John Keats, fiul grăjdarului, ajunge mare poet englez

Semne de carte şi biblioteci

John Keats s-a născut la 31 octombrie 1795, în Halloween, la marginea Londrei, într-o familie modestă, fiu al unui grăjdar, care moare prematur în urma unui accident. În anii de școală s-a împrietenit cu Charles Cowden Clarke, el însuși viitor scriitor, care se trăgea dintr-o familie de oameni culți și care i-a insuflat dragostea pentru cărți și îndeosebi pentru poezie..

Keats a intrat, mai întâi, ucenic la un chirurg, apoi a devenit agent sanitar într-un spital din Londra. Întâlnirile cu scriitorul Leigh Hunt și cu pictorul Benjamin Haydon l-a determinat să abandoneze cariera medicală și să se consacre în întregime creației poetice.

Prima sa culegere de versuri a fost trecută sub tăcere de critică. Însă, după publicarea poemului Endymion, Keats devine obiectul unor atacuri într-o revistă conservatoare, care îl numea cu dispreț reprezentant al "școlii poetice cockney". În anul 1818 o întâlnește pe Fanny Brawne, de care se îndrăgostește și cu care întreține o legătură în afara principiilor morale stricte caracteristice epocii vitoriene. În acest timp scrie unele din cele mai frumoase poezii. În 1820 se desparte de Fanny Brawne, când se constată că suferă de tuberculoză pulmonară. Prietenii l-au ajutat, determinându-l să plece în Italia, dar nici clima prielnică a sudului nu a putut opri mersul bolii. Keats a murit în 1821la Roma, unde a fost și înmormântat, când nu împlinise încă 26 de ani.

John Keats a fost un poet englez, unul din cei mai importanți reprezentanți ai romantismului englez, alături de Lord Byron şi Perci Bysshe Shelley.

Eminescu al Braziliei secolului XX

Semne de carte şi biblioteci

Carlos Drummond de Andrade s-a născut într-o familie a unor fermieri, proveniți din Scoția și Portugalia. A studiat farmacia în Belo Horizonte. În 1934 se stabilește în Rio-de-Janeiro. Întreaga sa viață a fost funcționar public în ministerul educației și sănătății. După al II-lea Război Mondial a activat în cadrul direcției patrimoniului istoric și artistic.

În 1975, în vremea dictaturii militare a refuzat Premiul de Stat pentru literatură. A activat și ca jurnalist. A murit în ziua de 17 august 1987, la scurtă vreme după moartea singurei sale fiice. Poetul avea 85 de ani. Carlos Drummond de Andrade este considerat cel mai important poet al secolului al XX-lea din Brazilia.

122 de ani de la prima ediţie a „Aventurilor lui Sherlock Holmes”

Semne de carte şi biblioteci

La 31 octombrie 1892 Arthur Conan Doyle publică volumul de povestiri Aventurile lui Sherlock Holmes. Cartea conţine o colecție de 12 povestiri polițiste, avându-l în rolul principal pe faimosul detectiv Sherlock Holmes. Prima ediţie (originală) a fost ilustrată de Sidney Paget.

Acestea sunt primele povestiri scurte despre Sherlock Holmes. Ele au fost publicate ca simple povestiri în perioada iulie 1891 - iunie 1892, apoi în volum, la 14 octombrie 1892, editat de George Newnes din Anglia, într-un tiraj inițial de 14.500 exemplare. Cartea a fost publicată și în SUA la 15 octombrie 1892 de Editura Harper.

În 1929, URSS interzice această carte din cauza înclinației autorului către ocultism, deși volumul conține foarte puține astfel de referiri. Ulterior, interdicția a fost ridicată.

Un sfârşit de cântec la jumătate de zbor

Doina Aldea Teodorovici a decedat împreună cu soțul său, în urma unui accident rutier de pe șoseaua DN2 în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. Era însărcinată și aștepta o fetiță.

