moderniste. Ruben Dario îl elogiază pentru "suavitatea melancolică" a versurilor sale, care trezesc "dorul de imposibil", și îi sugerează titlul unuia din primele volume: Almas de violeta (Suflete de violetă). De la aceste prime versuri până la anii maturității, Juan Ramón Jiménez este un exemplu strălucit de sacrificiu pe altarul poeziei, pe care o slujește cu o fervoare mistică. A trăit prin și pentru poezie, dăruit cu totală devoțiune unei munci tenace de purificare continuă a operei sale:

"Pentru mine poezia a fost întotdeauna contopită intim cu întreaga mea existență."

Timp de peste jumătate de secol, cât se desfășoară munca sa neobosită de cizelare a operei ("Nici o zi fără o hârtie ruptă"), el a fost pentru mai multe generații de poeți - de la modernismul începutului de veac până la școlile de avangardă - scriitorul venerat, poetul prin excelență, "maestrul indiscutabil", cum îl numea Rafael Alberti într-o frumoasă carte de amintiri.

Într-o schiță auto biografică publicată în revista Renacimiento, Juan Ramón Jiménez trece în revistă principalele evenimente și stări sufletești care stau la originea operelor sale: "Miros de tămâie și de flori, o fereastră deschisă spre grădină, o terasă cu trandafiri pentru nopțile cu lună se transformă în Arii triste"; o lungă ședere în munții Guadarrama se reflectă în volumul Pastorale; apoi vine o "toamnă galantă - cu azur de aur - care prilejuiește Jurnalul intim și Grădini îndepărtate; aceasta e perioada în care muzica umple cea mai mare parte din viața mea". Urmează o epocă dificilă pentru poet, o epocă de "oboseală, frig și gânduri de sinucidere". O gravă depresie nervoasă, care-l va însoți cu intermitențe toată viața, îl silește să rămână câțiva ani în sanatorii, la Madrid și în sudul Franței. După o călătorie prin Franța și Italia, se retrage în 1907.  în satul natal, unde scrie celebra carte Platero și eu. În 1912 revine la Madrid unde rămâne douăzeci și cinci de ani, trăind în intimitatea poeziei și oarecum la marginea vieții literare, căci viața lui de izolare mândră și concentrată este în întregime subordonată operei. După propria lui apreciere, duce o existență "singurătate și meditație", în compania "trandafirului de argint al experienței proaspete", într-o "indiferență absolută pentru aspectul practic al vieții", și "hrănindu-se numai cu frumusețe".

În anul 1916 are loc un eveniment decisiv în viața sa : în urma unei călătorii în SUA, se căsătorește cu Zenobia Camprubi Aymar (traducătoare în spaniolă a lui Rabindranath Tagore, care-i va deveni colaboratoare neprețuită. După izbucnirea războiului civil spaniol, ia drumul exilului și devine profesor de literatură spaniolă la diferite universități din Statele Unite, Cuba, Puerto Rico. În 1956 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Moare la 29 mai 1958, în Puerto Rico.

P.S. Cartea de pe raftul bibliotecii: Platero și eu (București, 1966).

Cultura în lume

29 mai

1953: Neo–zelandezul Edmund Hillary și șerpașul Tenzing Norgay sunt primii oameni care au ajuns pe Everest.

1980: Campionatul internațional de atletism. Anișoara Cușnir cucerește locul întâi la săritura în lungime, realizând una din cele mai bune performanțe mondiale la această probă: 7 metri.

1985: Dezastrul de pe stadionul Heysel din Bruxelles: 39 de spectatori au murit și sute au fost răniți, în urma prăbușirii unei tribune.

O oră de poveste televizată cu picii de la Ovidius

Miercuri, 27 mai, la Biblioteca Ovidius a avut loc o „Oră de poveste”, ediție specială, fiindcă în ospeție la copii a venit o echipă de filmare de la postul de televiziune Jurnal TV. Voluntarele Ana și Tatiana au înscenat povestea lui Alexandru Plăcintă „Iepurașul cel înțelept”. Ele s-au deghizat în iepurași, iar Grigore Ciobanu, de la Liceul „Mihai Viteazul” a înscenat un fragment de poveste, cu păpușile sale. Sala de lecturi pentru copii a devenit neîncăpătoare. Copiii au discutat subiectul, au desenat, s-au jucat și bineînțeles, au răspuns la întrebările jurnalistei de la Jurnal TV. La realizarea emisiunii, care va fi pusă pe post sâmbătă dimineața, au luat parte și părinții, și administrația bibliotecii. Ce mai, a fost ca în poveste.

