Titlu

în dialog cu comunitatea

BIBLIOTECA OVIDIUS ÎŢI OFERĂ CE ARE MAI BUN: INFORMAŢIE UTILĂ, CELE MAI ATRACTIVE SPAŢII, BIBLIOTECARI CALIFICAŢI
VINO ŞI TE VEI CONVINGE!


Menu

miercuri, 30 iulie 2014

Basme românești și animăluțe desenate


O oră de poveste
S-a scurs și luna lui cuptor. La ultima miercure de iulie copiii au citit povestea „Te-ai legănat” din cartea Basme populare românești. Apropo, această lună a fost dedicată în întregime poveștilor românești. Iar în ultima lună de vară copiii vor asculta basme franceze.  Înainte de a purcede la lecturi copiii au desenat animale. Dănuț a pictat un cașalot, un cal și un câine cu nasul lung. Ionuț a prefărat să pună pe hârtie un rechin. Elșan, care se adaptează la semenii lui moldoveni a desenat o maimuță și un tigru. Cristina și Mircea, fiind vecini, au desenat cămile. Iar Diana - o pisică, care era mai mare ca tigrul lui Elșan. Au apărut și întrebări: Rechinul este animal sau ba. Imediat au apelat la enciclopedie, lămurindu-se până la urmă cu ajutorul cărții, cine este rechinul. Veseli, prietenoși, curioși... Miercurea viitoare vor citi alte povești, prevăzute în Programul „Ora poveștilor”.

Eminescu în topul internațional

 
 Un monument din Oneşti dedicat poetului Mihai Eminescu a fost inclus de site-ul boredpanda.com în topul celor mai frumoase sculpturi şi statui din lume. Sculptura  ce conturează în mod inedit chipul poetului a fost inclusă recent într-un top înternaţional al celor mai creative astfel de opere.

Astfel, în clasamentul realizat de boredbanda.com, piesa din oraşul românesc ocupă locul al 19-lea.
 Pe primele trei poziţii se află sculpturi şi statui din Texas, New York şi Varşovia.

„Mustangi” de Robert Glen, Las Colinas, Texas, SUA
„Dilatare” de Paige Bradley, New York, SUA
Trecători anonimi pe o stradă din orașul polonez Wroclaw
 

Păstorel bea două sute grame și scrie epigrame


Acum 120 de ani se naște la Dorohoi fratele romancierului român Ionel Teodoreanu, pe nume Alexandru Osvald, cunoscut în literatură sub pseudonimul Păstorel Teodoreanu. Păstorel mai era și avocat, și membru de seamă a boiemei ieșene și bucureștene, și specialist oinolog. A devenit cunoscut prin epigramele sale și romanul „Hronicul măscăriciului Vălătuc”, pe care George Călinescu îl compară cu „Gargantua și Pantagruel”. Colaborează la mai multe reviste. Primul volum publicat a fost Hronicul măscăriciului Vălătuc, aducându-i scriitorului prețuirea unor critici prestigioși, precum Paul Zarifopol. În anii '30 i-au apărut două volume de epigrame: Strofe cu Pelin de Mai pentru/contra Iorga Neculai și Vin și Apă, trei cărți de proză: Mici SatisfacțiiUn Porc de Câine și Bercu Leibovici și două volume de publicistică diversă, sub genericul Tămâie și Otravă. Poeziile apar în volumul Caiet din 1938. A scris în colaborare cu Adrian Maniu basmul dramatizat Rodia de Aur, pus în scenă la Naționalul bucureștean în stagiunea 1929/1930. În 1957, 1966 și 1989 au apărut antologii din proza sa, iar în 1972 un volum, tot antologic, de Versuri. În anul 1973 apare postum volumul Gastronomice, reeditat în 2000.
Opera lui Al. O. Teodoreanu a circulat și oral, iar în timpul regimului comunist chiar clandestin. După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele versuri celebre prin opoziția spirituală față de ordinea de lucruri din regimul comunist. Din păcate, unele dintre textele ce i se atribuie, mai mult vulgare decât spirituale, nu îi aparțin, iar altele circulă în mai multe variante care nu îi mai pot fi atribuite epigramistului.
Pasiunea sa de gurmand și iubitor de vinuri se baza pe calitățile sale gustative remarcabile. Este îndeosebi cunoscut faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze orice dispută în domeniul identificării și categorisirii degustării produselor obținute din struguri, adică vinuri și coniacuri.
Calitățile sale gustative și experiența deosebit de variată și complexă pe care o avea în degustarea vinurilor românești, în special, îl făcea capabil să identifice cu o "precizie uluitoare" nu numai soiul de vin, podgoria și anul fabricației, dar și alte amănunte, cum ar fi orientarea geografică a locului pe care se găsea via din care se fabricase vinul, cât de pur era acesta (în sensul folosirii unei singure varietăți de, să zicem, Muscat Otonel), regimul pluvial al anului respectiv în locul unde se găsea via etc.
A scris și un Tratat despre Vinuri, Coniacuri și Tehnica Degustării Acestora, care din păcate, rămânând doar în manuscris, este astăzi considerat pierdut. (I.Borș)

Consolare

Două lucruri mai alină
Al meu chin şi a mea boală:
Damigeana când e plină
Şi femeia când e goală.