Accidentul a avut loc la orele 02:15 cu o mașină de marca Opel 0905 MBC, condus de cetățeanul ucrainean Alexandr Chakaunov, în vârstă de 33 de ani. Atât șoferul, cât și cel de-al patrulea pasager, care se afla în față, Vasilii Koudalb, 38 de ani, au scăpat cu viață. Potrivit presei românești, din mașină au fost extrase cu mare greutate trei corpuri însângerate. Două automobile i-au transportat pe Vasilii Koudalb și Alexandr Chakaunov la Spitalul din Urziceni. La 02:30 o autosanitară a preluat-o pe Doina Aldea Teodorovici, aflată în comă. Salvarea s-a îndreptat cu toată viteza spre București. Pe drum, Doina și-a recăpătat un moment cunoștința. A strigat de câteva ori "Au, mă doare tot corpul". Apoi a tăcut pentru totdeauna. Sufletul părăsise trupul îndurerat. Corpul neînsuflețit a lui Ion Aldea Teodorovici, a fost recuperat cu mare greutate. A fost nevoie ca poliția să taie cu flacăra autogenă automobilul distrus. Abia la ora 7,00 trupul lui Ion Aldea Teodorovici a fost despărțit de fierul care îl ținea prizonier.

Ion și Doina Aldea Teodorovici au lăsat în urmă un copil orfan de numai 10 ani, Cristian care a continuat activitatea muzicală a părinților. Ei aveau: Doina -34, Ion – 38.

Paul Valéry, poetul oficial al Franţei

Semne de carte și biblioteci

Paul Ambroise Valéry se naşte la 30 octombrie 1871 în oraşul Sete din Franţa.

După absolvirea liceului, Valéry se înscrie în 1889 la facultatea de drept din Montpellier. În acest an publică primele sale versuri în stil simbolist în revista "Revue maritime de Marseille". În 1802 se stabilește la Paris, unde frecventează cercul de poeți grupați în jurul lui Stephane Mallarme, cunoaște pe scriitorul Andre Gide și se împrietenește cu pictorul Edgar Degas. Versurile simboliste scrise între 1889 și 1898, pe linia creațiilor lui Mallarme și Verlaine, vor fi publicate mai târziu sub titlul "Album de vers anciens" ("Album de versuri vechi"). Începând din anul 1892, face în fiecare dimineață însemnări în caietele sale, care vor fi publicate după moartea sa în 29 de volume, cuprinzând reflecții, eseuri, anecdote, aforisme și desene, cu tematică foarte variată, de la modele fizico-matematice la comentarii asupra vieții interioare, emoțiilor resimțite, proceselor de conștiință sau stărilor de vis.

Valery lucrează ca redactor cultural în ministerul de război, apoi - până în 1922 - este secretar particular al lui Edouard Lebey, directorul agenției de informații "Havas". După Primul război  mondial, Paul Valéry devine un fel de "poet oficial" al Franţei, din 1924 este președinte al  „Pen Clubului” francez, în 1925 este ales membru al "Academiei Franceze", în1936 este numit președinte al comisiei de cooperare culturală pentru expoziția universală din Paris, din 1937 deține catedra de poezie la College de France. În cursul celui de al doilea război mondial refuză să colaboreze cu autoritățile de ocupație germane și este îndepărtat din funcția de administrator al centrului universitar din Nisa. Paul Valéry moare la 20 iulie 1945 în Paris.

El a fost un mare scriitor francez, autor de poeme și eseuri, reprezentant al simbolismului tardiv în literatura franceză.

P.S. Cărţi în biblioteca noastră: Degas Dans Desen.

Lansare de carte extramuros la Liceul „Mihai Viteazul”

Biblioteca „Ovidius” a organizat lansarea cărții lui Octavian Țâcu și Boris Boguș –„Nicolae Simatoc. Legenda unui fotbalist basarabean de la Ripensia la Barcelona” la Liceul „Mihai Viteazul”, cu participarea autorilor. La întâlnire au fost prezenți elevii claselor a IV-a, a VI-a și a VIII-a, clase cu înclinație în sport.

Autorii Octavian Țâcu și Boris Boguș au vorbit despre personalitatea Nicolae Simatoc, despre faptele lui, cum un tânăr din satul Grimăncăuți, de la fotbalul de pe toloacă a ajuns mare maestru la Barcelona.