Preotul povestitor

Semne de carte și biblioteci

Ziarist și prozator român, Ion Agarbiceanu s-a născut în comuna Cenade din județul Alba, la 12 septembrie 1882. Studiile gimnaziale le face la Blaj, iar cele superioare la Budapesta, absolvind în 1904 Facultatea de Teologie. 

Incepe să scrie poezie încă din timpul liceului, publicând primele versuri în revista Unirea din Blaj. A debutat cu proză în anul 1900, publicând schița "În postul Paștelui" în paginile aceluiași ziar. Colaborează și cu alte reviste precum Familia, Tribuna, Tribuna literară, Sămănătorul, publicând versuri sub diferite pseudonime. Trimite și câteva schițe umoristice la Drapelul din Lugoj semnate cu pseudonimul Potcoavă.

In anul 1902 îi apare în revista Luceafărul schița "Badea Niculae", în 1903 publică În sâmbăta Floriilor, Matușa Stana, iar în 1904 Mistrețul, Hoțul și Pe mal. In 1905 i-a apărut primul volum de schițe și povestiri  "De la țară", pentru care este premiat in 1907 de Astra.

Fără a renunța la povestire, Ion Agarbiceanu scrie și romane, primul fiind publicat în anul 1912: Legea trupului (Povestea unei vieți), urmat de Căsnicia lui Ludovic Petrescu (1912) și Legea minții (Povestea altei vieți) (1915).

Ion Agarbiceanu a deținut mai multe funcții politice în Parlamentul României, a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1919 și membru în Comitetul de conducere al Societății Scriitorilor.

Scriitorul a decedat pe 28 mai 1963 și este înmormântat în cimitirul Hajongard din Cluj. Mormântul său a fost declarat monument istoric în anul 2012.

P.S. Din colecția Bibliotecii „Ovidius”: Faraonii (București, 1961); Povestiri (București, 1962); Strigoiul (București, 1969); Duhul băilor (București, 1976); Schițe și nuvele (București, 1983); Nuvele (București, 1985); Nuvele (București, 1986); Arhanghelii (București, 1986); Povestiri (București, 1989); O lacrimă fierbinte (Cluj-Napoca, 1991); Povestiri și nuvele (Galați, 1993); Fefeleaga (Chișinău, 2001.)

Cultura în lume

28 mai

1948: Printr-un decret al guvernului Petru Groza, Regelui Mihai, și membrilor familiei regale li s-a retras cetățenia română.

1987: Celebrul zbor al unui avion pilotat de cetățeanul vest-german, Mathias Rust, care a violat spațiul aerian al URSS și a aterizat în Piața Roșie.

1995: Orașul rus Neftegorsk este lovit de un cutremur de 7,6 grade pe scara Richter; peste 2.000 victime, reprezentând 2/3 din totalul populației.

1999: La Milano, Italia, după 22 de ani de lucrări de restaurare, capodopera lui Leonardo da Vinci, Cina cea de Taină este expusă publicului din nou; vizitatorii au obligația de a privi de departe pânza și pot sta doar pentru 15 minute.

Comunicare multiculturala

Comunicare multiculturala

Poet atașat cauzei clasei muncitoare

Semne de carte și biblioteci

Emil Isac s-a născut la sfărșitul primăverii anului 1886, la Cluj și a fost un poet român, membru corespondent (din 1948) al Academiei Române.

Emil Isac a fost fiul avocatului Aurel Isac (1845–1932) și al soției sale, profesoara de desen, Eliza născută Roșescu (1854–1922).

A studiat la Liceul Piariștilor din Cluj și Liceul Grăniceresc din Năsăud. A urmat cursurile de la Facultatea de Drept și Facultatea de Științe Sociale de la Cluj. A locuit în mare parte din viața sa, în orașul Cluj (mai exact începând cu 1895). A debutat în 1903 cu poezia La umbra plopilor în data de 25 noiembrie, în revista „Familia” apoi a colaborat la „Viața nouă”, „Noua revistă română”, „România muncitoare”, „Cuvântul liber”, „Viața românească”, etc. Printre poeziile sale cele mai cunoscute se numără Mama, Ochii tăi albaștri  și Pe lângă apa care trece.