Unui antialcoolic

Oare nu-ţi mai aminteşti,
Vorba din bătrâni lăsată?
Din beţie te trezeşti,
Din prostie niciodată.

Aroma vinului

Aroma vinului trecut
Încet la cap se suie,
Era pe când nu s-a băut,
Azi l-am băut şi nu e.

Fă-mă, Doamne

Fă-mă, Doamne, morcov, ceapă,
Fă-mă, Doamne, tot ce vrei,
Praz, dovleac, spanac, ardei...
Dar păzeşte-mă de apă!

Nu contrazice

Nu contrazice voia sorţii
Şi nu sfida stihiile!
Aşa fu scris: cei morţi cu morţii,
Iară cei vii cu... viile!

Contestaţie fiscală

N-am venit
Că am venit;
Am venit
Că n-am venit.

La restaurantul Uniunii Scriitorilor

Beau băieţii harnici
De cu seară-n zori:
Unii sunt paharnici,
Alţii turnători.

P. S. V-au intrigat epigramele? Mai multe căutați la noi la bibliotecă!

marți, 29 iulie 2014

Asăzi, 29 iulie este Ziua imnului național al României

Începând cu 1990, „Deșteaptă-te, române!” este declarat prin lege imn de stat al României. Pentru o vreme, a fost de asemenea imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917-1918) și al Republicii Moldova (1991-1994). Aprobat de primul Parlament de la Chișinău, el este înlocuit provizoriu de majoritatea agrariană venită la putere în 1994, cu cântecul „Limba noastră” (muzică Alexandru Cristea, aranjament Valentin Dânga, versuri Alexei Mateevici). Și pentru că poetul a cântat limba română, au fost selectate doar strofele 1, 2, 5, 8 și 12. 



Melodia imnului „Deșteaptă-te, române” a fost compusă de Anton Pann, iar versurile și aranjamentul aparțin lui Andrei Mureșanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848. Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu, redactat și publicat în timpul Revoluției de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni brașoveni, fiind cântat pentru prima oară la Brașov, într-o grădină din Șchei.

Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului, dar melodia pe care Andrei Mureșanu a pus versurile sale avea o largă circulație în epocă și nu i se cunoaște cu certitudine autorul. O versiune spune că însuși Andrei Mureșanu este autorul melodiei, iar alta susține că de fapt era o melodie cântată pe un text religios, ce purta numele „Din sânul maicii mele”.

De atunci, acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui conflict în România, datorită mesajului de patriotism și de libertate pe care îl poartă în el. Așa a fost și în timpul Revoluției române din 1989, când practic instantaneu și generalizat a fost cântat ca un adevărat imn național, înlocuind imnul comunist „Trei culori”. Iar imnul „Limba noastră”, adoptat „provizoriu” 20 de ani în urmă, chiar dacă are un text patriotic nu exprimă toate năzuințele moldovenilor. În inima patrioților continuă să răsune „Deșteaptă-te, române”.

luni, 28 iulie 2014

Actrița care poate fi mielușel, dar și hienă

Nelly Cozaru - actriță, regizor, profesor de arta actorului, s-a născut la data de 28 iulie 1962, în satul Ștefănești, r-ul Ștefan Vodă.
Încă din frageda copilărie, când mergea împreună cu părinții la film se deghiza ca o actriță, poate că avea presimțirea că va deveni cu timpul o actriță de mare talent. În anul 1985 a absolvit Școala „B.V. Șciukin” din cadrul Teatrului „Vahtangov”, cel de-al doilea studiou moldav. A lucrat la Teatrul „Luceafărul”, după care la Teatrul „Eugen Ionesco” timp de 8 ani petrece cea mai importantă perioadă a carierei actoriceşti. Apoi devine actriţă liberă, o perioadă lucrează la Teatrul „Mihai Eminescu”, participând totodată în cadrul diferitor proiecte.
De 10 ani predă „Arta Actorului” la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. În prezent este şef de catedră şi conducător de curs la aceeaşi instituţie. Și uite așa și este, o actriță cu nume notoriu, un regizor excepțional și o profesoară de invidiat. Învățăceii Doamnei Cozaru sunt mândri că au așa o profesoară, pedagogul care le altuiește dragostea față de frumos, îi învață ce este un ACTOR, cum trebuie să fie, cum trebuie să joace pe scena unui teatru și multe, multe alte lucruri utile.
Are infinit mai puţini ani decât roluri de teatru. A dat viaţă şi culoare multor personaje, având în palmares roluri comice, dramatice, roluri de caracter sau de ansamblu. Este o actriţă pe care o iubeşte scena. Ştie să fie potrivită, la locul potrivit, dar nu rezistă să se lase purtată de imaginaţie şi să improvizeze unde găseşte sau inventează o nişă. Boala ei este imaginaţia. Farmecul – aşijderi. O personalitate cu caracter temperamental, ştie sa fie în scenă şi mieluşel, şi hienă. Conferă rolurilor sale o tentă de erotism şi nu se ruşinează de propria feminitate. Elena Andreevna în „Unchiul Vania” la Teatrul Naţional a fost ultima ei realizare în teatru. Suntem curioşi să vedem ce schimbare va urma.