Copii, entuziasmați, au adresat numeroase întrebări, au făcut poze cu autorii din lumea sporturilor de performanță.  Apoi, oaspeții liceului au vizitat frumoasele săli de sport, de dans și bazinul pentru clasele primare. Autorii au luat prânzul împreună cu copiii, amintindu-și de anii de școală. Directorul Liceului Nelly Berezovschi a mulțumit Bibliotecii „Ovidius” pentru organizarea acestei activități  și a promis să participe și mai activ la activitățile bibliotecii noastre. Autorii au donat cărți cu autografe pentru Biblioteca „Ovidius„ și biblioteca liceului. „Nicolae Simatoc” este a patra carte semnată de acești autori.  

Toamna se numără ...aricii

În dimineața zilei de 21 octombrie, copiii de la Gradinița nr. 227 s-au întâlnit la Biblioteca „Ovidius” cu autoarea cărții „Poeziile bunicuței”, Maria Osoianu-Niconov. Micuții au  recitat versurile autoarei. La rândul ei, și Maria Osoianu-Niconov a citit din cartea prezentată. S-a citit despre elefant, pisică, iepure, bobocel, cocoș, câine, berbec, arici, vulpe și vrăbiuță, alte păsări și animăluțe.  Au discutat despre toamnă. Apoi au interpretat mai multe  cântece vesele.  Poeta a vorbit și despre prospăta ediție a cărții „Aricică și ciupercuța”.

Copiii au plecat de la această întâlnire în bună dispoziție.

Elfriede Jelinek - de la marxism, la dereglări psihice și Premiul Nobel pentru Literatură

Semne de carte și biblioteci

 

Elfriede Jelinek s-a născut la 20 octombrie1946 în orașul  Muzzuschlag. Mama sa Olga, născută Buchner, provine dintr-o familie a marei burghezii vieneze. Tatăl ei, Fridrich Jelinec, de origine ceho-ebraică, decedat în 1969, a fost chimist. După absolvirea gimnaziului, Elfriede s-a înscris la conservatorul din Viena, unde studiază la început pianul și compoziția, mai târziu arta teatrală și istoria artei. În 1967 este nevoită să întrerupă studiul din cauza unor tulburări psihice cu stări anxioase și tendință la izolare.

În tradiția unei grupe vieneze, Elfriede Jelinek nu folosea la început majusculele, scria numai cu litere mici. În 1968 scrie primul său roman intitulat bukolit, pe care însă îl publică abia în 1979. În anul 1974 aderă la partidul comunist austriac și se angajează în activitatea propagandistică, pentru ca în 1991 să se retragă din partid. Este căsătorită cu Gottfried Hungsberg, compozitor de muzică pentru filme

Elfriede Jelinek înregistrează primul succes literar cu romanul Die liebhaberinnen (Amantele), apărut În 1975, o caricatură marxist-feministă a romanelor de colportaj. Urmează o serie de piese de teatru și romane, caracterizate printr-un stil agresiv și non-conformist, care provoacă o reacție ostilă din partea publicului și a criticii. Jelinek rămâne până în prezent o scriitoare controversată, în centrul polemicilor și al dezbaterilor sociale, totdeauna de actualitate. La aflarea atribuirii premiului Nobel pentru literatură a exclamat: „Mă bucur, desigur, dar mă simt mai degrabă înfricoșată". A decis să nu participe la festivitatea din Stockholm de decernare a premiului, întrucât nu se simte în stare să suporte ca persoană toate obligațiile ceremoniilor oficiale: „M-aș simți amenințată acolo".

P.S. De pe polița de cărți a bibliotecii: Romanul „Amantele”

 

Astăzi, Dumitru Matcovschi ar fi împlinit 75 ani

Semne de carte și biblioteci

Dumitru Matcovschi s-a născut la 20 octombrie 1939, în satul Vadul -Rașcov, județul Soroca, , în prezent raionul Șoldănești. Este cel de-al doilea copil al țăranilor înstăriți Leonte și Eudochia. După studiile primare și secundare, în anul 1956, Dumitru Matcovschi devine student la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea „Istorie și Filologie”.