Deja de pe vremea studiului la Facultatea de Științe Juridice din Cluj, Emil Isac a făcut cunoștință cu ideile progresiste și umanitariste și s-a atașat cauzei clasei muncitoare.

După moartea sa, în 1954 a fost înființat un muzeu în casa sa din Cluj,  format din trei mari camere, dedicate vieții poetului, tatălui său și lucrărilor sale.

Ochii tăi albaştri

Ochii tăi albaştri
Anii cum i-au în negrit.
Clipele dulci au murit.

Mâinile tale albe
Străină pâinea altora taie,
Şi ciocârliile le-a învins o cucuvaie.

Părul, pe care l-am mângâiat,
De amintiri grele, se albeşte.
Părul tău ca un gând creşte.

Unde te-ai dus? Doar ai rămas...
Doar ceva s-a dus din tine:
Iubirea s-a dus, că n-a vrut să rămâie cu mine.

O, dacă am putea-o prinde
Ca pe-o pasăre vrăjită şi călătoare,
Ne va mai cânta în zorile aprinse de soare?

Cultura în lume

27 mai

1703: Țarul Petru cel Mare a fondat orașul  Sankt Petersburg.

1851: Domnișoarele de viță nobilă Vera și Liubov Kozlova inaugurează la Chișinău „Basarabia țaristă”, un pension particular pentru fete de nobili

1933: The Walt Disney Company lansează desenul animat "Three Little Pigs" cu hit-ul său, "Who's Afraid of the Big Bad Wolf?"

1937: A fost inaugurat Podul Golden Gate, la acea vreme fiind podul suspendat cu cea mai mare distanță între stâlpii de susținere din lume.

1938: Conducătorul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, este condamnat la 10 ani de muncă silnică. El nu va mai părăsi practic niciodată inchisoarea.

1941: Al Doilea Război Mondial: Vasul german Bismarck este scufundat în Atlanticul de Nord cu 2.300 de oameni la bord.

1963: Bob Dylan lansează albumul The Freewheelin' Bob Dylan.

1984: A fost resfințită Biserica Neagră din Brașov, în urma lucrărilor de restaurare începute în anul 1970.

1994: Rusia: Revine în țară, după un exil de 20 de ani, Aleksandr Soljenițîn, scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, pe anul 1970.

În cămașă de cireașă la Grădinița 78

Biblioteca „Ovidius” a organizat o „Oră de lectură”, activitate extramuros, la Grădinița 78 din sectorul Centru. Activitatea face parte din Programul „Chișinăul citește o carte”, la care au luat parte copiii din grupa pregătitoare, educator Nina Tihon. Bibliotecara Viorica Moraru le-a prezentat copiilor cartea de versuri „În cămașa de cireașă” scrisă de Arcadie Suceveanu și înaintată spre lecturare în anul 2015, la secțiunea copii, de programul inițiat de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”. Au fost alese poeziile Interactive ca „Maestrul la pian”, „Cifrele minunate”, „Kinder cu surprize”, „Culorile preferate”, „Portativul curcubeului”, „Despre numerele care pot fi pare și impare” etc. Copiii au luat parte activă la activitate, apreciind „Ora de lectură” și solicitând și alte activități similare.

Un scriitor persecutat de comuniști

Semne de carte și biblioteci

Vintilă Corbul s-a născut la 26 mai 1916 în București și provine dintr-o familie foarte bogată. Sofia, mama acestuia, deținea acțiuni la diverse bănci și studiouri de film americane, motiv pentru care vizitele în Statele Unite ale Americii erau experiențe curente. Constantin Popescu Corbul, tatăl adoptiv al autorului, provine dintr-o mică, dar înstărită familie boierească; deținea multe proprietăți în București și în țară, podgorie la Drăgășani și chiar un grajd cu cai de curse. Lui Vintilă Corbul i s-a sugerat de către părinți că tatăl său vitreg este de fapt tatăl natural. C.P. Corbul s-a căsătorit cu Sofia, mama lui Vintilă, după divorțul acesteia de Mihail Economu, și i-a adoptat imediat copilul. Astfel se explică numele complet al autorului: Vintilă Dumitru Economu Popescu Corbul.