Sursă: Artinfinit.md

vineri, 25 iulie 2014

Cezar Baltag, elevul lui Mircea Eliade


Bucovinean din comuna Mălinești, Hotin, fiul preotului Parfirie și al Margaretei, născută Alexandrescu, s-a refugiat cu familia la Dorohoi (unde crescuse tatăl, rămas orfan), în iunie 1940, au revenit la Mălinești și s-au refugiat din nou, de data asta în comuna Spineni, Argeș. În comuna de pe Vedea și-a făcut școala primară, liceul la Pitești, iar în 1955 urmează cursurile Filologiei din București, absolvind în 1960. În 1958 se căsătorește cu colega de facultate, viitoarea poetă Ioana Bantaș și vor avea doi copii. După 3 ani de incertitudini, datorită faptului că era fiu de preot, este corector, apoi redactor cu jumătate de normă la Gazeta literară. Debutează în volum cu Comuna de aur, de care în timp se dezice. A urmat o carieră de poet de prima linie, alături de Nichita Stănescu și Ilie Constantin, lansați simultan în nou înființata colecție Luceafărul. Are rubrici permanente, devenite celebre: ideograme. În 1972 pleacă în SUA, împreună cu Mircea Eliade și va deveni discipolul acestuia, traducând în timp cele 3 volume ale Istoriei credințelor și ideilor religioase, 1882-1888, apoi și Dicționrul religiilor, 1993, încheind cu Nostalgia originilor, 1994. Moare în ziua de 26 mai 1997, la București.
OVIDIU

Frunzele ochilor cădeau arzând,
Se ridicau topindu-se-n mare,
Fluturi de spumă linsă de vânt
Roteau aceeați tristă chemare.

Trepte în sânge, trepte adânci,
Trepte spre inima, amforă spartă,
Marea-și lipește pulpa de stânci,
Vântu-și izbește fruntea de poartă.

Scurtă, prea scurtă-i arderea noastră,
Ni-s de cenușă nările pline,
Însă rămâne-vor veșnic albastre
Visele-n limpezi dulbine.

P. S. Versurile lui Cezar Baltag pot fi citite la Biblioteca „Ovidius” din șos. Hâncești, 32

Dramatorgul îndrăgostit de piesele lui Ibsen și muzica lui Wagner



George Bernard Shaw s-a născut la Dublin în Irlanda, în familia unui mic funcționar. Întrucât resursele materiale ale părinților erau foarte limitate, Shaw n-a putut merge la universitate, lucru pe care, de altfel, nu l-a regretat, socotind că „nu prea avea ce să învețe acolo". La vârsta de 20 de ani pleacă la Londra și își încearcă forțele în gazetărie și literatură. Primul său roman „Lipsă de maturitate" i-a fost respins de editura „Chapman and Hall". Atras de mișcarea socialistă, devine în 1884 unul dintre fondatorii „Societății fabienilor", din care s-a format mai târziu partidul laburist englez. Scrie un mare număr de articole și pamflete pe teme sociale și politice, remarcându-se ca publicist cu un stil caustic și combativ. Continuă și activitatea literară și reușește să publice primele romane. Shaw este atras de teatrul realist al scriitorului norvegian Henrik Ibsen, devine admirator al muzicii lui Richard Wagner, pe care îl apără împotriva publicului englez refractar în cartea „Wagnerianul perfect".
Încă din 1885 Shaw a început să scrie o piesă de teatru în colaborare cu William Archer, dar ei nu s-au putut înțelege și piesa a fost abandonată. Shaw a extras schițele inițiale și, dezvoltându-le, a creat prima sa piesă „Casele văduvelor",  reprezentată în 1892. Această piesă și cele ce au urmat au provocat o adevărată controversă în lumea teatrală și literară. Popularitatea lui a crescut însă cu fiecare nouă piesă, iar la sfârșitul secolului Shaw era deja cunoscut ca cel mai de seamă dramaturg al timpului. Devenit celebru, a continuat până la sfârșitul vieții să participe la viața social-politică. A murit în 1950 la vârsta de 94 de ani în reședința sa din Ayot Saint Lawrence.
P.S. Cărțile lui G.Bernard Show pot fi citite la Biblioteca „Ovidius” de pe șos. Hâncești, 32