Ultimul an de studiu (1960-1961) îl face la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chișinău din cauza fuzionării acestor două instituții universitare. Și-a început activitatea în calitate de redactor în 1963 la ziarul „Moldova Socialistă”; tot atunci apare prima sa plachetă de versuri Macii în rouă. ^] În anii 1966-1970  a fost redactor-șef adjunct la saptămânalul „Cultura”, funcție pe care este forțat s-o părăsească din motive ideologice. În 1969 apare volumul de versuri Descântece de alb și negru, care imediat după apariție este interzis de cenzura sovietică, fiind considerat subversiv. Cartea, în varianta inițială, nu a mai văzut lumina tiparului. Între 1988-1997 este redactor-șef al revistei „Nistru” (redenumită în „Basarabia” în 1988). În această calitate, publică articolul Veșmântul ființei noastre de Valentin Mândâcanu cu care a contribuit la renașterea națională a Moldovei.

Dumitru Matcovschi a fost căsătorit cu Alexandrina Matcovschi. În 2012, au jucat nunta de aur

Se stinge din viață la 26 iunie 2013 la Chișinău, fiind înmormîntat în satul natal.

A fost un poet, prozator, academician, publicist și dramaturg din Republica Moldova,, membru titular al AȘM. Este recunoscut în critica literară pe plan internațional și reprezintă un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia. În această zi, Dumitru Matcovschi  ar fi împlinit 75 de ani.

 P.S. : Cărții din colecția Bibliotecii „Ovidius”: „Piesă pentru un teatru provincial” (Chișinău, 1988) „Soarele cel mare” (Chișinău, 1989);  „Imne și blesteme” (Chișinău, 1991); „Bună dimineața, mamă” (Chișinău, 1999); „Crucea”  (Chișinău, 1999); „Măria sa, poetul: suită din 39 de poeme de închinare la Eminescu” (Chișinău, 1992) „Poemul materiei” (Chișinău, 1996); Veșnica toamnă” (Chișinău, 2001); Pasărea nopții pe casă” (Chișinău, 2003); „Să mă iubești” (Chișinău, 2003); „Teatru” (Chișinău, 2004); „Vad” (Chișinău,1993) ș.a.

Lansarea de carte

Accesul liber la informatie

La cerere, Decada „Orașul meu” continuă

Astăzi, la solicitarea elevilor de la Gimnaziul  nr. 41, din cauza că aceștea n-au avut posibilitate să participe în cadrul Decadei „Orașul meu” la prima lecție de istorie, Biblioteca „Ovidius” a reinvitat-o pe Diana Ețco, cercetător științific superior la Institutul de Istorie a  Academiei de Științe. La întâlnire au venit elevii claselor a VII-a și a VIII-a, împreună cu profesorul Ion Țâbârneac.

Dna Ețco a vorbit despre Chișinăul de la origini și până în zilele noastre, antrenând în discuție despre dezvoltarea orașului copiii. Fiind născuți la Chișinău, ea a îndemnat copiii să treacă prin locurile istorice, pentru a restabili urmele trecutului.

Atât copiii, cât și profesorul, au rămas foarte mulțumiți de lecția de istorie, promițând bibliotecarelor că la lecția de română o să scrie câte un eseu despre „orașul meu drag”.

Înainte de moarte Sadoveanu suferă un infarct, afectându-i vorbirea și văzul

Semne de carte și biblioteci

În ultimii ani de viață Sadoveanu suferă un infarct care îi afectează vorbirea și îl lasă aproape orb. Este îngrijit de o echipă de medici. Familia Sadoveanu se retrage în zona Neamțului, locuind într-o vilă aflată în apropierea Schitului Voividenia și a localității Vânători-Neamț  Este vizitat periodic de prieteni din literatură și politică, printre care și Alexandru Rosetti.  Mihail Sadoveanu se stinge din viață pe data de 19 octombrie 1961, la ora 9 dimineața, fiind înmormântat pe 21 octombrie la Cimitirul Bellu din București. Casa din apropierea Schitului Vovidenia este astăzi un muzeu dedicat scriitorului, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”.