Deși visa să devină ambasador, la îndemnul părinților, Vintilă Corbul urmează cursurile Facultății de Drept și devine magistrat. În paralel, pentru a-și alimenta propria pasiune, urmează Facultatea de Litere și Filozofie - secția Istorie. La doar 23 de ani, imediat după absolvirea facultății, Vintilă Corbul se angajează judecător.

Fiind un "răzvrătit", se căsătorește cu Ana Stoenescu, fata unui simplu muncitor.

Vintilă Corbul a fost, în al II-lea Război Mondial, locotenent de artilerie antiaeriană și, ulterior, pilotul comandantului forțelor aeriene române.

După război, toate proprietățile familiei sunt confiscate. Vintilă Corbul și familia sa sunt evacuați și forțați să locuiască în bucătăria unui imobil șubrezit, într-una din cele patru camere locuite de patru familii. Diplomele sale nu mai sunt „valabile”; este exclus din magistratură din cauza originii sale burgheze și a arestării tatălui său de către comuniști. Ocupă un post de bibliotecar, la o bibliotecă de cartier, dar este dat afară din aceleași motive, după numai 6 luni. Vintilă Corbul, licențiat în istorie și magistrat, ajunge muncitor necalificat și, ulterior, inginer la ICAB (Întreprinderea Canal și Apă București), unde lucrează aproape 15 ani. La scurt, timp Ana Stoenescu divorțează și fuge cu un evreu bogat, în Los Angeles.

Câțiva ani mai târziu se căsătorește cu Ioana Sân-Giorgiu, fiica scriitorului legionar Ion Sân-Giorgiu, ce fusese judecat și condamnat la moarte de regimul comunist. Ioana Sân-Giorgiu a fost dată afară de la Conservatorul de Arte Dramatice și se vede obligată să se angajeze muncitoare necalificată într-o fabrică de cuțite. Pentru a-și completa modestul venit, tânăra familie începe să traducă opere literare din limbile franceză și engleză.

Din cauza condițiilor grele de muncă, Vintilă Corbul se îmbolnăvește de tuberculoză oculară, intră în concediu medical și rămâne acasă. În perioada de aproape 2 ani în care își tratează boala, începe din nou să scrie la aproape 30 de ani de la apariția ultimului său roman. Idolii de aur - Dinastia Sunderland - Beauclair (3 volume) dă startul succeselor, cartea fiind editată mai târziu în franceză și poloneză. Din acel moment nu a mai fost nevoit să se angajeze.

În timp ce scria Căderea Constantinopolelui, cartea ce îl va lansa definitiv, Vintilă Corbul primește o lovitură foarte puternică. Ioana moare răpusă de cancer la numai 35 de ani, iar autorul este marcat definitiv și nu se mai căsătorește niciodată.

Vintilă Corbul a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, împreună cu Eugen Burada.

S-au mutat într-un mic orășel lângă Paris, iar Vintilă Corbul a locuit până la moarte în același loc în care s-a stabilit. Multe dintre titlurile sale au fost editate în franceză, poloneză, rusă, arabă.

Moare la începutul lui 2008 la Paris.

P.S. Din colecția noastră: Dinastia Sunderland Beauclair (București, 1993); Căderea Constantinopolului (București, 1993); cu Mircea Eugen Burada „Oameni în Rolls Royce (București, 1993).

Cultura în lume

26 mai

1488: Construirea bisericii „Sf. Gheorghe" de la Voroneț, ctitoria lui Ștefan cel Mare.

1920: Constantin Brâncuși a participat, la Paris, la „Festivalul Dada", împreună cu André Gide, Paul Valéry, F. Léger etc., fiind unul dintre semnatarii manifestului intitulat „Contre Cubisme, contre Dadaisme"

1977: Excentricul american, George Willig, a escaladat una dintre clădirile World Trade Center din New York, în trei ore și jumătate, fiind „premiat" de poliție cu o amendă de un dolar și 10 cenți.

1986: Comunitatea Europeană adoptă steagul european.