Semne de carte și biblioteci


Ultima zi cu Vladimir Vâsoțki

         „Ajunul şi începutul Olimpiadei de la Moscova (19 iulie-3 august 1980) au creat o situaţie inedită pentru bardul Vladimir Vâsoțki. În legătură cu venirea a mii de oaspeţi din străinătate, autorităţile moscovite au blocat toate reţelele ilegale de comercializare a drogurilor. V. Vâsoțki era dependent de droguri şi, aşa cum nu avea rezerve, a intrat într-o puternică criză de abstinenţă. Pentru a face faţă acestei situaţii grele, medicul i-a administrat doze mari de sedative (Cloralhidrat). Metoda avea şanse de izbândă dacă nu ar fi fost o problemă: V. Vâsoţchi, seara, pentru a adormi mai repede, totdeauna  obişnuia să bea șampanie. Aşa a făcut şi în ziua morţii (25 iulie 1980): a băut şampanie şi după aceea – sedative… Coctailul a fost fatal pentru că alcoolul multiplică puterea sedativelor” (V. Stăvilă).  
 Legături de familie, conjugale și extraconjugale    

         Născut în ianuarie 1938, la Kiev. Tatăl lui, Semen Volfovici, colonel de armată, a murit peste 17 ani după înmormântarea feciorului Vladimir, având vârsta de 82 de ani. Unchiul Alexei, fratele tatei lui V. Vâsoțki, colonel și el de artilerie, moare de 58 de ani, înainte de a se întâmpla tragicul eveniment cu nepotul său.
         Neamul Vâsoțki își are obârșia în regiunea Brest, din Belarusi. Trecerea la Kiev a săvârșit-o bunelul Volf Șpiomovici, un intelectual din familie de pedagogi, cu trei diplome de studii superioare: de jurist, economist și chimist. Soția lui, Debara Bronștein (bunica lui V. Vâsoțki) a lucrat soră medicală în cosmetologie. Bătrâna și-a iubit mult nepotul și până la moarte a ascultat piesele lui.
         Mama poetului însă, se trage din ruși. O chema Nina Serioghina. Avea studii superioare și a muncit în calitate de traducătoare din limba germană. Tatăl ei, Maxim Serioghin a fost originar din regiunea Tula. La 14 ani fuge de acasă și se angajează la Moscova portar, pe la diferite hoteluri.
         Vladimir Vâsoțki a fost căsătorit de trei ori. Prima soție - Iza Jukova (pe când  Vâsoțki avea 22 de ani). Peste un an o întâlnește pe actrița Ludmila Abramova. Ea îi naște doi feciori. În 1967 se înfiripează o relație de dragoste cu actrița franceză Marina Vladi, din familie de emigranți ruși (numele ei adevărat - Marina Poleakova). În 1968 divorțează de cea de a doua soție și în 1970 își oficializează relația cu Marina Vladi. În 1972, dintr-o relație extraconjugală cu Tatiana Ivanova, se naște Nastea, pe care Vâsoțki s-a temut s-o recunoască de fiică.
          Pe parcursul vieții a avut relații amoroase cu multe femei, printre care actrițele: Ludmila Pârieva, Clara Rumeanțeva, Irina Pecernikova, Irina Mazurkevici, Galea(top-model), Larisa Lujanina și Oxana Iarmolnik, aceasta ulterior devenind soția lui Leonid Iarmolnik (Ion Borș).

joi, 24 iulie 2014

Semne de carte și biblioteci

Un actor-poet cu voce de excepție

Acum 34 de ani. la București s-a stins din viață Emil Botta, fiul medicului Theodor Botta și a Aglaiei. Emil este fratele eseistului Dan Botta. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor.  În perioada 1929-1932 învață la Conservatorul de Artă Dramatică din București. De vine actor al Teatrului Național din București, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie. La Național joacă în roluri de excepție: Warther, Iago, Macbeth, Unchiul Vanea, Ion din Năpasta etc. Aparent anacronic, el își juca mai cu seamă glasul. Era făcut parcă pentru tragediile antice, decât pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoricească imprimată acea damnațiune caracteristică artiștilor luciferici, blestemați, înrăiți întru geniu cu spirite necontrolabile la prima investigație.
A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal în 1929. Poetul a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filozoful  Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generației Criterion, pentru versurile sale. Este autorul unei poezii negre, existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții. E un poet al măștilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morții și a neputinței.. În 1937 îi apare la „Fundațiile regale pentru literatură și artă”, întâiul volum, premiat, intitulat: „Întunecatul april”. Timbrul original al acetei poezii încântă critica. Urmează, apoi, volumul „Pe-o gură de rai” (1943), Ciclul Vineri (1971) – în vol. „Versuri” și „Un dor fără spațiu” (1976). În 1938 sunt editate prozele din „Trântorul”.
A fost căsătorit o perioadă de timp cu actrița Maria Mimi Botta.
P. S. Proza și poemele lui Emil Botta inclusiv Revista Fundațiilor Regale le puteți înprumuta s-au citi la Biblioteca „Ovidius” de pe șos. Hâncești, 32.