După moartea soțului ei, Valeria Sadoveanu s-a stabilit în apropierea Mănăstirii Văratec, unde a organizat un cerc literar informal și un grup ortodox de rugăciune, la care au luat parte istoricul literar Zoe Dumitrescu-Busulenga și poeta Ștefana Velisar-Teodoreanu, dedicându-și viața apărării comunității de călugărițe. Ea a mai trăit timp de 30 de ani după moartea soțului ei, Mihail Sadoveanu.

P. S. Cărți în bibliotecă: „ „Strada Lăpușneanu”; „Venea o moară pe Siret” (București, 1970); „Strada Lăpușneanu”, „Oameni din lună”, „Morminte” (București, 1978);  „Nopțile de sânziene” (București, 1979);  Daim” (București, 1980); „Nunta doamnei Ruxanda”, „Nicoară Potcoavă” (București, 1980); „Oameni și locuri” (București, 1982); „Nicoară Potcoavă (București, 1984); „Creanga de aur” (Iași, 1986); Povestiri și nuvele (București, 1988);  „Hanul Ancuței” (București, 1992);  „Întâia iubire”, „Duduia Margareta” (București, 1992);  „Istorii de dragoste” (Iași, 1994); „Țara de dincolo de negură” , „Ostrovul lupilor” (București, 1996);  „Nada florilor” (București, 1999); „Divanul persian” (București, 2001) „Zodia Cancerului sau vremea Ducăi Vodă (București, 2001); „Baltagul” (Chișinău, 2003); „Măria-sa, puiul pădurii (București, 2003);  Opere alese 4 volume (Chișinău, 2003); „Baltagul” (București, 2004);  „Ochi de urs” (Iași, 2004); „Viața lui Ștefan cel Mare (Chișinău, 2004); „Domnu Trandafir și alte povești și povestiri alese pentru copii” (Iași, 2004); „Șoimii” (București, 2006).

Gunter Grass - de la trupele SS, traficant pe piața neagră, batarist și cioplitor în piatră prin cimitire, până la Premiul Nobel pentru Literatură

Semne de carte și biblioteci

Günter Grass s-a născut la 16 octombrie 1927,în orașul Danzig (actualmente Gdansk, Polonia). Este fiul lui Willy Grass, un etnic german protestant, și al Helenei Grass, o femeie romano-catolică de origine poloneză. Günter Grass a fost crescut în conformitate cu religia catolică.

După absolvirea gimnaziului, s-a oferit voluntar pentru submarinele din cadrul serviciului Kriegsmarine. În 1943 se înrolează în Reichsarbeisdiensdt, iar în noiembrie 1944, la 17 ani, s-a înrolat în Waffen SS, trupa paramilitară de elită a SS. A fost rănit la picior și luat prizonier de americani la 20 aprilie 1945. După eliberare, a fost cioplitor în piatră pentru morminte, ceea ce avea să-i slujească drept mijloc de subzistență în timpul studenției (la grafică și sculptură) în Dusseldorf și Berlin. A mai fost traficant pe piața neagră și baterist într-o formație de jazz. De asemenea, el a lucrat în calitate de autor și a călătorit în mod frecvent. S-a căsătorit în 1954, iar din anul 1960 a locuit la Berlin, precum și temporar în landul Schleswig-Holstein. Divorțat în 1978, el s-a recăsătorit în 1979. Între anii 1983 - 1986 a deținut președinția la Akademie der Künste (Academia de Arte) din Berlin. În 1999 romancierul, nuvelistul, poetul  Gunter Gross devine laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Lirica sa abstractă cultivă umorul, expresia șocantă, calamburul. Romanele sale de critică socială sunt novatoare prin tehnica narativă, iar viziunea asupra lumii unește absurdul grotesc cu miticul și arhetipalul. Grass mai este și dramaturg, și grafician și sculptor.

P.S. Pe rafturile bibliotecii noastre: „În mers de rac” (Iași, 2002); „Toba de tinichea” (Iași, 2007); „Pisica și șoarecele” (Iași, 2009).

