Acum 120 de ani se naște la Dorohoi fratele romancierului român Ionel
Teodoreanu, pe nume Alexandru Osvald, cunoscut în literatură sub pseudonimul
Păstorel Teodoreanu. Păstorel mai era și avocat, și membru de seamă a boiemei ieșene
și bucureștene, și specialist oinolog. A devenit cunoscut prin epigramele sale
și romanul „Hronicul măscăriciului Vălătuc”, pe care George Călinescu îl
compară cu „Gargantua și Pantagruel”. Colaborează la mai multe reviste. Primul volum
publicat a fost Hronicul măscăriciului Vălătuc, aducându-i
scriitorului prețuirea unor critici prestigioși, precum Paul Zarifopol. În anii
'30 i-au apărut două volume de epigrame: Strofe cu Pelin de Mai
pentru/contra Iorga Neculai și Vin și Apă, trei cărți de
proză: Mici Satisfacții, Un Porc de Câine și Bercu
Leibovici și două volume de publicistică diversă, sub genericul Tămâie
și Otravă. Poeziile apar în volumul Caiet din 1938. A
scris în colaborare cu Adrian Maniu basmul dramatizat Rodia de Aur,
pus în scenă la Naționalul bucureștean în stagiunea 1929/1930. În 1957, 1966 și
1989 au apărut antologii din proza sa, iar în 1972 un volum, tot antologic,
de Versuri. În anul 1973 apare postum volumul Gastronomice,
reeditat în 2000.
Opera lui Al. O.
Teodoreanu a circulat și oral, iar în timpul regimului comunist chiar
clandestin. După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele
versuri celebre prin opoziția spirituală față de ordinea de lucruri din regimul
comunist. Din păcate, unele dintre textele ce i se atribuie, mai mult vulgare
decât spirituale, nu îi aparțin, iar altele circulă în mai multe variante care
nu îi mai pot fi atribuite epigramistului.
Pasiunea sa de
gurmand și iubitor de vinuri se baza pe calitățile sale gustative remarcabile.
Este îndeosebi cunoscut faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să
arbitreze orice dispută în domeniul identificării și categorisirii degustării
produselor obținute din struguri, adică vinuri și coniacuri.
Calitățile sale
gustative și experiența deosebit de variată și complexă pe care o avea în
degustarea vinurilor românești, în special, îl făcea capabil să identifice cu o
"precizie uluitoare" nu numai soiul de vin, podgoria și anul
fabricației, dar și alte amănunte, cum ar fi orientarea geografică a locului pe
care se găsea via din care se fabricase vinul, cât de pur era acesta (în sensul
folosirii unei singure varietăți de, să zicem, Muscat Otonel), regimul pluvial
al anului respectiv în locul unde se găsea via etc.
A scris și
un Tratat despre Vinuri, Coniacuri și Tehnica Degustării Acestora,
care din păcate, rămânând doar în manuscris, este astăzi considerat pierdut.
(I.Borș)
Consolare
Două
lucruri mai alină
Al meu chin şi a mea boală:
Damigeana când e plină
Şi femeia când e goală.
Unui
antialcoolic
Oare nu-ţi
mai aminteşti,
Vorba din bătrâni lăsată?
Din beţie te trezeşti,
Din prostie niciodată.
Aroma
vinului
Aroma vinului
trecut
Încet la cap se suie,
Era pe când nu s-a băut,
Azi l-am băut şi nu e.
Fă-mă,
Doamne
Fă-mă,
Doamne, morcov, ceapă,
Fă-mă, Doamne, tot ce vrei,
Praz, dovleac, spanac, ardei...
Dar păzeşte-mă de apă!
Nu
contrazice
Nu
contrazice voia sorţii
Şi nu sfida stihiile!
Aşa fu scris: cei morţi cu morţii,
Iară cei vii cu... viile!
Contestaţie
fiscală
N-am venit
Că am venit;
Am venit
Că n-am venit.
La
restaurantul Uniunii Scriitorilor
Beau
băieţii harnici
De cu seară-n zori:
Unii sunt paharnici,
Alţii turnători.
P. S. V-au intrigat epigramele? Mai multe căutați la noi la bibliotecă!