O poveste programată și una sustrasă din bol




Astăzi, 24 iulie, la „Lecturile verii” au venit prietenii noștri de la Grădinița nr. 227. Veseli, gălăgioși, dornici de comunicare. Înainte de a viziona poveștile programate, bibliotecarele le-au propus jocuri din colecția bibliotecii și exerciții (Care animale sunt Domestice?; Care produse sunt preparate din lapte?; Care copaci sunt fructiferi?; Ce fruct este mai mare?; Ce fruct este mai tare?; Ce fruct este mai rotund?; Ce fruct este mai dulce? ș.a.). Apoi, li s-au demonstrat două povești: „Ursul păcălit de vulpe”, programat din timp și „Aladin”, prin extragere. Apropo, la întâlnirea precedentă bibliotecarele s-au înțeles cu copiii să propună poveștile pe care ar dori să le vizioneze. Denumirile propuse au fost scrise pe niște bilețele și întroduse într-un bol. Astăzi a fost extragerea. Pe bilețel era scris: Aladin.  Copiii au aplaudat.



miercuri, 23 iulie 2014

Semne de carte și biblioteci


Un poet suprarealist care și-a găsit sfârșitul în apele Senei
Poetul evreu român Luca Gherasim, cunoscut și sub numele de Zolman Locker, Gherashim Luca, Costea Sar și Petre Malcoci, s-a născut la 23 iulie 1908, în familia unui croitor din București. De copil vorbea 4 limbi: idiș, româna, germana și franceza. La 25 de ani începe să călătorească des la Paris, unde intră activ în rândurile mișcării Suprarealismului. Fiind evreu, în cel de al doilea război mondial se autoexilează. Începe să scrie poeme în limba franceză. Inventează Cubomania. Fiind hărțuit de regimul comunist din România, în 1959 emigrază în Franța și se stabilește cu traiul la Paris. Aici începe să facă colaje, desene și texte-instalații. Publică lucrări literare, devenind cunoscut. În 1994, autoritățile de la Paris, sub pretextul unei „curățenii generale”, îl evacuează din locuința în care a trăit 40 de ani, fără acte legale. În semn de protest, fiind un bătrân de 80 de ani, Luca se aruncă de pe pod în Sena, exact ca și prietenul său Paul Celan.  (Ion Borș)
Degete?
Lasă-mă să-ţi spun acum
despre femeia fără degete:
A venit într-o seară,
pe când lipeam cearşaful de ferestre,
ca să fac baia de seară.
Eram gol până-n deget
şi ea era femeia oarbă şi fără niciun deget
în deget.
Când m-a pipăit gol, s-a speriat
şi mi-a spus să-i pun mâna pe sân să-mi confirme;
când mi-am agăţat degetul de sfârcul ei alb
mi l-a furat în ventricul
şi a dispărut cum a venit.
Şi la prietenul meu din camera vecină,
şi la vecinul prietenului meu din camera vecină,
tot câte un deget.
Clădirea fără deget este porecla clădirii noastre.

Aceasta-i povestea femeii care n-avea niciun deget.
 

Povestea prostiei omenești și alte exemple condamnabile din viață



Copiii care care au venit la „Ora poveștilor” pe ploaie, și-au lăsat umbrelele ude la intrare, s-au așezat cuminciori la masa cu cărți de povești, așteptând începutul. Astăzi moderatoarea acestei ore a fost Viorica Moraru și potrivit tradiției au început cu jocul „Albinuța”, care prevede prezentarea participanților. De data aceasta au venit copii de la Liceul „Gheorghe Asachi” și de la Gimnaziile nr. 41 și 53. Și fiindcă sunt în vacanță și le plac jocurile, au continuat cu ele. După „Albinuța”, a umat „Mămăligă cu mălai, cum te pun așa să stai”. Apoi, niște exerciții de reacție în gândire. Povestea lecturată astăzi a fost „Prostia omului”, din cartea „Povești populare” ori De la lume adunate. Discuția povestei a fost interesantă, plină de haz. Între timp se oprise și ploaia. Vacanța continuă.