Un „prinț al fericirei” care moare nefericit

Semne de carte și biblioteci

Oscar Wilde a fost fiul unui medic irlandez. Tatăl sau, Sir Wiliam Wilde, doctor specialist în boli de ochi și urechi, anticar și scriitor, mai avea trei copii dintr-o primă relație. Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poetă (scria poeme revoluționare sub pseudonimul Speranza) și jurnalistă. În timpul școlii, Oscar a excelat în studiul clasicilor, la limba greacă și la desen, câștigând numeroase premii și burse de studiu. După studii strălucite la Trinity College din Dublin, audiază prelegerile deesteticale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se distinge și prin gusturile sale rafinate, îmbrăcămintea elegantă și stilul dandy de viață. După absolvire, în 1878, se mută la Londra.

În același an, primește premiul „Newdigate” pentru poezie și inițiază mișcarea „Artă pentru Artă”, prin care dezvoltă teoria sa asupra estetismului. În 1882 publică prima sa culegere de versuri, în privința căreia criticii nu au căzut de acord. Urmează o perioadă în care ține o lungă serie de prelegeri de estetică în SUA și Canada, o alta în care Wilde locuiește pentru o scurtă perioadă la Paris, după care își încheie șirul de conferinte în Marea Britanie. Următorii șase ani reprezintă apogeul de creație al irlandezului. Poveștile pentru copii, piesele de teatru și mai ales „Portretul lui Dorian Gray” îi aduc lui Oscar Wilde, pe lângă niște citații în tribunale, și mult dorita faimă.

În 1884 se căsătorește cu Constance Lloid, cu care are doi fii: Cyril și Vyvyan În 1886, Wilde are prima relație homosexuală cu tânărul Robbie Ross (la moartea acestuia din urmă, în 1918, cenușa sa va fi înhumată în mormântul lui Oscar Wilde).

Declinul său începe în vara lui 1891, când Oscar îl întâlnește în curând, cei doi devin iubiți și de nedespărțit până la arestarea lui Wilde, patru ani mai târziu, când după acuzarea de homosexualitate (pe atunci ilegală în Anglia) va fi condamnat la închisoare. Ostil filosofiei și convențiilor morale ale epocii victoriene, Oscar Wilde duce o viață de ostentație cinică și de scandal, afișându-și public relația sa homosexuală, ceea ce îi atrage în 1895 o condamnare penală de doi ani închisoare pentru ultragiu la moralitatea publică.

Între timp soția și copiii îl părăsesc și îsi schimbă numele în „Holland”. După eliberare, ruinat financiar de luxoasa relație cu Bosie (Lordul Douglas) și căzut în dizgrație, Wilde mai trăiește încă trei ani, cutreierând Europa și locuind în hoteluri ieftine.

Ultima parte a condamnării o ispășește în închisoarea din Reading și va face obiectul unei celebre balade. Eliberat în 1897, se stabilește în Franța, unde-și sfârșește viața în uitare și singurătate. Își găsește sfârșitul la Paris pe 30 noiembrie 1900, după o meningită, ce se instalase pe fondul unei infecții puternice la o ureche. Este înmormântat în cimitirul Pere - Lashaise din Paris.

P S. Raftul bibliotecii noastre: „Prințul fericit” (Chișinău, 1992); „Prințul fericit și alte povești” (București, 2008); „Portretul lui Dorian Gray” (București, 2011); „Portretul lui Dorian Gray” (Chișinău, 2012).

Expozitie de carte

Marele filosof, educat în familie de pastor, ajunge ateu și, într-un final, nebun