Henriette Yvonne Stahl s-a născut cu verdictul „non viable”

Semne de carte și biblioteci

Scriitoarea s-a născut în toamna anului 1900 la Saint Avald, în Lorena, într-o familie franceză. Medicii francezi o decretaseră la naștere "non viable", mama ei trecând prin mari probleme financiare și depășind o depresie profundă. În 1901 familia ei se stabilește în România, și scriitoarea primește cetățenia română. Tatăl său, Henri Stahl a fost autorul unei celebre metode de stenografie și stenograf șef al Parlamentului, prietenul de o viață al istoricului Nicolae Iorga. Face liceul în particular, începe școala la vârsta de 9 ani din cauza sănătății ei șubrede. În anul 1918 este trimisă de părinți ca să locuiască la țară, în familia ordonanței, care-i salvase viața tatălui ei pe front, Iordache Dumitru. Soția acestuia este prototipul eroinei romanului "Voica". Debutează în literatură cu poeme în proză, publicate în revista "Flacăra", în 1931. Urmează "Conservatorul de Artă Dramatică" din București, între anii 1922 - 1925, unde studiază Actoria, la clasa actorului Ion Livescu. În 1931 îl cunoaște pe poetul Ion Vinea, alături de care va rămâne 14 ani. În 1945, îl cunoaște pe romancierul Petru Dumitriu, cu ocazia premierii acestuia pentru cea mai bună nuvelă a anului. Acesta se mută la ea acasă, în 1946, (inițial lângă Cișmigiu, ulterior pe Bulevardul Pake Protopopescu nr. 89, unde se află și acum o plachetă "în memoriam" a scriitoarei). Legătura dintre ei va dura aproximativ 10 ani, în pofida diferenței mari de vârstă (24 de ani!). În 1954 are loc un episod interesant: căsătoria celor doi, urmată aproape imediat de divorț. Explicația: probabil este dorința de a-i asigura scriitoarei un venit decent și statutul de relativă protecție în fața abuzurilor, ca fostă soție de nomenclaturist. Unele dintre romanele ei, tipărite între cele două războaie mondiale, vor fi primite elogios de Garabet Ibrăileanu și de Mihail Sadoveanu, mai ales că debutul cu romanul "Voica", se va produce în paginile "Vieții Românești" (1924). Participă cu acest roman la concursul de debut în proză al ziarului "Dimineața", și deși nu îl câștigă, va intra în atenția câtorva mari critici sau scriitori din epocă. Romanul, care va fi retipărit după 1944, și apoi, în a treia ediție, abia în 1972, conține o imagine neidealizată a existenței rurale, prezentând faptele în stil naturalist, dar și justficându-le. Romanul "Voica" obține Premiul Societății Scriitorilor Români, în același an. A scris și literatură în limba franceză, iar o parte dintre romanele ei au fost publicate în Franța, în traducere proprie. Se stinge din viață la București, în ziua de 25 mai 1984. 

P. S. Cărți din colecția bibliotecii: Pontiful (București, 1972); Fratele meu omul (București, 1973); Lena, fata lui Anghel Margarit (București, 1977); Mătușa Matilda (București, 1977); Martorul eternității (S. I. 1995).

Autoarea primului roman istoric francez

Semne de carte și biblioteci 

Marie-Madeleine Pioche de La Vergne, comtesse de La Fayette (a fost botezată în primăvara anului 1634, la 18 martie. A fost o scriitoare franceză, cunoscută în special pentru La Princesse de Clèves, primul roman istoric din această țară și unul dintre primele romane din literatura universală.

Prin echilibrul mijloacelor stilistice și concentrării artei narative, poate fi considerată o reprezentantă însemnată a clasicismului francez. Analistă a pasiunii erotice, suport unic al intrigii, ce se manifestă ca forță destructivă inflexibilă, autoarea supune personajele unei cenzuri morale ferme, de factură jansenistă. A scris: la 1662 - Principesa de Montpensier ("La Princesse de Monpensier"); 1678 - Principesa de Clèves ("La Princesse de Clèves"); 1724 - Contesa de Tende ("La comtesse de Tende"), capodopera sa; 1731 - Memorii despre curtea Franței pentru anii 1688 și 1689 ("Mémoires de la cour de France pour les années 1688 et 1689"). Scriitoarea s-a stins la 25 mai 1693.