Semne de carte și biblioteci


Elio Vittorini - celebrul romancier care a făcut 9 ani clasa a doua
 
Elio Vittorini s-a născut la 23 iulie 1908, la Siracusa, în Sicilia, din relațiile unei țărance de prin partea locului și a marinar, devenit după căsătorie feroviar. Locuiau în casa părinților mamei doar când tata era în concediu. În rest, stăteau „în mici stații de cale ferată, cu plase metalice la ferestre și cu pustiul în jur”. Familia Vittorini a avut 4 copii care mergeau la școală în fiecare dimineață cu trenul  în cel mai apropiat oraș.  Elio a avut parte de 5 ani de școală primară și 3 de școală tehnică. El arepetat clasa I-a de două ori și de 9 ori clasa a doua, la 16 ani părăsind pentru totdeauna școala. Fuge de acasă cu un bilet gratis pentru feroviari pentru toată rețiaua intaliană de căi ferate și 50 de lire în buzunar. Călătorea mai mult noaptea, ca să nu aibă nevoie de hotel.  Înceacă diverse meserii. La 19 ani lua parte la construcția unui pod. Citește mult. Tot atunci prima povestioară la un ziar.La 20 de ani scrie mici povestiri la revista florentină Solaria. În  1930 este corector la tipografia ziarului La Nazione din Florența. Avea pauză de odihnă o jumătate de oră pe care colegii o  foloseau rezolvând  cuvinte încrucișate, alțiidiscutau meciurile de fotbal, citeau. Un coleg îi dălui Elio lecții de engleză. Încercă să facă traduceri. La 23 de anipublică primul său volum „Mica burghezie”. Începe o lungă colaborare cu o revistă fascistă. În 1938 trece cu traiul La Milano, unde rămâne până la sfârșitul vieții. Se stinge din viață la 12 februarie 1966, având doar 57 de ani. (Ion Borș)
P. S. A lăsat moștenire romane, povestiri, traduceri. Unele lucrări le puteți împrumuta de la Biblioteca „Ovidius” de pe șoseaua Hâncești, 32.

marți, 22 iulie 2014

Aniversări

Geta Burlacu la 40 de ani

Astăzi, 22 iulie, interpreta Geta Burlacu împlinește 40 de ani de la naștere.

Născută la Bălți, absolvește școala de muzică din capitala nordului, clasa vioară. La 19 ani se înscrie la Conservatorul din Chișinău, facultatea muzică populară și jazz. În 1998 este solistă a jazz-band-ului vocal „UniVox”. Între anii 2005 - 2007 este profesoară de jazz vocal la facultatea de canto, AMTAP din Moldova. În 2007 participăîntr-un turneu internațional cu  formația cubaneză „Buena Vista Social Club”, formația „ANGRY Band” și orchestra de muzică populară ”Taraf Lăutăresc”.  În 2008 reprezintă Moldova la Eurovision, nefiind admisă la etapa finală, deși ulterior piesa s-a bucurat de popularitate în RM. Iar în 2009 participă la Concursul internațional de muzică ușoară „Cerbul de Aur”, Brașov, unde ajunge până la etapa finală. În 2010 concertează  cu „Alex Calancea Band” prin mai multe țări: Franța, Germania, Austria, Italia, Rusia, Ucraina, România, China, Anglia, Belarus, Spania, Danimarca, Irlanda și altele. În 2011 este inclusă în programul concertului „Woman Day” organizat de UNESCO la Paris. Din 2013 joară în spectacolul  muzical „Caruselul erotic” în  scena  Teatrului Eugen Ionesco din Chișinău și la Teatrul Nocturn „Decameron” înt-o piesă pe textul lui David Hare. Este activă. Cântă muzică ușoară, jazz, populară, lăutărească. Încearcă diferite genuri. Este o interpretă de succes, apreciată la Chișinău și peste hotarele Republicii Moldova.

Penițele pe care timpurile nu le ruginesc

Hemingway - de la genialitate până la sinucidere


La 2 iulie 1961, Ernest Hemingway s-a trezit în casa lui din Munţii Sawtooth, Idaho, a coborât din pat fără să-şi trezească soţia, s-a dus la dulapul cu puşti, a ales-o pe cea cu care împuşca, de obicei, porumbeii, s-a dus în spatele casei şi şi-a tras un glonţ în cap, scrie publicaţia The Independent, în ediţia electronică.
Ani de zile, biografii AE Hochtner, Carlos Baker, KS Lynn, AJ Monnier şi Anthony Burgess i-au analizat viaţa şi opera, încercând să explice motivele pentru care scriitorul s-a sinucis. Însă, în cele din urmă, un psihiatru din Houston, Texas, a descoperit ce l-a deteminat pe laureatul premiului Nobel să se împuşte.
Legiştii au constatat moartea scriitorului la 7 dimineaţa. Martorii spun că purta unul din costumele lui preferate, pe care-l numea "pelerina împăratului". La vremea respectivă, soţia lui, Mary, a declarat presei că Ernest murise în timp ce îşi curăţa puşca, iar ea s-a descărcat accidental.
I-a luat mult femeii să recunoască faptul că scriitorul se sinucisese şi încă o jumătate de veac pentru ca cercetătorii să pună cap la cap motivele pentru care una din cele mai mari personalităţi ale secolului trecut a ales să se omoare.
Viaţa lui Ernest Hemingway părea una de vis: el însuşi era combinaţia echilibrată între cultură şi acţiune. Mare amator de coride, pescuit, vânătoare, corespondent de război, şi-a văzut opera literară răsplătită cu cea mai mare distincţie pentru literatură.
Într-un studiu din 2006 ("Ernest Hemingway: A Psychological Autopsy of a Suicide"), apărut în Revista Americană de Psihiatrie, un psihiatru de la Baylor College of Medicine, din Houston, Texas i-a pus un diagnostic lui Hemingway: tulburare bipolară.
După ce a citit opera şi 15 biografii ale scriitorului, Cristopher D. Martin a dat următorul diagnostic: "tulburare bipolară, dependenţă de alcool, traumatisme craniene şi înclinaţii narcististe". De altfel, în familia lui Hemingway, sinuciderile erau frecvente, probabil pentru că aproape toată familia lui suferea de depresie maniacală, explică Martin. Tulburarea bipolară de care suferea scriitorul îşi are rădăcinile în două întâmplări din copilărie. Vezi mai mult:
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=783460038360870&set=o.159945920862124&type=1