Semne de carte și biblioteci

Fridrich Nietzsche s-a născut la 15 octombrie 1844, într-o familie protestantă din Rocken, tatăl său fiind pastor. Încă din tinerețe, este confruntat cu problema credinței în Dumnezeu și înclină mai degrabă spre ateism, fapt ce se va reflecta mai târziu în gândirea sa filosofică. Studiază filosofia la Universitatea din Leipzig. Lectura cărții lui Arthur Schopenhauer, Welt als Wille und Vorstellung ("Lumea ca voință și reprezentare"), va constitui premisa ideatică a vocației sale filosofice. În 1869, în vârstă de numai 25 de ani, este numit profesor la Universitatea din Basel și primește cetățenia elvețiană. Studiază filosofia antică greacă, în special pe reprezentanții perioadei presocratice, Heraclit și Empedocle. Din motive de sănătate, abandonează învățământul universitar și, începând din anul 1879, peregrinează între Veneția, Torino, Nisa și Engadin, în căutarea unei clime prielnice. În 1882 o cunoaște pe Lou von Salomé, pe care o cere în căsătorie, fiind însă refuzat. În același an, în timp ce se găsea la Nisa, începe să scrie lucrarea sa capitală, Also sprach Zarathustra („Așa grăit-a Zarathustra"), care va apărea în 1885. În 1888 se mută la Torino, unde va desăvârși operele Götzen-Dämmerung („Amurgul idolilor") și Ecce Homo. În ziua de 3 ianuarie 1889, în piața Carlo Alberto din Torino, asistând la biciuirea sălbatică și agonia unui cal în plină stradă, are prima criză de nebunie, în cursul căreia are manifestări delirante, considerându-se Dionysos sau Iisus. Este îngrijit până la sfârșitul vieții de sora sa, Elisabeth Foerster Nietzsche. Moare în orașul Weimar în ziua de 25 august 1900, la vârsta de 56 de ani neîmpliniți

 

P.S. Pe polițele noastre cu cărți: Aforisme, scrisori (București, 1992); A doua considerație inoportună (București, 1994); Noi, filologii (Cluj-Napoca, 1994)

Cavalerul fantezist Italo Calvino

Semne de carte și biblioteci

Italo Calvino s-a născut la 15 octombrie 1923 în orașul Santiago de Las Vegas din Cuba. A practicat cu succes gazetăria, a colaborat la radio, televiziune, s-a ocupat de cinema și teatru, a compus texte pentru cântece si muzică de operă, a frecventat majoritatea orientărilor literare postbelice (de la miscarea neoavangardistă a „Grupului ’63”, la semiologia lui Roland Barthes și A.-J. Greimas ori a grupului de „literatură potențială” Oulipo, prin intermediul prietenului său Raymond Queneau, din care a și tradus). In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, luptă în rândurile Rezistenței, experiență reflectată în romanul sau de factură neorealistă Cărarea cuiburilor de păianjeni (1947). Cele trei romane care îi vor aduce celebritatea internațională sunt: Vicontele tăiat în două (1952), Baronul din copaci (1957) și Cavalerul inexistent (1959). In 1959 primește Premiul Bagutta pentru volumul de Povestiri (1958), în 1968, Premiul Viareggio pentru T-indice zero (1967), pe care însă îl refuză. Activitatea sa literară este încununată cu numeroase premii și distincții literare, atât în Italia (Premiul Feltrinelli, 1973), cât și în Austria și Franța. Se stinge din viață în orașul italian Siena la 19 septembrie 1985.

P.S. La Biblioteca „Ovidius”: „Cavalerul inexistent” (București, 1999); „Baronul din copaci” (București, 1999); „Cavalerul inexistent”,  povestiri (București, 1964).

Un fiu de agricultor ajunge mare poet al omenirii

Semne de carte și biblioteci

Virgiliu s-a născut în anul 70 î. Hr la Andes (probabil Pietole de astăzi), lângă Montava (Gallia Cisalpină) într-o familie de agricultori. Primește însă o educație aleasă la Cremona, Mediolanum (azi Molano) și în sfârșit la Roma, unde studiază Retorica, Medicina și Astronomia, fiind elev al retorului Marcus Epidius. Frecventează cenaclul lui Asinius Pollio, de factură neoterică. La Neapolis (azi Neapole), studiază greaca cu poetul și gramaticul Perthenius și mai ales filosofia cu epicureanul Siron. Din această perioadă datează și primele încercări literare, scrieri cuprinse în Appendix Vergiliana, poeme minore atribuite tânărului Virgiliu, dar în mare măsură apocrife. Se alătură cercului literar al "poeților noi" (poetae novi). Opera De rerum natura a lui Lucrețiu îi servește ca model, fără a accepta că Lucrețiu nega imortalitatea sufletului.