Condamnat pentru „omisiune de denunț”

Semne de carte şi biblioteci

Ștefan Augustin Doinaș (pseudonimul literar al lui Ștefan Popa) s-a născut la 26 aprilie 1922 în localitatea Cherechiu, comuna Sântana din județul Arad (interbelic), "într-o casă de oameni înstăriți". Împrejurarea, norocoasă în perioada dinainte de război, se va dovedi nefastă după instaurarea comunismului ("Pe vremea represiunii comuniste părinții mei au fost declarați chiaburi. În fond, erau proprietarii a 16 ha de pământ!"). În toamna anului 1941, absolventul de liceu pleacă la Sibiu - unde se refugiase Universitatea clujeană, după trecerea Ardealului de Nord sub jurisdicție maghiară - și se înscrie la Medicină, dar încă din primul an frecventează și cursurile de la Litere și Filosofie. În anul 1944 se și transferă la această facultate, unde îi are ca profesori pe Lucian Blaga. În 1948 absolvă facultatea și se întoarce ca profesor în satul său natal; predă apoi româna la Hălmagiu și, în continuare, la Gurahonț, cheltuind în total cu profesoratul șapte ani. În 1955 renunță la învățământ și se stabilește la București, unde îi reîntâlnește pe unii dintre "cerchiști". Împreună cu ei își face iluzia că, după moartea lui Stalin și venirea la putere în URSS a lui Hrușciov, se va produce și înRomânia un "dezgheț". Trăiește din stilizări și reușește să publice și câte ceva din textele proprii, iar la 1 ianuarie 1956 se angajează ca redactor la revista Teatru, datorită intervenției lui Radu Stanca. Arestat la 3 februarie 1957, este condamnat la un an de închisoare "pentru omisiune de denunț". ("...în redacția revistei Teatru - unde mă aflam cu I. D. Sîrbu - a venit Marcel Petrișor, tot un arădean, un originar de pe meleagurile arădene, care ne-a informat despre revoluția din Ungaria. Ne-a spus că, în cazul în care va fi și la noi manifestație, armata va fi de partea noastră, după care vom cere scoaterea limbii ruse din învățământ și așa mai departe... După trei zile Marcel Petrișor a fost arestat, iar eu am fost ridicat după trei luni. De ce? Marcel Petrișor a fost bătut cu ranga ca să spună cu cine a mai stat de vorbă în legătură cu revoluția din Ungaria, aflându-se astfel și despre mine! [...] Eu am fost condamnat la un an, cu circumstanțe atenuante, pentru omisiune de denunț.") La 5 februarie 1958 este eliberat, iar la 8 aprilie 1958 se căsătorește cu Irinel Liciu, primă balerină la Operă. Până în 1963 i se interzice să reintre în viața literară. Apoi, George Ivașcu îl angajează la revista Lumea.

Din 1969 începe să lucreze în redacția revistei Secolul XX (al cărei redactor-șef va deveni în 1992). A fost, în ultimul deceniu al vieții, directorul revistei Secolul XX, apoi președintele fundației cu același nume, care s-a transformat înSecolul 21. Publică numeroase cărți - de poezie, de critică literară - și traduce din mari scriitori ai lumii, remarcându-se printr-o înaltă ținută intelectuală și printr-o atitudine demnă în raport cu autoritățile. Activitatea sa literară acoperă toate genurile, meritele sale culturale și literare i-au fost recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992. În apropierea vârstei de 80 de ani, în 2000, debutează ca prozator, cu volumul T de la Trezor. După 1989 devine membru al Academiei Române și senator (din partea Partidului Alianța Civică) în Parlamentul României. Face și publicistică politică, de pe o poziție anticomunistă intransigentă. A murit pe data de 25 mai 2002. Imediat după moartea sa, soția sa, fostă prim balerină a Operei Române, Irinel Liciu, se sinucide. Cercetări recente efectuate de un grup de cercetători ai Consililui National de Studiere al Arhivelor Securitatii (CNSAS) indică faptul că în perioada detenției a devenit informator al Securității statului.A decedat la data de 25 mai 2002 și este înmormântat la București. 
P.S. Din colecția noastră: Seminția lui Laokoon (București, 1967); Alter ego (București, 1970); Ce mi s-a întâmplat cu două cu cuvinte (București, 1972); Papirus (București, 1974); Anotimpul discret (București, 1975); Poeme (București, 1983); Vânătoare cu șoim (București, 1985); Interiorul unui poem (București, 1990); Ovidiu la Tomis (versuri din exil) (Craiova, 1998); Brutus și fiii săi (București, 1996); Psalmi (București, 2003).