luni, 21 iulie 2014

19 iulie - 121 de ani de la nașterea poetului-tribun


S-a sinucis Maiakovski?
Elita poetică a Rusiei n-a prea avut parte de linişte şi de fericire: romanticii Puşkin şi Lermontov au fost ucişi în duel, modernii Esenin şi Maiakovski s-ar părea că s-au sinucis.
Aproape nici un compatriot contemporan de-al lui Esenin şi Maiakovski nu a crezut în „sinuciderea" lor, cu atât mai puţin ruşii de astăzi. Vladimir Vladimirovici Maiakovski s-a născut la 19 iulie 1893 în satul georgian Bagdadi, care, în cinstea lui, a fost numit mai târziu Maiakovski. În anul 1902, Maiakovski s-a înscris la şcoala din Kutais, unde a studiat până în 1906, când a murit tatăl său.
Atunci s-a mutat cu familia la Moscova, împreună cu mama şi cele două surori mai mari, unde şi-a terminat studiile până în 1908. În acelaşi an s-a înscris în Partidul Social Democrat Rusesc şi a început să scrie literatură marxistă. În anul 1909 a fost închis 6 luni pentru activităţi subversive. După eliberare, a abandonat politica pentru o vreme şi s-a înscris la Şcoala de Arte din Moscova, succesele lui, îndeosebi la desen, fiind excepţionale. Dar încă din 1911, el s-a întors definitiv la poezie, vechea lui pasiune.
În 1912 a debutat în almanahul „O palmă gustului public", cu două poezii, semnând totodată şi manifestul colectiv al noii miş­cări futuriste, întreaga lui creaţie purtând urmele acestei orientări. În 1915, a cunoscut-o pe cea care avea să fie iubirea vieţii lui, Lili Brik, soţia lui Osip Brik, editorul şi colaboratorul său literar.
În anii 1915-1917, a lucrat ca proiectant pentru Şcoala Militară de Automobile din Petrograd, iar în 1918 a fost editor al revistei „Gazeta futuriştilor". În anul următor s-a întors la Moscova, unde revoluţia rusă l-a inspirat să scrie poeme încurajatoare pentru bolşevici. Din 1919 până în 1921 a scris scurte piese de propagandă comunistă. În 1923, împreună cu Osip Brik, a înfiinţat gruparea literară dadaistică „Frontul de Stânga al Artei", pe care o va conduce până în 1928. În anul 1924, scrie elegia morţii lui Lenin, care-l va face mai bine cunoscut în Rusia.
Călătoreşte în Europa, SUA, ­Mexic, Cuba, fiind unul dintre puţinii scriitori cărora li s-a îngăduit să călătorească liberi în străinătate. Îndepărtat din ce în ce mai mult de societatea sovietică, atacat dur de criticii literari în presă şi interzicându-i-se să mai călătorească în străinătate, se spune că Maiakovski s-ar fi sinucis, prin împuş­care, la 14 aprilie 1930.
Însă în folclorul sovietic s-a zvonit încă de pe atunci că ­ultimele cuvinte ale marelui poet, care chiar crezuse în comunism, au fost „Nu trageţi, tovarăşi!" 
Sursă: Adrian Bucurescu

СТИХИ О РАЗНИЦЕ ВКУСОВ
Лошадь
    сказала,
        взглянув на верблюда:
"Какая
    гигантская
        лошадь-ублюдок".
Верблюд же
    вскричал:
        "Да лошадь разве ты?!
Ты
 просто-напросто -
         верблюд недоразвитый".
И знал лишь
    бог седобородый,
что это -
    животные
        разной породы.
                              1928

P.S. Pe rafturile Bibliotecii Ovidius” puteți găsi operele originale ale poetului și în traducere românească.

Penițe pe care timpurile nu le ruginesc


Veșnicul călător

 „În privința datei nașterii lui V. Alecsandri (o „mărturie de mitrică” dă ca dată a nașterii 14 iunie 1918) a fost discuție aprinsă și nu ne rămâne decât să acceptăm una,  mai plauzibilă, aleasă chiar de poet, aceea de 21 iulie 1821. Ivirea la viață a fost romantică. Fugind de răzmeriță înspre munții Bacăului, mama își împlini rostul în căruță, păzită de departe de patru slugi înarmate, sub vehicul fiind culcușul tatălui”, scrie în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, George Călinescu.
Coconașul Vasile a avut o copilărie fără griji, studii alese la Paris, carieră strălucită de ministru și ambasador, de om politic. Este declarat de Mihai Eminescu „rege al poeziei”. Scrie minunate pasteluri, doine și balade. Scrie proză și dramaturgie. Este un pasionat călător, pe parcursul întregii vieți. Moare de cancer hepatic și pulmonar la 22 august 1890, în vârstă de 69 de ani și este înmormântat în parcul conacului de la Mircești. A lăsat îndurerată pe unica fiică Maria, născută dintr-o legătură cvasicasnică cu Paulina Lucasievici. (I.B.)