Succesul primei culegeri în versuri, Bucolice, precum și bogata sa cultură, îi înlesnesc accesul în cercul lui Maecena, la îndemnul căruia va scrie celelalte opere. Se bucură de prețuirea împăratului Augustus.

Ultimii 30 de ani ai vieții îi petrece la țară, lângă Neapolis, consacrându-se exclusiv creației. Virgiliu moare la Brindisi, în timp ce se întorcea dintr-o călătorie în Grecia.

P.S.  Avem pe rafturile bibliotecii opera „Eneida”

Mihail Lermontov în duel cu societatea

Semne de carte și biblioteci

Mihail Iurievici Lermontov este  născut la 15 octombrie în orașul Moscova, al Imperiului Rus.

În scurta lui viață a fost un dușman declarat al timpului, al asupririi și nedreptății, întreaga lui operă fiind un aspru și necruțător rechizitoriu la adresa celor care, la adăpostul puterii, erau deasupra legii. Biciuind cu versul lui de fier și pară viciile societății contemporane și nedreptățile acesteia, propovăduind iubire și adevăr, Lermontov și-a afirmat înalta lui concepție despre rolul poetului și poeziei. Prigoana celor satirizați de poet pentru fărădelegile lor n-a întârziat să vină. Lermontov este exilat în Caucaz, din ordinul țarului. Peisajul sălbatic al naturii caucaziene îl întâlnim în nenumărate poezii lirice, în poemele Mțîri și Demonul, în romanul “Un erou al timpului nostru”, constituind nu numai un cadru exterior, ci și o expresie a forței nestăvilite. În acest cadru poetul își afirmă cu o vigoare rară crezul estetic.

Poetul se vede înconjurat de-o “…gloată cu fel de fel de inși, Cu vorbe și zorzoane în lumea lor deprinși, Cu muzica și dansuri și minciuni, Predicatori sălbatici adesea-ncep să urle, Sub masca unor oameni cuviincioși și buni.”

În ultimii ani ai vieții 1840-1841, conflictul dintre poet și despotismul țarist se ascute la maximum. Scandalizat peste măsură în momentul plecării în al doilea surghiun - unde, ca și marele său premergător Pușkin, își va găsi moartea într- un duel absurd - poetul este copleșit de amărăciune, luându-și rămas bun de la acea Țară de robi și de stăpâni sătui. Lira lui Lermontov, cu rezonanțe adânci și bogate, a vibrat pentru tot ce este simțire înaltă și gând înaripat, iar alături de admirabilele simboluri care vădesc resursele nemăsurate ale unui romantism activ de factura revoluționară, poetul și-a închinat multe versuri lirice patriei pe care, fidel și generos a iubit-o cu toată puterea sufletului său furtunos.

Mihail Lermontov moare la Piatigorsk, ținutul Stavropol, în ziua de 27 iulie 1841, la vârsta de doar 27 de ani neîmpliniți

P.S.  Cărți pe rafturile bibliotecii noastre: „Un erou din timpul nostru” (București, 1961); Tamara Gane „Lermontov” (București, 1963); В. Мануйлов "М. Ю. Лермонтов. Биография" (Москва, 1964); В. Архипов " М. Ю. Лермонтов" (Москва, 1965);  В. Мануйлов "М. Ю. Лермонтов. Комментарий" (Москва, 1966);  "Герой нашего времени" (Кишинев, 1976); "Бородино" (Москва, 1985); Сочинения, том 1   (Москва, 1988); Б. Т. Удодов. Роман М. Ю. Лермонтова  "Герой нашего времени" (для учителя);  „Un erou din timpul nostru” (Chișinău, 2003). 

 

* * * (La fel ca-n teatru scena lumii este). Traducere de Ion Hadârcă

La fel ca-n teatru scena lumii este.
Jucăm într-un balet fără de veste:
Când cineva ar vrea fierbinte
Să-şi facă drum spre titluri mai propice,
Nu-i bai să-şi obosească mintea -
De-ajuns piciorul să-şi ridice.