Dimineața
Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură,
Prevestind un soare dulce cu lumină şi căldură,
În curând şi el apare pe-orizontul aurit,
Sorbind roua dimineţii de pe câmpul înverzit.


El se-nalţă de trei suliţi pe cereasca mândră scară
Şi cu raze vii sărută june flori de primăvară,
Dediţei şi viorele, brebenei şi toporaşi
Ce răzbat prin frunze - uscate şi s-arată drăgălaşi.
Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de muncă.
Păsărelele-şi dreg glasul prin huceagul de sub luncă.
În grădini, în câmpi, pe dealuri, prin poiene şi prin vii
Ard movili buruienoase, scotând fumuri cenuşii.


Caii zburdă prin ceairuri; turma zbiară la păşune;
Mieii sprinteni pe colnice fug grămadă-n repejune,
Şi o blândă copiliţă, torcând lâna din fuior,
Paşte bobocei de aur lâng-un limpede izvor.


P.S. Operele marelui scriitor le puteți găsi pe rafturile Bibliotecii Ovidius”.

joi, 17 iulie 2014

O zi de vară consumată cu folos ori bibliotecarii de la „Ovidius” la cârma trolleybook-ului

    
Aglaia Iepure, Ion Borș, Viorica Moraru.
La 16 iulie am schimbat traseul spre serviciu, luând direcția Parcul Valea Trandafirilor, iar biblioteca de pe șoseaua Hâncești pe troleybook-ul vacanței de vară. La ora 11 în salonul vehiculului neobișnuit erau deja trei tinere mămici cu odraslele sale, o bunică cu nepoțica și un bunel care a preferat să-și aștepte micuța cititoare pe banca de afară. În timp ce copiii desenau, tinerele mame citeau reviste.
Lectură din plăcere!
Rând pe rând de troleybook se apropiau tineri familiști cu copilași de mână. Prima lor întrebare - da ce-i asta? Răspunsul nostru  le-a plăcut și au acceptat să participe împreună cu copiii la o  „Oră de lectură”, organizată de bibliotecarele Viorica Moraru și Aglaia Iepure, la o măsuță cu scăunele pliante, pe care erau multe cărți creoane, carioci, reviste (vechi), foarfece și alte lucruri necesare.
Bibliotecarele, mai întâi, le-au vorbit despre troleybook și necesitatea de a citi, chiar și în vacanță. Apoi, le-a povestit despre Biblioteca „Ovidius” și activitățile ei pentru copii, adolescenți și maturi. Apoi participanții au făcut între ei cunoștință, aplicând  jocul tradițional la „Ovidius” numit „Albinuța”. După care a urmat lectura propriu-zisă. A fost citită povestirea „Pâine cu rouă” din cartea cu același nume, scrisă de Grigore Vieru.
Oră de lectură.
Printe copii au fost și două fetițe din clasa I, de la un liceu din București. Ele cunoșteau cărțile lui Grig Vieru și au luat parte activă la discuții, alături de semenii lor de la Chișinău. Au vorbit despre calitățile pâinii, au făcut colaje cu desene decupate din reviste vechi.
Au ascultat versuri despre pâine, ghicitori, maxime, citate din operele marilor scriitori. Li s-a propus integrame, făcute de Ion Borș în baza povestirii ”Pâinea cu rouă”.  O altă activitate a avut loc cu participarea copiilor vorbitori de limbă rusă. Bibliotecarii au împărțit materiale promoționale atât vizitatorilor, cât și trecătorilor prin preajmă.
La „Ora poveștilor”  alt grup de copiii au ascultat povestea „Eroul curții”. Copiii au fost antrenați în discuții. S-au citit ghicitori  și au făcut colaje din desenele cu păsări, decupate din reviste vechi.
Lectură din plăcere.
Activi au fost copiii și la jocuri distractive. Alegerea le-a aparținut.
Activități distractive.
Unii au preferat să deseneze cu cretă coloră pe asfalt; niște băieței isteți au fugărit cauciucurile prin preajmă; alții au căuat rezolvarea figurilor de puzzle; li s-a pus la dispoziție dame, popice, jocuri („Podul de piatră”, ”Rândunică, mută-ți cuibul”, „Mămăligă cu mălai, cum te pun așa să stai”). Copiii au avut ce alege. Printre cititori, au fost și câteva grupuri de tineri. Într-un cuvânt - această zi de vacanță s-a consumat cu folos.
Timp petrecut cu folos.